Nicu Ceauşescu, simple rememorări

Am ezitat, mărturisesc, dacă să adaug câteva rânduri ambiţiosului şi corectului demers jurnalistic pe care l-au întreprins, în ediţia de luni a Jurnalului Naţional, Roxana Roseti şi Vlad Teodorescu întru reconstituirea unui destin tragic: cel al lui Nicu Ceauşescu. "Un liberal", cum l-a numit Ion Cristoiu şi nu cred că a greşit. Cum nu cred că a greşit nici atunci când a mai scris că eroul acestor însemnări "ar fi putut da lecţii de politeţe cârnăţarilor din ziua de azi".

O precizare se impune: nu am fost un "nicuşorist", aşa cum sună o formulă dispreţuitor-acuzatoare, pe care, deseori, am auzit-o slobozită din partea unor justiţiari de profesie. Unii dintre ei fiind, ei înşişi, la vremea aceea, inşi care nu pregetau să îşi clameze public relaţiile speciale cu "tov. Nicu" sau, după caz, cu "Nicuşor".

Nu am făcut parte nici dintre colaboratorii săi şi nici dintre prietenii săi. Totuşi, faptul că, în diverse împrejurări, l-am întâlnit direct sau am avut prilejul să lucrez în instituţii care se aflau, fie şi în mod mediat, sub coordonarea sa, m-a pus în situaţia de a-i cunoaşte reacţiile şi, prin aceasta, de a-i aprecia comportamentul.


PARAFĂ PENTRU MOTIVĂRI
Pentru prima dată, l-am întâlnit pe Nicu Ceauşescu la sfârşitul lui februarie 1969. Venise la tipografia "Informaţia", împreună cu sora sa, Zoia, redactor-şef-adjunct (ca şi mine) la revista "Universitas", organul de presă al Consiliului ASC din Universitatea Bucureşti.

S-a prezentat scurt: "Nicu", şi, după o vreme, a dispărut din raza noastră vizuală. Probabil, ne-am zis, a plecat să ia contact direct cu harnicul colectiv de oameni ai muncii de  la tipografie. După câteva minute, a revenit şi m-a rugat să îi pun o vorbă bună la cei de la linotip spre a-i culege o parafă de medic. "Ştii, mi-a explicat, ruşinat de propria solicitare, am nevoie să îmi motivez absenţele." "Păi, l-am întrebat, nu te-ai descurcat singur?" Sfielii i-a luat locul un râs în cascadă. "Am încercat, dar ştii ce mi-a răspuns fata de la linotip? Zice:: «Stai niţel, că e fata lui Nea Nicu' prin preajmă şi dăm de dracu' amândoi. Să plece aia, cu securistul care se ţine de coada ei, şi îţi fac câte parafe vrei»."
ZIARUL ŞI "ORGANELE"
Prin natura lucrurilor, fiind redactor la ziarul CC al UTC, "Scînteia ti­ne­re­tu­lui", am avut felurite ocazii de a ve­dea cum reacţiona Nicu Ceau­şes­cu, în calitate de prim-secretar al CC al UTC, atunci când anumite "organe" se ames­­tecau în  activitatea redac­ţio­na­lă. De pildă, la începuturile anilor '80, lumea ştiinţifică şi universitară a fost zguduită de aşa-zisa afacere "Meditaţia Transcedentală".

Printre cei aflaţi "pe lista neagră" - fireşte, şi cu avizul "savantei" - era şi un eminent psiholog şi distins universitar. În acelaşi timp, colaborator al ziarului. Mai mult, un articol al profesorului era programat să apară în ziar chiar în ziua în care Adunarea generală a organizaţiei de partid urma să hotărască, la "înaltă comandă poli­ti­că", excluderea acestuia din partid. Cu toate acestea, articolul a apărut! Fi­reşte, "tov. Nicu" fusese informat în prea­labil. şi fusese de acord!

Vă pu­teţi lesne închipui ce tărăboi a ieşit. La toate telefoanele, nu puţine şi, mai ales, deloc amabile, pe care le pri­mea, redactorul-şef, un om de mare ca­racter, a repetat cuvânt cu cuvânt ceea ce, cu o zi înainte, convenise cu primul secretar: "1. Există obiecţii la conţinutul articolului? 2. Există, de la secţia de presă a CC al PCR, o comunicare oficială cum că respectivului profesor universitar i s-a retras dreptul de semnătură? 3. Există o comunicare oficială, către ziarul «Scînteia tineretului», din partea organelor de partid, despre ordinea de zi a Adunării generale a organizaţiei de la facultatea respectivă, din care să reiasă că numele profesorului este interzis să apară în presă?"


ACROSTIHUL ŞI DENUNŢUL
O altă întâmplare, despre care am mai scris în treacăt, dar pe care simt nevoia să o reiau în acest context, se leagă de apariţia, într-un "număr festiv" al ziarului, a unui poem în acrostih. Care acrostih a apărut cu o groaznică greşeală de tipar, greşeală care, vai!, leza direct numele Celui Mai Iubit Fiu al Partidului şi Poporului. Ce-i drept, s-a tras imediat un alt tiraj, dar fapta nu a fost "raportată"! Adică, nu a fost raportată unde trebuie!!!

Din nou, tămbălău! Şi, fireşte, ameninţări cu sancţiuni drastice. Mai ales că «cineva»,vigilent, a trimis - unde trebuie! - o sesizare atent ticluită. Atunci când a fost informat despre faptul că "de sus" s-au cerut sancţiuni dure, pe linie de partid, pentru vinovaţii din redacţia "Scînteii tineretului", primul secretar al CC al UTC a fost categorc: "Nu face Securitatea politica editorială şi nici politica de cadre în redacţia ziarului nostru!".

Şi - spre deosebire de Consiliul Securităţii Statului, unde s-au luat măsuri severe -, la noi în redacţie nu s-a luat nici o măsură. Nici de natură politică, nici de natură instituţională.

Acestea sunt câteva amintiri pe care am simţit nevoia să le adaug, cu precizările necesare, unui salutar efort de restituire a adevărului despre acest personaj îndelung controversat. Care a fost şi rămâne Nicu Ceauşescu. Un personaj cu un destin dramatic şi sinuos, pe măsura vremii sale, dar şi sub povara "epocii".