Luaţi, că pleacă trenul!

Duminică dimineaţa, la choşcul 4 al ICR I din incinta Gării de Nord, mai exact, pe peronul dintre liniile 6 şi 7 se vinde ruladă, papanaşi şi fursecuri ambalate în celofan.

Se mai bea sirop şi se mai vinde plăcintă cu brânză, 3,50 lei bucata. Aceasta din urmă a sosit pe o tavă şi trebuie ambalată pe loc. Deverul e mare. Pleacă probabil ultimul tren pe distanţă lungă şi oamenii se grăbesc să-şi ia ceva provizii pe drum. Şi cum pe aproape nu vedem cleştele sau scafa cu care îndeobşte se servesc astfel de produse, aşteptăm ca cineva să ceară plăcintă. Cere. Vânzătoarea Livia Busbulas ia două bucăţi cu amăndouă mâinile şi le pune într-o hârtie.
Nu folosiţi un cleşte, o lopăţică, de ce le luaţi cu mâna?
Nu vedeţi? Am mâinile tot timpul în apă. Sunt curată.

Ne aruncă o privire jignită. Noi aruncăm o privire mirată. Apa de pe mâinile tovarăşei Busbulas provine de la spălarea paharelor în care s-a băut sirop. Cu aceleaşi mâini ude, vânzătoarea mai primeşte banii şi dă restul. Unul din pahare este atât de ciobit încât nu ştim cum poate fi spălat. Spălarea paharelor se face sub un robinet prin două mişcări scurte, mai mult simbolice, care au probabil darul să liniştească pe cei care nu ştiu că, deşi nu se văd, microbii de diferite specialităţi, sunt într-un număr atât de mare încât tovarăşa Busbulas nu i-ar putea număra nici pe două luni.

Ieşim din gară. În faţa cofetăriei Nord, în stradă, mai tânăra Gabrilea Costache vinde suc şi gogoşi. Şi dânsa are mâinile ude de la sticlele de suc care stau într-o cădiţă cu apă. Şi dânsa primeşte bani. Ia gogoşile cu mâna şi le pune într-o hârtie.
Gogoşile îi sunt aduse din cofetărie în nişte navete care sunt puse direct pe trotuar.
N-aveţi o furculiţă, un cleşte? De ce le luaţi cu mâna? Întrebăm din nou, cu riscul de a deveni stereotipi
Nu mi-au dat dinăuntru.

Gabriela Costache are ecuson. Responsabila unităţii, Maria Popescu e în magazin. Una din vânzătoare muta dintr-o tavă în alta nişte cornuleţe-fursecuri. Mânjindu-şi de­ge­te­le, le mai linge din când în când.
N-am putut afla numele dânsei pentru că a dispărut cu tava.
Tovarăşe responsabilă, trimiteţi, vă rog, un cleşte în stradă. Spune că nu i-aţi dat.
Ea nu ştia să-şi ia? A venit acum şi şi-a luat unul. Vă rog eu s-o iertaţi de data asta. Vă promitem că nu se mai întâmplă.

Ne gândim că şansa de a nu se mai întâmpla e mai mare dacă scriem decât dacă nu scriem. Oare tovarăşa Popescu ar ierta, de exemplu, pe actorul care ar juca pe Hamlet şi care ar apărea pe scenă spunând că nu i sa dat costumul şi în seara aceea va juca în trening? Sau pe noi, dacă am scoate revista cu două pagini albe?

Dar ceea ce ni se pare mai curios este faptul că nici unul din cum­părători n-a simţit nevoia să pro­testeze pentru felul în care a fost servit. O simplă atenţionare din par­tea unuia ar fi rezolvat pe loc neajunsul. Neglijenţa nu se tratează cu nepăsare ori blazare.
Oprea Georgescu - Flacăra, nr. 43/1989