Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dintre verbele cu sens de atribuire "a spus" merge, de obicei, cel mai bine. Este scurt, neutru, clar, şi precis, un verb pentru toate anotimpurile.
Veţi avea nevoie de înlocuitori din când în când pentru a evita monotonia, dar aveţi grijă: nu sunt sinonime ale lui "a spus" mai ales, "a declarat" sau "a afirmat"!
Fiecare astfel de verb are propria sa nuanţă de înţelesuri şi trebuie să se potrivească în context, o cerinţă frecvent nerespectată "Ţine-ţi gura - a explicat el" este ironia unui scriitor de beletristică. "soarele răsare înfiecare zi - şi aminti ea" este gafa unui ziarist.
Supravieţuiesc acei editori şi ziarişti care consideră greşeală repetarea unui verb cu sens de atribuire pe o rază de 500 de cuvinte. Într-un articol apărea: un cast " a spus" la început, urmat de "a afirmat", confirmat, a declarat, a mărturisit, a considerat" şi "a opinat".
Încordarea tot mai mare în urmărirea unei asemenea serii bătătoare la ochi a fost mai palpitantă decât articolul în sine.
Să discutăm comportarea unor verbe cu sens de atribuire larg folosite, ordonate potrivit folosinţei:
"A continuat", "a reamintit", "a adăugat", "a insistat", "a urmat", "a menţinut", "a atras atenţia", "s-a plâns", "a explicat", "a precis".
Primele cinci cuvinte sunt la fel de neutre ca "a spus". Celelalte sunt pur şi simplu descriptive; asiguraţi-vă că se potrivesc împrejurărilor.
Următoarele pot fi riscante:
"A subliniat", "a avertizat", "a pretins", "a observat", "a acuzat".
A spune că un vorbitor "a subliniat" ceva investeşte spusele acestuia cu o aură de fapt. Cititorul completează mental "...faptul că" după verb. Aceasta înseamnă că "a subliniat" poate avea nuanţe editoriale: "Democraţii au făcut rareori vreun bine acestei naţiuni, a subliniat primarul pare să însemne acordul cu verdictul primarului. Când nu există astfel de riscuri, limitaţi "a subliniat" la împrejurările în care un vorbitor atrage atenţia asupra a ceva ce ar putea fi altfel neglijat.
"A observat" are conotaţii similare şi este chiar mai lipsit de strălucire cu "a subliniat".
"A avertizat" trebuie limitat la citate care se referă la un pericol real. Feriţi-vă să daţi crezare frazelor retorice: "O victorie republicană va însemna sfârşitul civilizaţiei aşa cum o ştim, a avertizat candidatul".
"A acuzat" e mai bine să fie păstrat pentru contexte legale: "Compania nu a ţinut seama intenţionat de încrederea publică, a acuzat procurorul general". Nu folosiţi acest cuvânt când este vorba de o critică accidentală sau de plângeri moderate: "Unii funcţionari îşi prelungesc pauzele pentru cafea dincolo de orice limită, a acuzat directorul".
"A pretins" este la extrema opusă lui "a spus". Motivele apar în cele de mai jos.
Verbele următoare sunt foarte adesea greşit folosite:
"A afirmat", "a remarcat", "a constatat", "a comentat", "a declarat", "a notat".
Primele trei cuvinte sunt folosite la întâmplare pentru "a spus". Toate sunt mai puternice şi mult mai formale. "A afirma" înseamnă a prezenta o opinie sau o poziţie puternic susţinută. Când se întâmplă aşa, declaraţia va vorbi pentru sine, fără contribuţia ţeapănă a lui "a afirmat".
"A constatat" (a formulat) n-ar trebui folosit deloc, el se potriveşte în cazul citatelor dintr-o dispoziţie, dar şi aşa prea prăfuit). "Declari" un război, o stare de urgenţă sau legea marţială, verbul este prea greoi pentru majoritatea citatelor.
"A remarcat" se aplică doar declaraţiilor ocazionale: "E o zi frumoasă, a remarcat el". Dar nu şi în cazul celor oficiale.
"A comentat" are de semenea conotaţii de incidental, întâmplător, exprimând o atitudine sau o reacţie personală: "Aceasta este nici pe departe lucrarea lui cea mai bună, a comentat dirigintele"
"A notat" se apropie ca înţeles de "a remarcat" şi "a constatat" dar se întâlneşte mai rar în conversaţie şi deci este mai puţin utilizat.
Cele ce urmează apar mereu în presă, ceea ce este regretabil:
"A mărturisit", "a exclamat", "a confirmat (adeverit)", "a făcut o remarcă usturătoare", "a opinat (şi-a dat cu părerea)", "s-a răstit".
"A promis" şi "a făgăduit" sunt invariabil mai bune.
"A adeverit" şi "a opinat" ne trimit la romanele gotice sau la autorii de proză colbăită. "A exclamat" subliniază de obicei ceva ce nu are nevoie de reliefare.
"A făcut o remarcă usturătoare" este inutil când este căutat un cuvânt spiritual; prea adesea ziarul foloseşte expresia pentru o remarcă şchioapă căreia îi lipsteşte ironia.
Acest din urmă atributiv ne aminteşte de filosofia aplicată. Nu folosiţi niciodată verbe ce denotă procese ne-verbale ca verbe cu atribuire cum ar fi "a zâmbit", "a plâns", "a râs": Nu zâmbeşti cuvinte, le spui zâmbind. "Mi-e drag de el, a zâmbit ea" este la fel de aberant ca "Mi-e foarte cald în dimineaţa asta, a radiat el".
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, p. 116 - 118
Citește pe Antena3.ro
