x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Rapid Bucureşti începea drumul revenirii pe prima scenă

Rapid Bucureşti începea drumul revenirii pe prima scenă

10 Oct 2009   •   00:00
Rapid Bucureşti începea drumul revenirii pe prima scenă
Sursa foto: Revista Sport/

Una dintre cele mai iubite echipe din România, Rapid Bucureşti, relua campionatul 1989-1990 din postura de divizionară secundă, după ce re­trogradase în sezonul anterior.

Pe banca tehnică au fost instalaţi an­trenorii Gheorghe Mulţescu şi Teofil Codreanu. După cinci etape, giu­leştenii se instalaseră deja pe prima poziţie în Seria a II-a a Diviziei B, după un succes la Mediaş reuşit în ultimul minut, prin golul lui Damaschin II.

Lotul alb-vişiniilor se schimbase aproape în totalitate, cele mai cunoscute nume fiind Ţâră, Goanţă, portarul Toader, Damaschin II, Drăghici, Vameşu sau Marian Rada, ultimul aflându-se şi în prezent la gruparea din Giuleşti. Unul dintre simbolurile echipei, Nicolae Manea, plecase la Gloria Bistriţa, la fel şi fundaşul dreapta Marinescu, tatăl actualului portar al grupării din Grant.

 Principalele contracandidate ale "feroviarilor" la promovare erau Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Tr. Severin sau Unirea Alba Iulia. În Seria I, FCM Progresul Brăila a preluat fotoliul de lider, în urma succesului din derby-ul cu Politehnica Iaşi, scor 2-1. O altă formaţie cu pretenţii, Gloria Buzău a învins pe teren propriu, 4-0, pe CS Botoşani, în timp ce Oţelul Galaţi a cedat, surprinzător, 0-1, în deplasarea de la CSM Suceava. Seria a III-a, denumită "ardeleană", era condusă de Gloria Bistriţa, care se afla la egalitate de puncte în fruntea clasamentului cu CSM Reşiţa. Bistriţenii erau conduşi şi la acea vreme de preşedintele Jean Pădureanu. Gloria a învins în etapa a 5-a pe Chimica Târnăveni, scor 5-0, golurile fiind marcate de Nicolae Manea (3 reuşite), Roman şi Soare.


JUMĂTATE DIN LIGA 1
În componenţa celor trei serii ale Diviziei B în sezonul 1989-1990 se re­gă­seau multe nume care, în prezent, evoluează în Liga 1. Este vorba de Oţe­lul Galaţi, Politehnica Iaşi, Ceahlăul Piatra Neamţ, Rapid Bucureşti, Pandurii Tg. Jiu, Unirea Alba Iulia, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa şi Steaua CFR Cluj Napoca. În schimb, în prezent, au dispărut multe nume de tradiţie ale eşalonului secund, cum ar fi Poiana Câmpina, Prahova Ploieşti, IMASA Sf. Gheorghe, Autobuzul Bucureşti, Mecanică Fină Bucureşti, Tractorul Braşov, Foresta Fălticeni, fostă prin divizionară în anii '90, ICIM Braşov, Metalul Mija, Someşul Satu Mare, ASA Tg. Mureş, Gloria Reşiţa sau Electromureş Tg. Mureş. Erau vremuri când, de exemplu, oraşe precum Paşcaniul avea două echipe în Divizia B, Siretul şi CFR. La fel şi Reşiţa, cu CSM şi Gloria, Aradul, cu UTA şi Gloria, sau Târgu Mureş, cu ASA şi Electromureş.
SERIA I
Steaua Mizil - Poiana Câmpina 1-0
Foresta Fălticeni - Aripile Victoria Bacău     2-1
Gloria Buzău - CS Botoşani 4-0
Unirea Slobozia - Prahova Ploieşti 4-0
Siretul Paşcani - Viitorul Vaslui 2-0
Unirea Focşani - CFR Paşcani 2-0
CSM Suceava - Oţelul Galaţi 1-0
Progresul Brăila - Poli Iaşi 2-1
Olimpia Rm. Sărat - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0
Clasament: 1. Progresul Brăila 8p, 2. Gloria Buzău 7p, 3. Olimpia Rm. Sărat 6p.

SERIA a II-a
Constructorul Craiova - Chimia Rm. Vâlcea 3-1
Metalurgistul Slatina - Minerul Mo­tru 2-0
Me­c­anică Fină Bucureşti - Drobeta Tr. Severin 1-2
Sportul "30 Decembrie" - CS Târ­go­viş­te 3-1
Pandurii Tg. Jiu - FCM Caracal 2-0
Gaz Metan Mediaş - Rapid Bucu­reşti 0-1
Autobuzul Bucureşti - ICIM Braşov 2-0
Tractorul Braşov - Unirea Alba Iulia 1-2
IMASA Sf. Gheorghe - Metalul Mija 0-0
Clasament: 1. Rapid 9p, 2. Pandurii 8p, 3. Drobeta 7p.

SERIA a III-a
Mureşul Deva - Progresul Timişoa­ra 0-0
Someşul Satu Mare - Metalul Bocşa 1-0
Gloria Bistriţa - Chimica Târnăveni 5-0
Steaua CFR Cluj Napoca - UTA 0-0
CFR Timişoara - ASA Tg. Mureş 1-0
CSM Reşiţa - Strungul Arad 1-0
Electromureş Tg. Mureş - Gloria Reşiţa 2-0
Vagonul Arad - Olimpia Satu Mare 4-0
Maramureş Baia Mare - Armătura Zalău 4-0
Clasament: 1. Gloria Bistriţa 7p, 2. CSM Reşiţa 7p, 3. Someşul 6p

×
Subiecte în articol: special