Moldovenii "exportau" crime şi violuri

Iaşiul infracţional al primelor luni ale anului 1989. Cele mai des întâlnite infracţiuni? Evident, furturile. Dar nu lipseau nici omoru­rile, tâlhăriile, violurile, agresiunile domestice deose­bite, ca şi potlo­găriile de tot felul, ce priveau în mod evident partea materială. Avutul obştesc.

Al "tutulol" oamenilor muncii. Nu trebuie să fi trăit atunci!, sărăcia în care îi adusese comunismul pe ro­mânii de rând se simte fie şi numai parcurgând filă cu filă re­chizitoriile proceselor penale. Scoar­ţele îngăl­benite de vreme, pictate de literele maşinilor de scris sovietice, scapă dintre rândurile sale un amănunt uşor de intuit: starea ma­terială precară a făptaşilor, o sărăcie indusă de gestul megaloman al lui Ceauşescu de a achita datoriile ex­terne.

De eşecul total al agriculturii comuniste, al funcţionării inadecvate a CAP-urilor şi IAS-urilor, de unde se fura ca-n codru. Ca şi din fabrici şi uzine, de altfel, acestea din urmă fiind şi mândria purtătorilor de seceră şi ciocan din România. Se fura, cum am spus, de sărăcie, se fura din invidie, se fura de la Colectivă, porumb, grâu, rapiţă, orice. Cu tractorul, cu remorca.

Se făceau dispărute şi animale care erau sacrificate, se sustrăgea benzină de la întreprindere, se chiu­lea la munca de la CAP, faptă care se lăsa chiar cu bătaie, cum am găsit într-un rechizitoriu: bătaie între comunişti mai mult sau mai puţin pătrunşi de filonul "marii ideologii". Se trăgeau ţepe statului: dela­pidări, şmenuri, ca şi acum. Însă, pe atunci erau făcute mai cu teamă, cu un tupeu ceva mai atenuat, poate şi de frica pedepselor, mult mai "serioa­se".

Gestionari frauduloşi, găinari, tâlhari, bătăuşi, prostituate existau şi atunci în zona Moldovei, ca şi astăzi, doar că obiectul muncii era un pic altul. Existau şi atunci agresi­uni grosolane, cu furca, cu toporul ce se lăsau cu dinţi scoşi, cu capete zdrobite, cu luxaţii, spitalizări. Mol­dovenii erau şi atunci foarte productivi la acest capitol. Adevăraţi "eroi" ai muncii socialiste în branşă.

Violuri executate pe imaş, la lumina serii, după ieşirea de la fabrică din schimbul doi. Se remarcă însă şi un fenomen ce pare un pic straniu unui român, să spunem, din sudul ţării. Moldova a fost dintotdeauna un ţinut mai sărac. Aşa că moldovenii mergeau şi populau marile oraşe din vestul ţării, unde comiteau infrac­ţiuni "cu duiumul". Vestul ţării re­pre­zenta pentru ei "Occidentul României". Moldova exporta, astfel, muncitori, dar şi prostituate, asasini. Chiar şi meserii: pe aceea de cioban, de pildă, înspre vestul ceva mai îmbelşugat al patriei socialiste.

MOLDOVENII ŞI SÂRMA
Se ajunsese până acolo încât circula următorul banc, redat cu apro­ximările de rigoare. Atât de mulţi moldoveni circulau cu trenul spre Timişoara, Braşov sau Cluj, de exemplu, încât unii dintre ei, fie nu încă­peau, fie în mod deliberat (fraudulos) urcau pe acoperişurile vagoa­nelor.

Unul dintre ei ţinea "de şase" pentru avertizare în cazul apropierii de zonele periculoase. Aşa că, atunci când ajungeau în dreptul unei sârme ce putea răzui puhoiul de mulţime înşiruit pe "punţile" marfarului, urmând ca trenul să treacă, de exemplu, pe sub o reţea de înaltă tensiune sau îi păşteau alt pericol eminent, cel de "serviciu" striga din timp: «Sârma!». Şi toţi călătorii plonjau pe burtă pe acoperişurile garniturii. Călătoreau des, înainte şi înapoi, înspre familii. Se reîntorceau din când în când cum se întorc acum căpşunarii, să-şi vânture prin sat la vedere avutul agonisit.

Unii defilau fie şi cu o simplă pereche de blugi mai acătării, cu chiştocul de BT în gură prin bătătura plină de buruieni. Încărcau toamna bidoane burdihă­noase doldora cu vin şi luau din nou drumul infracţiunii. Înspre vestul ţării. Alţii ajungeau oameni realizaţi, dar cei mai mulţi se ţineau de po­tlogării. În fiecare sătuc moldovean, la fiecare casă, era câte un "ficior" "emigrat", dus la muncă, fie la Timişoara, la UMT (Uzina Mecanică Timişoara), de exemplu, fie la Braşov, Codlea, Arad, Bucureşti. Forţă de muncă ieftină, moldovence rotunjoare, focoase, numai bune de măritat, cucereau amatorii de căs­ni­cii din restul ţării. Însă şi multe prostituate care acţionau ceva mai voalat decât astăzi.

Cu astfel de înaintaşi/înaintaşe cucereau moldovenii noştri întreaga ţară. Era un soi de dislocare a vetrii satului, efect al industrializării. În oraşele în care poposeau, locuiau în căminele insalubre situate la pe­riferie, căminele fabricilor, la care lucrau în trei schimburi (ultimul fiind cel de noapte): cămine cu duş şi budă comună. Camere de doi pe doi metri, cu bucătăria ce însemna un reşou aruncat pe o masă, cu un meniu ce consta în "adidaşi" de porc fierţi pe două rezistenţe, că prima se ardea, în parizer cu soia şi multă, multă băutură.

Un astfel de cuceritor al vestului am cunoscut şi eu, S.V. (50 de ani), un sătean moldovean. La începutul anului 1989, acest feno­men se afla la apogeu. Aşa că un moldovean smuls din rădăcinile patriei moldovene, o patrie plină de case cu chirpici şi având carul cu boi tras în spatele bordeiului, era luat prin surprindere când auzea cu­vântul magic "sârma", în orice împrejurare paşnică, tihnită, sau chiar într-o ipostază oficială. La auzul cuvântului magic era logic că plonja pe burtă oriunde s-ar fi aflat. Cam aşa se mai spunea în aşa-zisul banc.

Aşa se ajunsese la următoarea stare de fapt: dacă mergeai la un rând, undeva în Timişoara, de exemplu, şi strigai acest cuvânt, rămâneau doar unul-doi oameni în picioare. Aceia erau, în mod sigur, singurii bănăţeni. Restul, moldoveni, se întindeau pe jos. La pământ. Aşa s-a ajuns că moldovenii se simţeau înjuraţi fie şi numai dacă pronunţai involuntar cuvântul de făcurăm vorbire.

MIRAJUL OCCIDENTULUI, FIE ŞI CEL BĂNĂŢEAN
Dar să ne întoarceam la oile noastre, la înfracţiunile noastre cele de toate zilele, din aprilie 1989. În câteva dosare răsfoite la Tribunalul Iaşi am găsit zeci de infractori. Iniţial, mi-au atras atenţia băştinaşii plecaţi de la un amărât de CAP ieşean să se angajeze la unul similar în vestul ţării. Chiar şi ciobanii găseau de lucru pe imaşurile arădene, de exemplu (dar tot Banatul era încet-încet cucerit de astfel de "păstori" - infractori). Şi asta nu pentru că erau păşunile mai faine şi iarba mai grasă, nu conta faptul că gospodarii erau mai înstăriţi. Însă aceştia, odată porniţi, nu se opreau cu infracţiunile aici. Visau la capita­lism. Visau să ajungă şi mai departe, pe un teren mai fertil.

Declicul unui gest curajos de a evada din lagărul românesc era produs mai ales după ce nivelul de alcool din sânge creştea simţitor, obiectiv îndeplinit mai ales la fapt de seară. Mulţi dintre ei treceau fraudulos graniţa cu Ungaria pentru a ajunge în Occident. Un cioban ieşean a visat chiar să ajungă păstor în Australia. Altul a vrut să ajungă în Austria, dar s-a rătăcit în punctul de confluenţă a celor trei ţări Ungaria, România şi Ucraina, şi a nimerit tocmai în patria comunismului: URSS, din care făcea parte Ucraina, unde ajunsese. Toţi aceştia fie erau prinşi, fie se predau, stăteau câteva zile în arest, în lagăre speciale, după care erau "livraţi" autorităţilor române, iar pentru aceasta luau în medie circa un an de închisoare, trecerea frontierei fiind considerată o in­fracţiune gravă.

Pe atunci, acum 20 de ani, altele erau tentaţiile. De exemplu, un inculpat a făcut puşcărie pentru că a furat un pachet de Marlboro, culmea, chiar de la o rudă. Altul, pentru că a sustras de la soţie (de care divorţase) o parte dintre obiectele casnice: frigiderul Fram, maşina de spălat Alba-Lux, aspiratorul Ceaika, un aparat sovietic de radio, un televizor cu lămpi, hibrid, Uranus, şi altele. Vă sună cunoscut? Nicidecum, dar cam astea erau o parte dintre mărcile de bază care circulau în "lagărul" comunist. Dar despre toate acestea vom vorbi (punctual) şi în alte episoade dedicate infracţiunilor comise de moldoveni. Aceasta fu darea de seamă cu privire la universul infracţional moldovean.