Paraguay, sfârşitul unei dictaturi anticomuniste

La 3 februarie 1989, o lovitură de stat punea capăt celei mai longevive dictaturi pe care o cunoscuse până atunci America Latină: după 35 de ani de pu­tere absolută, Alfredo Stroessner era debarcat de la conducerea Paraguayului.

Vântul schimbărilor democratice sufla şi în afara lagărului socialist. În patru decenii de război rece, totalitarismul şi teroarea nu fuseseră mo­no­polul unei singure tabere. Sprijinite de Washington, dictaturile anticomuniste sud-americane rivalizaseră în materie de crime şi abuzuri cu stali­nismul cel mai sângeros.

Lovitura de stat din Paraguay prefigura din multe puncte de vedere soarta regimului Ceauşes­cu. La fel ca şi liderul de la Bucureşti, Alfredo Stro­essner refuzase să se schimbe o dată cu timpurile, chiar dacă, în jurul său, lumea se transforma din temelii.

Statele Unite nu mai tolerau practicile pe care altădată le încurajaseră discret. Vechii săi aliaţi din America Lati­nă adoptau, la presiunile Washingto­nului, reforme democratice. În Ar­gentina, Brazilia şi chiar în Chile viaţa politică se liberaliza accelerat.

Stroessner nu era, însă, dispus să renunţe la statutul de conducător om­ni­potent al Paraguayului. Numai forţa armelor l-a putut îndepărta pe cel supranumit "El Excelentissimo".

Lovitura de stat a fost condusă de ge­neralul Adreas Rodriguez, cuscrul dictatorului (fiica lui Rodriguez era mă­ritată cu unul dintre fii lui Stroessner).

Conspiratorii plănuiseră să-l ares­teze pe preşedinte la locuinţa amantei sale, unde securitatea era mai puţin drastică. Avertizat în ultima clipă, dictatorul s-a întors în grabă la palatul prezidenţial de la Asuncion. Peste 500 de militari au murit în timpul ase­diului care a urmat.

Alfredo Stroessner a fost în cele din urmă capturat, dar i s-a permis să pă­ră­sească ţara. A găsit refugiu în Brazi­lia, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Cererile ulterioare de extrădare au fost respinse. Şi totuşi, puţini dictatori ai secolului al XX-lea au avut un palmares la fel de sângeros.

Totalitarism capitalist
Născut în 1912, într-o familie bogată, Alfredo Stroessner a cunoscut primele succese ca militar. În 1948, devenea cel mai tânăr general din toată America de Sud. În 1954, preşedintele Tomas Romero l-a numit comandat al forţe­lor armate paraguayene. Câteva luni mai târziu, Stroessner prelua puterea, instaurând o dictatură care avea să dureze 35 de ani.

Sub pretextul pericolului comunist, noul preşedinte a instituit imediat starea de urgenţă, suspendând astfel drepturile constituţionale şi libertăţile civile. Din cinci în cinci ani, "urgenţa" era temporar abrogată, doar atât cât să se poată organiza un simulacru de alegeri. Câştigate toate, cu majorităţi neverosimile, de Alfredo Stroessner.

Pluralismul politic era privit ca un atentat împotriva siguranţei naţio­nale. Partidul unic, "Colorado", nu avea nimic de invidiat partidelor comuniste din Europa de Est. Apartenenţa la această formaţiune devenise obligatorie pentru oricine spera la cea mai neînsemnată ascensiune profesio­nală. Ba chiar şi accesul la asistenţă medicală gratuită era rezervat doar membrilor de partid.

În 1962, la presiunile Washingtonului, Alfredo Stroessner a acceptat să le­galizeze, de formă, alte câteva for­ma­ţiuni politice. A fost, însă, doar o mascaradă, menită să închidă gura criticilor din Occident ai regimului. În rea­litate, abuzurile de putere deveneau din ce în ce mai aberante.

Deşi, în anii ’70, Paraguayul a înre­gistrat cea mai spectaculoasă creştere economică din regiune, corupţia en­demică afecta dramatic nivelul de trai al populaţiei. Prosperitatea se propaga numai pe canalele controlate de favoriţii preşedintelui.

Regimul Stroessner nu făcea nazuri nici când era vorba de "bani negri". Paraguayul a devenit în scurt timp paradisul contrabandiştilor şi al traficanţilor de arme şi de droguri. Dar şi un sanctuar pentru criminalii de răz­boi nazişti. Doctorul Joseph Mengele, celebrul "Înger al morţii" de la Auschwitz, a găsit aici refugiu. Alţi dictatori sud-americani, căzuţi în dizgra­ţie, au primit protecţia lui Stroessner: Juan Peron din Argentina şi Anastasio Somoza din Nicaragua.

La fel ca toate regimurile totalitare, dictatura lui Alfredo Stroessner se baza pe un vast şi feroce aparat represiv. Timp de 35 de ani, Paraguayul a fost menţinut într-o perpetuă stare de asediu, într-un climat de teroare pa­ralizant.

Şi în materie de "cult al persona­lităţii", Paraguayul lui Stroessner pu­tea concura cu brio cu orice dictatură comunistă. Nu era egalat nici măcar în România lui Nicolae Ceauşescu.

Portretele preşedintelui para­gua­yan împodobeau nu numai pereţii instituţiilor publice, ci şi saloanele locuinţelor private. Chiar şi membrii aşa-ziselor partide de opoziţie afişau în case fotografiile marelui conducă­tor al naţiunii. Un oraş primise nu­mele lui «El Excelentissimo»: Puerto Stroessner (azi, Ciudad del Este).

Operaţiunea "Condor" şi "Arhiva terorii"
În ciuda încălcărilor flagrante ale re­gulilor democratice şi ale drepturilor omului, regimul Stroessner s-a bucurat multă vreme de sprijinul autorită­ţilor din Statele Unite. Aceştia luau foarte în serios pericolul expansiunii comuniste în America Latină, mai ales după victoria revoluţiei lui Fidel Castro în Cuba.
Decât să permită Moscovei să câştige teren în fieful tradiţional al SUA, Washingtonul prefera să închidă ochii în faţa abuzurilor şi atrocităţilor comise de aliaţi prea puţin ortodocşi. Ba chiar să încurajeze, neoficial, ase­me­nea practici.

CIA a contribuit activ la crearea unei vaste reţele represive transfrontaliere, în cadrul căreia colaborau serviciile secrete din Argentina, Bolivia, Brazi­lia, Chile, Paraguay şi Uruguay. Misiunea – Anihilarea oricărei mişcări de opo­ziţie în regiune. Prin orice mij­loace, de la tortură, la execuţii sumare. Acest pact infam a purtat numele conspirativ  "Operaţiunea Condor".

În Paraguay, teroarea devenise reali­tate cotidiană. Senatorul Carlos Levi Rufinelli declara, în 1975, pentru New York Times: "Am fost arestat de 19 ori. În şase rânduri am fost torturat. De cele mai multe ori nu ştiam ce vor de la mine. Nici măcar ei nu ştiau ce vor de la mine. Dar, după ce îţi bagă ace sub unghii, le spui orice, denunţi pe toată lumea. Şi apoi ei îţi zic: "Vezi, ne-ai minţit tot acest timp".

Amploarea represiunii a putut fi eva­luată abia în 1992, când doi cerce­tători paraguayeni au descoperit într-o secţie de poliţie dintr-o suburbie a Capitalei Asuncion o adevărată arhivă a terorii. Bilanţul era şocant: 50.000 de persoane asasinate, 30.000 de "dis­păruţi" şi peste 400.000 de deţinuţi politici.

Alfredo Stroessner nu a plătit niciodată pentru faptele sale. Spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, a supra­vieţuit loviturii de stat care l-a măturat de la putere. Şi-a petrecut restul zilelor în Brazilia, unde s-a dedicat pasiunii sale pentru pescuit. A murit la 93 de ani, în august 2006.