Micii meşteri mari: Amatorii de filatelie se laudă cu ce n-au

Pentru pionierii României, prima lună a lui 1989 (ca de altfel prima lună a fiecărui an) înseamnă înce­putul unui nou şi interesant tri­mestru la şcoală. E un ianuarie întunecos la vreme, dar senin la suflet, căci pasionaţii clubului de filatelie ai Şcolii generale nr. 57 din Bucureşti, clasa a VIII-a B, aşteaptă cu vibraţie-n suflet să se întâlnească pentru un nou schimb de timbre. Dar numai la sfârşitul orelor, când vor fi asistat cu maximum de inte­res şi seriozitate la toate materiile!

Primele zile de şcoală sunt întotdeauna mai lejere, aşa că Simona abia aşteaptă să-şi împărtăşească noile achiziţii filatelice cu colegul ei, Costel, care, pe lângă pasiunea fila­teliei, o împăr­tăşeşte şi pe cea a fotbalului de performanţă. Florentina nu se lasă mai prejos. Pasiunea ei pentru filatelie datează de mai puţi­nă vreme (abia de la sfârşitul clasei a şaptea), aşa că ea se simte uşor marginalizată. Dar, cu ajutorul prie­tenei şi colegei ei de bancă, Maria, cele două fete se vor integra în cele din urmă în elita filateliştilor din clasa a VIII-a B.

Ora de franceză terminată, copiii îşi fac bagajele şi eliberează clasa pentru cei mici, care vin după ei. E abia ora 14, aşa că au destul de mult timp liber, atât pentru schimbul de timbre, cât şi pentru făcutul te­melor. Pentru că ei sunt foarte se­rioşi şi niciodată nu se duc la şcoală fără teme făcute! Mai puţin colegul Sima Alexandru, care nu doar că e ruşinea clasei, dar e şi repetentul ei, deoarece nu vine la şcoală niciodată, nu ştie nimic, nu-l duce capul, fură bani, fumează, înjură şi ameninţă copiii cu pumnul. Cum colegul Sima Ale­xandru oricum nu e la şcoală, toţi copiii sunt relaxaţi. În faţa blo­cului Florentinei sunt nişte bănci mai de Doam­ne-ajută. Aici decid copiii să se întâlnească pentru a-şi împărtăşi pasiunea pentru timbre. Simona are un timbru nou-nouţ cu Regina An­gliei, la care ţine enorm. Florentina e deza­mă­gită, deoarece ea nu are timbre aşa de valoroase. Ea are câteva timbre cu nişte urşi, vulturi, rându­nele, vulpi şi flori. Şi bufniţe. Ruşi­nată, nici nu vrea să le expună. Ori­cum, nu are ocupată decât prima pagină. Costel îşi des­chi­de mân­dru clasorul. O pagină întreagă de timbre numai unul şi unul.

Expune orgolios vederii nişte timbre cu Carol al II-lea pozând cu spa­tele drept, aşa cum numai el ştia să po­zeze. Senzaţional de nemaipo­me­nit! Şi Florentina care n-are decât cu Ceaşcă la vânătoare! Cu ochii-n floş­căiala de pe jos, Florentina zice că e frumos. Nu specifică însă su­bi­ectul acestei decla­ra­ţii, astfel încât toţi co­piii înţeleg că e frumos Carol al II-lea. Ceea ce între noi fie vorba. Să lăsăm însă speculaţiile aiurea şi să revenim la copiii noştri. Maria zice că are şi ea nişte timbre sub mileul de la televizor, cu desene animate şi şoimii patriei. Membrii cercului de filatelie ai clasei a VIII-a B ai Şcolii generale nr. 57 din Bucureşti îşi eta­lează în continuare timbrele. E firesc ca pe lângă o emisiune foarte rară cu moda înce­pu­tului secolului XX, repre­ze­n­tând fete îmbrăcate romantic cu pălărie şi blană, să ai şi o emisiune cu cel de-al XIII-lea Congres al Partidului Comunist Român! La urma urmei, copiii ăştia sunt pionieri din clasa a doua! Mai au puţin şi îngroaşă rân­durile uteciştilor, dar despre asta, mai târziu. Cu cravata fluturând în vânt, Costel simte că-i bate pe toţi copiii. Atât la fotbal, cât şi la timbre! Simona se laudă că bunicul ei are timbre cu un zepelin din Braşov şi c-o să i-l fure şi-o să şi-l adauge ei la catalog. Costel spune că s-o vadă şi p-asta. Florentina nu se lasă mai prejos şi spune că are o mă­tuşă în Franţa pe care-o s-o pună să-i trimită multe scrisori, ca să poată să-şi îmbogăţească colecţia de timbre. Costel simte că pierde teren. Simona se laudă în continuare. Toţi copiii ştiu că Simona e o lăudăroasă. Extrem de ener­vantă, deoarece ia tot timpul nu­mai zece şi premiul întâi cu coroniţă, Simona are darul că-i aduce pe toţi copiii cu creierii pe blocuri. Dacă ea începe să se laude, toţi copiii încep să fabuleze. Se laudă Simona cu timbrul bunicului ei cu ONU? Încep să fabu­leze că ei au acasă (şi-or să le aducă la următoa­rea întâlnire) cu timbre chi­ne­zeşti fără perforaţii de separare, lucru care le face mai greu de falsificat. Se laudă Simona cu ce are acasă şi nu în clasor? Ei fabulează cu ce au unchii şi mătuşile lor răsfiraţi în toată lumea. Ba chiar Florentinei i-a venit ideea să se laude cu ce n-are: primul timbru emis vreodată în lume! Toţi copiii au căzut în cap de admiraţie! Cu asta nu se gândiseră să se laude. De unde nici nu era băgată în sea­mă, elevii clasei a VIII-a B ai Şcolii generale nr. 57 din Bucureşti încep s-o admire din ce în ce mai mult pe Florentina. În fond, ni­meni nu are mai nimic, dar toţi au imaginaţie. Tot e bine, decât nimic.

"Şi ce timbru ai tu, dragă?", sare Si­mona la Florentina. "Un timbru foarte rar, o emisiune care nici nu mai există, decât puţin", face Florentina uşor în­curcată. "Îhî", cade aparent pe gânduri Simona, înciudată că nu i-a venit ei ideea să se laude cu asta. Ştia că Florentina minte, dar, cum nu era întru totul sigură, a zis că totuşi să păstreze distanţa. Întâlnirea asta dintre filate­lişti nu e prea reuşită. A trecut o oră de când tot fabulează întruna. Costel vrea să se ducă la fotbal, iar Simo­na e nerăbdătoare să-şi facă temele. Florentina trebuie să-şi plimbe dalma­ţianul. De unde de ne-unde, tot o să facă rost de nişte timbre mai de Doamne-ajută. Trebuie să existe în lumea asta mare un co­lecţionar de timbre pe care să-l deposedeze de nişte rarităţi. Ar dori nişte pictori ceva. Are unul cu Ianchelevici, da’ par­că n-ar da cine-ştie-ce pe el. P-ăla cu Iosif Iser l-a dat odată mai demult la schimb cu o vedere cu Angela Si­milea. Mai bine l-ar fi păstrat, acu­ma, cât de cât, alături de flori şi gân­dăcei, ar fi avut şi-un Iser. Nu c-ar fi cine-ştie-ce şi de Iser ăsta, da’ ori­şicât. Şi-n fond şi la urma-urmei, ce atâta cu filatelia asta, că numai bătăi de cap i-a adus. Ia mai bine să-şi caute un alt hobby. Dezamăgită de întâl­nirea cu prietenii ei filateliştii, Florentina se gândeşte că de fapt mai bine nu mai strânge nici un timbru şi trece la alt hobby. Ceva mai deo­se­bit, o să se gân­dească ea la ceva. Dacă tot are o eprubetă-n casă, mai bine trece la cercul de chimie. Chit că ha­bar n-are formula apei. Da’ o s-o-nve­ţe ea. Gata cu cercul de filatelie! Bun venit cercului de chimie!