Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În goana după procurarea alimentelor, unele gospodine uitau sau ignorau intenţionat două dintre cele mai populare "baze" pentru mâncăruri. Cele mai reuşite preparate le obţineam din ciolane de porc afumate.
Cumpăram două, chiar trei bucăţi, dintre cele mai mari. Astea nu erau cu număr impus. După ce pârleam ciolanul, dacă nu era bine "bărbierit", îl spălam, apoi îl puneam la fiert, în oala sub presiune, cu două foi de dafin şi cinci-şase căţei de usturoi. Când era fiert, după aproape trei sferturi de oră, îl scoteam şi-l degajam de pe os, fără să-i rup carnea, care rămânea ca un manşon. În locul rămas, băgam o fâşie de slănină afumată, de vreo trei centimetri grosime, tăvălită bine prin usturoi pisat şi piper, apoi, îl legam cu aţă, dându-i forma de ruladă, cu şoriciul şi el tăvălit prin usturoi cu puţin ulei. Aşa împachetat îl dădeam la cuptor pentru 20 de minute, într-o tavă în care puneam puţin ulei, un polonic din zeama rămasă de la fiert, un pahar de vin (sau două linguri de oţet), cât să se mai strângă, să capete o crustă şi un sos bun. Când era rumenit, îl scoteam şi-l tăiam felii, pe care le serveam cu orez, cartofi natur, piure, fasole bătută etc. şi cu tot felul de salate. Era foarte bun şi avea un miros care "omora" vecinii. Un alt mod de a-l prepara era să-l fierb umplut cu legume şi slănină. Fierbeam doi morcovi, doi cartofi şi o lingură de mazăre. Dintr-un cartof bine pisat, amestecat cu ou, dacă aveam, sau cu puţin ulei, preparam un fel de pastă pe care o foloseam la tapetat bucata de carne în interior, ca să pot monta mai uşor morcovii, celălalt cartof tăiat în patru, boabele de mazăre, presărate cât mai uniform şi între ele îndesam o bucată de slănină afumată, dată prin usturoi pisat, un castravete murat tăiat în sferturi şi, dacă aveam, câteva feliuţe de gogoşar murat, pentru culoare. Rulam carnea ciolanului şi-l legam cu aţă. Îl dădeam la cuptor 20 de minute, într-o tavă cu puţin ulei, cât să se rumenească uşor şi să pătrundă căldura până în mijlocul plin cu legume, să le învăluie pasta de cartofi ca să le lege între ele. Când era rumenit uşor, opream focul şi lăsam la răcit. Acesta era hărăzit pacheţelului. Tăiam felioare de un deget grosime şi le puneam între felii de pâine. Erau minunate şi ca gust şi ca aspect. Mi-am "spălat obrazul", la o vizită neanunţată a unei mătuşi foarte "preţioase", când am scos la înaintare un platou pe care tronau felii de ciolan umplut, pe un munte de orez, la poalele căruia străluceau, roşii de mândrie, jumătăţi de gogoşari acri. După ce a mâncat, i-am văzut preţiozitatea terfelită de invidie. Am făcut-o praf!
Alte delicii erau preparatele din "adidaşi", picioruţele de porc. Acestea deveniseră un fel de "papa casei", iar gospodinele cu imaginaţie puţină sau timp foarte scurt de stat în faţa aragazului se săturaseră de ele. Le pregăteau doar cu fasole sau cu varză. Eu cumpăram cât mai multe, le pârleam şi le curăţam bine apoi le tăiam în jumătăţi. Le puneam la fiert în oala sub presiune şi începeam "hărăzitul", adică împărţitul, pentru a prepara diferite mâncăruri. O parte dintre ele se transformau într-o ciorbiţă "bestială", acrită cu zeamă de varză. După ce scoteam oasele, împărţeam în jumătate carnea şi zeama. O parte din zeamă şi şoriciul, la care mai adăugam o cană cu apă, sare, piper şi o foaie de dafin o puneam la cuptor cu cartofi şi cinci căţei de usturoi pisaţi, amestecaţi cu două linguri de bulion. Ieşea o mâncărică de cartofi minunată. Mergeau şi la un ghiveci. Cealaltă parte de zeamă şi vagi urme de carne, mai bine zis restul de şorici, era hărăzită unei răcituri, ca să nu zicem piftie, pe care o montam în castronelele de compot, nu înainte de a pune înăuntru, bucăţele de legume fierte, după cum îmi trăsnea "prin imaginaţie" şi câteva felii de salam prăjite uşor înainte. Turnam zeama amestecată cu usturoi pisat şi le dădeam la rece. Se întăreau rapid şi erau foarte apreciate. Şi, uite-aşa, făceam de avea purcelul… "o botină din cea mai fină!"
Citește pe Antena3.ro
