Mitul nr. 4

MOTTO: "A-i apăra pe cei mulţi şi năpăstuiţi nu este un hobby, ci o datorie morală sacră"

Ca-n bancurile cu radio Erevan

Mitul nr.4
"Bursa şi piaţa acţiunilor reprezintă barometrul obiectiv al stării de fapt a economiei locale, regionale şi internaţionale. Preţul acţiunilor creşte atunci când companiile care le-au emis şi economia în general reflectă semne de creştere pozitivă şi stabilitate. De aceea mişcarea preţurilor acţiunilor şi în general indexul acestora este un indicator al tendinţei generale din economie. Când preţul acestora coboară foarte mult şi într-o perioadă scurtă de timp bursa şi piaţa acţiunilor indică intrarea în recesiune, depresiune sau criza financiară masivă."

În pofida atractivităţii definiţiei şi caracterizării de mai sus, realitatea este pe fond cu totul diferită şi aminteşte de celebrele bancuri cu postul de radio Erevan. Celebre pentru că ilustrau în mod execepţional cum se poate manipula adevărul folosindu-se abil în sens manipulativ judecăţi aparent impecabile. Unul dintre aceste bancuri rămâne pentru mine chintesenţa acestui mecanism şi se aplică şi cazului de faţă: "un ascultător întreabă: este adevărat că A.G. a câştigat recent la loterie o limuzină Ceaika?' Răspunsul postului de radio: "da, este adevărat şi confirmăm fără dubiu că este vorba de A.G., dar infirmăm faptul că a câştigat o limuzină Ceaika; de fapt, în cazul de faţă, el avea o bicicletă şi nu a câştigat-o, ci i-a fost furată." O logică ce poate fi perfect aplicată şi bursei şi pieţei acţiunilor.

BANCUL, APLICAT ÎN REALITATE
Da, este adevărat, că "bursa" (denumirea europeană) sau "stock exchange" cum este botezată în restul lumii este o corporaţie sau organizatie de interes mutual care asigură cadrul organizat pentru plasarea, vânzarea şi cumpărarea de acţiuni şi alte tipuri de instrumente financiare în numele investitorilor. Este însă la fel de adevărat ca fiind supusă legii fundamentale a economiei de piaţă, adică a raportului între cerere şi ofertă, bursa reflectă înainte de toate PERCEPŢIA de moment a realităţii economice la nivelul companiei X sau Y sau a economiei în general. Diferenţa însă dintre PERCEPŢIE şi REALITATE este tot atât de puternică ca între imaginea produsă artistic de iluzionişti şi realitatea obiectivă, nemistificată. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin negarea existenţei unei legături PROBABILISTICE între nivelul cursurilor acţiunilor la un moment dat şi performanţele economico-financiare ale unei companii, grup de companii sau starea generală a economiei. Cu condiţia nealterării acestui proces de către unii actori majori ai pieţei care exact ca într-un uriaş joc de poker la cazinoul mondial folosesc periodic operaţiuni manipulative speculative menite să sporească profiturile obţinute în detrimentul altora. Iar la acest capitol al arsenalului manipulativ o incursiune de ordin istoric ar releva o evoluţie cel puţin la fel de spectaculoasă ca între performanţele iluzionistului de acum 200 de ani şi cele ale lui celebrului iluzionist de azi David Copperfield. În consecinţă, în ultimii 30 de ani, o dată cu apariţia computerelor de mare performanţă au fost create modele probabilistice matematice care încearcă sau pretind că măresc substanţial controlul actorilor de bursă asupra pieţei.

VISUL ALCHIMISTULUI
Minţi strălucite în ale matematicii şi econometriei au fost înrolate într-un proces care de facto nu diferă prea mult de visul alchimistului de a fabrica aur şi a celui ce descoperea formula asigurării certe a numerelor câştigătoare la loterie. Până acolo însă modelele amintite cuplate la era electronică a plasării comenzilor de cumpărare/vânzare permit marilor investitori particulari şi mai ales instituţionali să altereze inechitabil regulile jocului general.

Noua configuraţie este similară prin asociere cu o masă de poker la care, deşi dreptul de a juca este deschis tuturor -  de aici formal conceptul asigurării egalităţii oportunităţilor - jucătorii dispun de resurse financiare foarte diferite. Este exact situaţia în care un individ se aşează la masa de joc cu suma de 100 de dolari iar alţi câţiva se aşează cu 1 miliard de dolari. Primul nu numai că este limitat de marja obiectivă a pariului propriu maxim (100 de dolari), dar probabilitatea obiectivă de a rezista la masa de joc este extrem de limitată raportul de forţe la nivelul şanselor probabilistice între cele tipuri de jucători fiind de 1 la 10 milioane. Şi mai ilustrativ pentru înţelegerea gradului de sofisticare al arsenalului folosit de cei mai puternici jucători în materie de manipulare temporară a cursului pieţii este exploatarea la maximum a unora dintre regulile de funcţionare create cândva fără a se anticipa schimbările actuale facilitate de evoluţia tehnologică a executării tranzacţiilor. Personal am avut prilejul de a fi martorul direct al câtorva dintre aceste categorii de acţiuni. Exemplul pe care îl voi da nu este nici pe departe singular şi serveste foarte bine înţelegerii acestui tip de manipulare. În ziua de azi, majoritatea tranzacţiilor se fac electronic. Asta înseamnă că pentru marii jucători (îndeosebi instituţionali) ce folosesc sisteme informatice extrem de sofisticate de urmărire a evoluţiei pieţei deciziile se iau şi se execută în fracţiuni de secunde.

JOCURI PE PIAŢA
Pentru jucătorul obişnuit chiar dacă este conectat electronic tranzacţia durează mult mai mult. Pentru cei mai puţin cunoscători ai mecanismului operaţiilor de bursă precizez că jucătorii care fac bani din tranzacţii multiple în fiecare zi - adică vând acţiunile deţinute scump şi cumpără ieftin în mod repetat - există şi posibilitatea de a lua împrumut acţiuni la un anume preţ apoi pariind din diverse motive că preţul acestora va scădea le returnează când acest lucru se produce şi reţin diferenţa ca profit. Tipul de tranzacţie se cheamă short-sell. Dacă nu se confirmă pariul făcut în ziua respectivă, cel în cauză fie aşteaptă confirmarea în timp sau le returnează înregistrând pierderea de rigoare. Aici este locul şi momentul ideal în care manipulările de tip zvonistic sau vânzările şi cumpărările masive de acţiuni de un tip sau altul de către marii investitori creează situaţii artificiale de panică sau euforie pentru restul jucătorilor. În cazul menţionat de mine, minimum doi mari jucători instituţionali (e posibil a fi fost mai mulţi) au decis să facă bani frumoşi printr-o lovitură fulgerătoare atât la nivelul duratei de execuţie, cât şi al sumelor folosite la masa pokerului bursei. Ei au ales acţiunile companiei Google, companie foarte cunoscută pentru profiturile aduse investitorilor iniţiali şi chiar şi a celor care au cumpărat ceva mai târziu. Cum Google a continuat să confirme performanţele economico-financiare la modul general preţul acţiunilor a continuat să crească continuu.

O investiţie rentabilă, potrivit principiului dictat de condiţiile finite ale numărului de acţiuni puse pe piaţă şi numărul mult mai mare al celor ce doreau să le cumpere. Revenind la situaţia concretă, menţionez că operaţiunea manipulativă s-a desfăşurat pe parcursul unui singur minut, dar exact ultimul minut înainte de închiderea oficială a tranzacţiilor bursiere pentru ziua respectivă. În acel minut s-a produs mai întâi o vânzare artificială masivă (de tipul sell short menţionat mai sus) a acţiunilor Google ce a avut drept efect temporar scăderea preţului per acţiune cu 90 de dolari (circa 30% din valoarea de start în minutul 59). Când s-a ajuns la acel preţ, o cantitate similară de acţiuni a fost cumpărată, fapt ce a provocat revenirea rapidă la preţul iniţial după care le-au revândut.

Elementul surpriză a jucat un rol esenţial pentru a se împiedica amestecul major al altor investitori şi deci pericolul de a altera atingerea scopului propus. Cei implicaţi au câştigat astfel într-un minut sume imense (multiplicaţi 90 de dolari per acţiune cu milioane de acţiuni) atât din devalorizarea temporară, dar şi revalorizarea acestor acţiuni, ambele fiind pur artificiale şi fără nici o legătură cu mult clamata expresie a performanţei economice a companiei Google.

Când s-a intrat în marea criză economică, un număr mare de investitori instituţionali, numiţi prin forţa lor financiară investitori strategici, au încercat să-şi minimalizeze pierderile din implicarea anterioară în morişca cazinoului imobiliar de tip schema Ponzi utilizând masiv metoda short-sell descrisă mai sus. Cu o întârziere condamnabilă, factorii politici au impus în cele din urmă suspendarea acestui tip de tranzacţii pentru acţiunile de sorginte financiară, dar bulgărele de zăpadă se rostogolea deja cu viteza unei avalanşe apoape imposibil de oprit. Cu ce efect pentru restul pieţii?  Foarte simplu: crearea prin folosirea aceleaşi metode (deşi nu în exclusivitate, dar tonul face muzica) a unui decalaj aberant între situaţia economico-financiară de facto a companiilor emitente de acţiuni şi a valorii acţiunilor tranzacţionate pe o piaţă aflată în panică generală. Reamintesc că la începutul acestui capitol (mitul nr.4) am citat clar afirmaţia că bursa este definită formal ca un REAL BAROMETRU pentru starea economică a companiilor şi economiei în general. După intrarea în criză mondială şi acest lucru rămâne valabil şi azi exemplele ce contrazic flagrant afirmaţia abundă. FENOMENE. Companii care după intrarea în criza mondială au continuat să aibă performanţe economico-financiare superbe la toţi indicatorii, altfel consideraţi sacrosancţi în orientarea investitorilor pentru operaţiunile de cumpărare/vânzare, au cunoscut o scădere artificială a preţurilor de până la 90% din valoarea iniţială(!). De la 160 de dolari la 4-5 dolari e o distanţă imensă şi reflectă nu numai pierderile celor care în panică au vândut pe parcurs aceste acţiuni, dar şi câştiguri imense pentru investitorii ce au manipulat speculativ prin short-sell aceste tranzacţii dar şi alte metode tehnice pentru care nu am spaţiul necesar a le descrie.

De unde se vede că "băieţii deştepţi" ai lumii financiare ştiu să scoată bani din piatră seacă adică nu doar din situaţii de prosperitate dar şi din dezastre generale. În sfârşit voi cita în sprijinul aserţiunilor făcute dintr-un memorandum intern adresat investitorilor de şeful uneia dintre cele mai prestigioase companii americane. În acest memo el confirmă fie şi cu jumătate de gură cele de mai sus: "Ziua de azi marchează sfârşitul unei săptămâni tumultoase pentru pieţele financiare într-un an care deja punctează un record negativ absolut nemaiîntâlnit până acum. Valoarea de piaţă a acţiunilor companiei noastre consfinţeşte pierderea a peste 75% din valoarea avută înaintea declanşării crizei. De aceea doresc să vă prezint cum vad eu situaţia prezentă şi în perspectivă. Înainte de toate, permiteţi-mi să constat ceea ce este deja de domeniul evidenţei: logica nu este întotdeauna forţa ce prevalează în mecanismul economiei de piaţă. În aceste zile este aproape imposibil să asociezi schimbările în preţul acţiunilor cu o explicaţie logică satisfăcătoare..." (s.n.) Situaţia aminteşte de povestea împăratului ce pretindea ca toată lumea să recunoască că are cele mai frumoase haine din lume dar în realitate era gol goluţ. Cam aşa şi cu pretenţiile formale ale stăpânilor burselor care ar fi transformat prin tehnologizare vechiul cazinou mondial într-o mănăstire pioasă a democraţiei şi egalelor oportunităţi pentru plebei.   În acest context, în ziua de azi nimeni în lumea politică americană nu îndrăzneşte să amintească campania furibundă dusă în timpul celor 8 ani ai Admnistraţiei republicane pentru a se convinge Congresul şi opinia publică de a se accepta privatizarea sistemului de pensii federale (social security) şi plasarea fondurilor pe piaţa acţiunilor bursiere. Argumentul atractiv al momentului a fost că sub aspect istoric performanţele financiare ale fondurilor plasate pe piaţa bursieră sunt clar superioare modestelor dar sigurelor dobânzi din afara acesteia. Dacă s-ar fi dat curs propunerii astăzi, Social Security ar fi fost într-o situaţie catastrofală afectând direct exact categoria demografică majoritară care nu poate supravieţui zilnic fără aceste pensii. De altfel, prin propagare internaţională această idee a devenit aproape o directiva politică pentru ţările în curs de dezvoltare şi mai ales fostele ţări comuniste. O lecţie de ordin istoric pentru toată lumea.

NOTA REDACŢIEI: Expertiza domnului Liviu Turcu este susţinută de activitatea îndelungată în domeniul cercetării economice şi a experienţei directe în domeniul competitive business intelligence (informaţiilor competitive în domeniul afacerilor)