Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Bucureşti, 20 noiembrie
"Ceauşescu! Ceauşescu! Ceauşescu!" Cei 3.308 delegaţi ai Partidului Comunist Român se ridică în picioare ca un singur om şi-şi lovesc palmele în cadenţă. Cel de-al XIV-lea Congres al PCR începe în conformitate cu un ritual imuabil, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca şi cum Zidul Berlinului ar continua să existe, ca şi cum manifestaţiile de la Praga nu l-ar face pe Gustav Husak să tremure, ca şi cum prim-ministrul polonez nu s-ar numi Tadeusz Mazowiecki şi ca şi cum Ungaria nu l-ar fi reabilitat pe Imre Nagy. Puţini ziarişti occidentali prezenţi (vizele fuseseră date cu picătura şi trei trimişi speciali - de la AFP, Journal du dimanche şi de la agenţia iugoslavă Taniug -, deşi aveau vize, fuseseră expulzaţi în ajun) nu reuşesc să-şi revină în fire: "Ceauşescu! Ceauşescu şi poporul!", strigă delegaţii, ca pentru a stăvili vântul cel rău care bătea în ţările învecinate. "Tovarăşi - începe Ceauşescu -, congresul nostru este un eveniment crucial al istoriei milenare a României (...) în edificarea încununată de succes a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi a înaintării spre visul suprem al omenirii - comunismul!" Conducătorul începe astfel un discurs-fluviu de peste patru ore, întrerupt cu regularitate de aprobarea unanimă şi zgomotoasă a delegaţilor, care nu se pot "împiedica" să nu-i scandeze numele.
"Tovarăşii" străini se arată extrem de discreţi. Sovieticii au trimis un reprezentant de categoria a doua, iar tradiţionala lor telegramă de felicitări are, în limbaj diplomatic, aspectul unui rechizitoriu, fiind lipsită de orice avânturi lirice şi exprimând doar o constatare: "Progresul fiecăreia dintre ţările frăţeşti şi forţa de atracţie a ideii socialiste în lume depind de dezvoltarea potenţialului umanist al socialismului". La tribuna de onoare pot fi văzuţi Yasser Arafat, un reprezentant al Coreei de Nord, o delegaţie cubaneză, una chinezească şi chiar un reprezentant al PCF, în schimb, partidele comuniste ungar, italian, austriac şi finlandez nu au considerat de cuviinţă să se compromită la Bucureşti. Cât despre diplomaţii occidentali, ei boicotează Congresul pentru a protesta astfel contra durităţii regimului.
Aceasta nu-l împiedică pe Ceauşescu să laude "bilanţul minunat al măreţelor înfăptuiri" îndeplinite sub domnia lui şi nici să adauge: "Nu putem îngădui, sub nici o formă şi nici o împrejurare, ca cineva să aducă atingere socialismului. Socialismul este un om tânăr, el nu poate fi aruncat la gunoi. Cel care îl lasă de izbelişte în alte ţări lasă de izbelişte poporul, dar se pune întrebarea dacă au fost ei vreodată de partea acestuia?". Poporul român îi va da răspunsul în mai puţin de o lună.
Un misterios Front al Salvării Naţionale, denumire care va polariza în cursul lunii decembrie o serie de polemici, luase deja poziţie încă din octombrie. Frontul regrupează membri de partid, dar nu se ştie câţi anume... La apropierea celui de-al XIV-lea Congres al PCR, membrii Frontului le-au adresat delegaţilor aleşi apelul de a-l demite pe Nicolae Ceauşescu, cerându-le să înceteze să-l mai "mistifice, să-l tămâieze, să-l asculte şi să-l aplaude" pe dictator şi să ceară în schimb "o discuţie adevărată, dând dovadă de curaj şi spirit de sacrificiu dacă va fi nevoie", pentru a scoate astfel ţara din impasul în care o ţine zăvorâtă Ceauşescu.
Frontul susţine că vorbeşte "în numele unui popor care a fost îngenunchiat şi terorizat şi care se află în pragul propriei sale nimiciri". Aceşti comunişti afirmă într-un mod premonitoriu: "Poate că este ultima ocazie de a evita un conflict social major şi o baie de sânge, care constituie totodată deznodământul disperării". În timpul Congresului nu s-a găsit însă nimeni care să dea ascultare acestui apel...
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 204-206
