Rapid, umilită de Steaua de opt ori

Capul de afiş al etapei programate la 3 mai 1989 s-a disputat pe fostul stadion "23 August", unde, în faţa a peste 55.000 de spectatori, Steaua, care era deja calificată din nou pentru ultimul act al Cupei Campionilor Europeni, a făcut instrucţie cu Rapid.

Scorul de 8-2 în favoarea "roş-albaştrilor" vorbeşte practic de la sine despre ce s-a întâmplat atunci, dar meciul merită evocat. Deşi se bucurau de susţinerea multor suporteri, feroviarii erau practic cu un picior în Divizia B, aceştia nereuşind să mai împiedice retro­gra­darea la finele sezonului respectiv. De partea cealaltă, trupa lui Anghel Iordănescu dădea grosul jucătorilor la echipa naţională şi îşi continua performanţele europene.

În aceste condiţii, duelul din teren a fost evident disproporţionat. Cele mai răsărite nume aliniate pe gazon de rapidişti au fost portarul Leo Toa­der, Georgică Vameşu, Goanţă şi Vi­cen­ţiu Iorgulescu, ultimul cunoscut mai mult prin faptul că este fratele lui Gino Iorgulescu. În acelaşi timp, Steaua s-a prezentat cu o garnitură for­mată din Lung - D. Petrescu, Bu­m­bes­cu, Iovan, Ungureanu - T. Stoi­ca, Ro­tariu, Hagi, Balint - Lăcătuş, Piţurcă.

Cu Hagi pe post de dispecer, steliştii au marcat nu mai puţin de opt goluri, remarcându-se în special fostul se­lec­ţi­oner Victor Piţurcă, cel care avea de alt­fel să cucerească "Gheata de Bronz" la capătul acelei ediţii de campionat. "Ţin minte bine meciul, mai ales că n-am avut cine ştie ce de făcut pe teren. Cred că rapidiştii au ajuns doar de câteva ori în careul nostru, când au şi primit două lovituri de pedeapsă, mai mult în compensaţie faţă de pro­po­r­ţi­ile scorului. Dacă nu mă înşel, cred că eu am provocat unul dintre penal­­ty-uri, dar nu mi-a zis nimeni nimic", şi-a amintit după 20 de ani fostul stoper de fier al Stelei, Adrian Bumbescu.

Această etapă a adus şi prima mo­dificare la vârful clasamentului. După ce condusese aproape neîntrerupt plutonul Diviziei A, Dinamo s-a văzut nevoită să părăsească fotoliul de lider, mai ales că elevii lui Mircea Lucescu s-au trezit învinşi la limită de FC Olt. Chiar dacă în acele vremuri era greu să te pui cu influenţa care învăluia Dinamo de la nivelul ocupat în tribuna oficială de ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, FC Olt era, la rândul ei, o formaţie "specială".

Juca la Scorniceşti, locul natal al "marelui conducător", jucătorii beneficiau de condiţii materiale aproape la nivelul Stelei, iar echipa era atent suprave­gheată şi îndrumată de Lică şi Gheor­ghe Bărbulescu, doi dintre cumnaţii lui Nicolae Ceauşescu. Ca atare, FC Olt se afla în sfera de influenţă a Stelei, iar jucătorii, printre care se numărau portarul Daniel Gherasim, Gheorghe Mihali şi Dorinel Munteanu, au făcut totul pentru a ajuta formaţia din Ghencea, în pofida riscurilor care ar fi existat în mod normal atunci când jucai contra lui Dinamo.

Celelalte rezultate s-au înscris în limite normale. După ce în iarnă era ameninţată cu retrogradarea, Craiova îşi continua procesul de revenire la viaţă, oltenii cristalizându-se de la meci la meci în formula în care aveau să câştige peste doi ani titlul de campioană. Universitatea a trecut cu 3-1 de Corvinul Hundeoara, la capătul unei partide în care actualul selecţioner al reprezentativei de tineret, Emil Săn­doi, a fost cel mai bun jucător de pe teren. În acelaşi timp, Inter Sibiu încerca să se ţină după două dintre cele mai urâte formaţii ale fotbalului românesc, Victoria Bucureşti şi Fla­că­ra Moreni, dar hunedorenii n-aveau să-şi vadă împlinit visul de a reveni în cupele europene, în pofida unei ge­neraţii interesante de jucători.