x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rămas-bun, tabără dragă!

0
Autor: Loreta Popa 09 Sep 2009 - 00:00
Tabăra de copii de la Năvodari pri­mea cei dintâi vizitatori la 1 iunie, de Ziua Copilului. Apoi, la 15 iunie ve­neau copii de la gimnaziu şi de la 15 iu­lie primea liceenii. Erau serii de câte 14 şi 18 zile, trenurile veneau şi ple­cau mereu din Gara de Copii Nă­vo­dari. La 14 septembrie pleca ul­ti­mul tren din această tabără.

Există amintiri prinse ca acele de siguranţă de sufletele noastre. Elevii şi liceenii de acum 20 de ani îşi amintesc cu siguranţă de zilele fier­binţi ale verii lui 1989, când adunau prietenii în tabăra de la Năvodari. Seri calde sau reci, cu dansuri sub cerul plin cu stele, cu teama că vor fi prinşi pentru că au părăsit tabăra fără ştirea profesorilor imediat după stingere, dar cu speranţa că seara următoare o vor lua de la capăt. Îşi vor aduce amin­te de sala de mese, de ospătă­re­sele care le dădeau cacao cu lapte, pâine, ou fiert. De gimnastica de învio­rare, obligatorie... Ne-am adus aminte şi noi vorbind cu profesorul Octavian Rusu, care are 40 de ani vechime în tabăra de copii de la Năvodari şi a fost mult timp directorul ei.

"Prin 1964 profesorul Traian Cartacai, de educaţie fizică, a avut ideea trăsnită să facem o tabără pentru copii în cabanele fostei puşcării de la canal de prin anii '53-'56", spune Octavian Rusu. "În acea perioadă, până în 1969 puteau să vină cam 1.500 de copii din toată ţara. în 1969 a obţinut şi aprobarea Sindicatelor, pentru că această tabără a fost realizată din cotizaţiile membriilor de sindicat care făceau parte din UGSR, căci se ştie că nu exista decât un sindicat până în 1989.

În 1969 a început construcţia taberelor Delfin şi Albatros, 1.100 de locuri şi Albatros, 1.400 de locuri. În 1970 s-a dat în folosinţă la capacitatea maximă, partea de lângă Albatros şi s-a construit hotelul. În 1971 s-a construit Gara de copii, unde venea câte un tren pe zi, la Cutezători, Delfin şi Albatrosul. Copiii coborau pe peron şi se făcea triajul medical. Toată lumea era văzută la intrarea în tabără să nu aibă rubeolă, rujeolă, pojar, vărsat de vânt sau chiar toxiinfecţie alimentară. Am avut şi cazuri de păduchi. Chiar râie... Aveam policlinica complexului unde orice situaţie se putea remedia, şi la ora actuală ea există. Două ambulanţe, una antişoc, care stă pe plajă, cealaltă la policlinică, pentru cazuri speciale. Garniturile aduceau 16-18 vagoane de copii. În 1974 s-a mai construit o tabără, lângă cea veche, Cutezătorii, Perla, cu 1.050 de locuri.
Copiii învăţau foarte multe cântece aici. Cântăreţul de muzică popu­lară Ioan Bocşa a stat cu noi ani întregi şi a învăţat mulţi elevi să cânte.

Am fost primul director de tabără din 1974 până în 1990. Am pornit ca profesor însoţitor de grup, pentru că am făcut canotaj în facultate, iar profesorul Cartaci m-a văzut cum înot şi a crezut că sunt profesor de educaţie fi­zică. M-a întrebat dacă vreau să ră­mân în comandamentul taberei Cu­tezătorii, i-am spus că duc copiii acasă la liceu şi mă întorc. Apoi, am fost promovat la funcţia de coordonator de activităţi sportive pe plajă şi de-abia în 1977 au aflat că nu sunt profesor de educaţie fizică, ci de fizică.

Ac­ti­vităţi opţionale, cercuri de limba română, desen, şah. Astăzi se stă, atunci nu prea. La 100 de copii era un profesor de educaţie fizică, la 200 de copii era un profesor de muzică. Profesorul de edu­caţie fizică începea la 6:45 gimnastica de înviorare care era obligatorie, competiţiile pe plajă şi după-amia­ză, de la 17:30 ş 18:00, începeau competiţiile la terenurile pe care le mai vedeţi în tabără acum. Erau pline de copii, iar după 19:30 jucau şi profesorii, că eram şi noi tineri. În 1977 mi-au dat să arbitrez finala pe complex la baschet, ştiam fotbal, ştiam handbal, ştiam volei. Nu ştiam bas­chet, nu ştiam să fluier la trei paşi şi m-au prins. A fost jenant că un profesor de fizică poate să facă de toate în afară de baschet. Nu m-au dat afară din func­ţia de director de tabără, dar până în 1989 nu puteai să înaintezi peste di­rector de tabără. Coordonator de activităţi, comandant de unitate şi directorul de tabără. Peste tabere era comandamentul complexului, în care intra cineva de la Consiliul Naţional al Pionierilor şi de la UTC. Aceia erau şefii noştri.
În 1985 a venit ordin să îmbrăcăm copiii noaptea în costume naţionale, pentru că a doua zi veneau Ceauşescu şi Poliana Cristescu. În loc să plece trenul la 10:30 cum era programat, a plecat la 16:00. Eu împreună cu alţi colegi şi cu un profesor din lotul de aur al handbalului, domnul Horobăţ, i-am trezit pe copii, adormiţi cum erau, şi i-am îmbrăcat în costume naţionale ca să-l primim pe Ceau­şescu. Aşa erau regulile de atunci. Fiecare copil avea o floare în mână. A aterizat pe câmpul de aici, dar înainte de a se face asta am fost controlaţi să nu avem chei, nimic metalic. Doamnele profesoare să nu aibă nimic în genţi nimic  în afară de farduri sau o sticlă cu apă în cazul în care i se făcea rău vreunui copil.

Acolo, la comandamentul unde primim copii, iar astăzi este internetul şi Sala Prieteniei, eu eram la distanţă, nu am auzit prea bine că era nu o staţie de amplificare puternică, dar am aflat după aceea ce a spus Ceauşescu: "Totul, totul pentru copii". Astfel a dat din mâini şi a doua zi am aflat că acel camping nu va mai fi pentru civili, ci pentru copii... şi aşa s-a construit tabăra pentru copii Lebă­da. În primul an a funcţionat numai cu un fel de corturi militare, unde in­trau 10-12 copii, anul următor au în­ce­put să construiască căsuţele. Până în 1989, chiar 1990 au fost făcute căsu­ţele moderne, de câte două, trei locuri în camere. În 1989, s-a aprobat de la Canalul Dunăre-Marea Neagră să se construiască Tabăra Victoria. De prin 1985 nu au mai fost cazaţi elevi, ci brigadieri şi soldaţi care munceau la Canalul Midia-Năvodari. În contrapartidă pe terenul viran s-a construit Tabăra Victoria cu 2.400 de locuri, 10 pavi­lioane, mai frumoase decât cele din Delfin, Albatros.

În felul acesta am ajuns în 1989 la capacitatea maximă de 11.000-12.000 de locuri. Pe serie. Seriile erau de 14 zile la elevi de gimna­ziu şi liceu şi 18 zile, coloniile de preşcolari. La 1 iunie, de Ziua Copilului veneau preşcolari, după 15 iunie veneau şcolile generale, apoi liceele. La 14 septembrie pleca ultimul tren din Năvodari. Plecau cinci zile la rând. După eu eram director adjunct pe complex, cole­gul meu, Dumnezeu să-l odihnească, profesorul Sandu Vasilescu, care era şi coleg de şcoală, îmi spunea: "Tavi, tu rămâi anul ăsta ultimul, că la anul rămân eu". Aşa că plecam cu ultimul tren, la 14 septembrie. Ţin minte că prin 1985 eram director la Perla şi copiii se pregăteau de plecare cu o garnitură specială, se bloca şoseaua, erau aduşi cu autobuze,  apoi se urcau în tren şi cântau "La revedere, tabără dragă!".

Din cauza unui proces să-i spunem fantomă, Tabăra Victoria nu mai face parte astăzi din Complexul SIND România. A fost vândută. În 2004 am avut capacitatea de 4.200 de locuri, s-au restructurat dormitoarele mari, care aveau 24 de locuri, s-au recompartimentat şi au ajuns la 8 şi 10 locuri. Din 2007 s-au recompartimentat şi s-a reinvestit de SIND Romania circa 7 mi­liarde de lei vechi, s-au făcut pavi­lioane de circa 720 de locuri, 7, 10 şi 6.

Cererea a fost pentru anul acesta pentru 11 serii la 520 de locuri în 7 şi 10, plus hotelul. Facem aerobic în fiecare zi, seri de dans, concursuri de dans...

Pe plajă, tot felul de concursuri. Au venit de la Poliţie pentru o campanie împotriva traficului de persoane, s-au folosit de povestea Scufiţei Roşii, ca să dea un exemplu copiilor. Aşa cum lupul a profitat de inocenţa fetei, aşa sunt şi oamenii care pot părea prietenenoşi, dar care ascund altceva în spatele unei feţe prietenoase. Este necesară o astfel educaţie în zilele noastre", ne-a spus profesorul Octavian Rusu. Dacă se pierde tabăra aceasta ar fi o crimă.

Nu mai avem pe litoral alt loc unde să-i ducem pe copii. Ar fi păcat să-i schim­băm destinaţia. De 40  de ani, trei luni pe vară, vin aici. Fac muncă patriotică, voluntară, mi se pare prea puţin, dar nu mai găsim profesori tineri care să facă ceea ce facem noi. Ieşim la pensie şi voluntariatul nu există la noi. Nu ştiu ce va urma. Dacă vom pierde tabăra, iar copiii nu vor mai avea unde să facă mişcare, vor deveni obezi, vor sta numai la calculator, nu vor ştii să socia­lizeze. De aceea cred că trebuie să le prezentăm alternativa", a încheiat Octavian Rusu.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de