Reţetă ţigănească de vermut

Supărare mare era la noi în colectiv. La Alimentara din colţul străzii, care părea a fi arondată întreprinderii noastre, se adusese vin pelin. La sticle de un litru.

Ţiganii din blocul vecin magazinului se postaseră în uşă, cu căţel, cu purcel, pentru a cumpăra vin, pe care, conform obiceiului, aveau să-l vândă la suprapreţ cu prima ocazie. Ion, un coleg de la Organizare care a trecut pe acolo, a văzut şi a stabilit o strategie de luptă pentru ca şi noi să ne putem achiziţiona măcar câte două sticle. Cum a venit în birou a dat telefon şefei magazinului şi i-a spus ce şi cum, apoi au stabilit împreună înlăturarea inamicilor.


Cu ajutorul a trei colegi mai solizi şi a unui miliţian simpatic, colaborator la mai multe acţiuni similare, au fost înlăturaţi de la coadă toţi copiii. Au rămas doar cinci ţigani adulţi, care au putut cumpăra doar câte două sticle de căciulă. Noi, cei veniţi ulterior, am reuşit să luăm vinul, dar, între timp, a sosit maşina cu brânză. Brânză minunată, calupuri mari, de câte două kilograme, chiar până la trei. Cum să mai ieşi din magazine, când aveai această posibilitate, căzută ca o mană cerească pe capul nostru.

Problema multora era alta, de-a dreptul cumplită: nu aveau bani la ei! Rapid a trebuit să facem o strategie de a obţine banii necesari fără a "părăsi incinta", vorba bancului cu fantoma. Ne cotrobăim prin bu­zu­na­re, facem calcule - sau "calcu­le­lele" - şi constatăm că ne trebuia o sumă destul de mare, ţinând cont că fiecare dorea să ia măcar o bucată de brânză.

Unul dintre colegii de la Modelărie, care răsese deja jumătate dintr-o sticlă de vin, cu faţa îmbujorată, se oferă să meargă la birouri că facă rost de bani. Dar cum? Pentru că afară se făcuse o coadă atât de mare, încât nici vorbă să poţi ieşi. Superdeşteptului nostru coleg Ion de la "Orga" îi dădu prin cap că ar fi bine să iasă prin spatele magazinului, de unde avea să sară gardul direct la noi în întreprindere. Gardul? Era de patru metri! Nu, nu mergea strategia asta.

Mi-a venit ideea să discut cu Florica, şefa magazinului, Dumnezeu să-i dea sănătate! şi i-am zis: "Florico, fato! Dă-ne la fiecare, câţi suntem de la noi, câte o bucată de brânză şi trece-ne pe o hârtie. Când se termină balamucul, dai telefon, vin eu şi-ţi dau toţi banii!". "Da, da'... dacă mă pârăşte cineva?", zice femeia.
"D-ai noştri?!", întreb eu uluită. "Nu, ţiganii!" "Păi, ei nu iau brânză, aşa că mai dă-le o sticlă cu vin şi se cară!", îi zice Ion.

... Aşa a făcut Florica şi am ieşit cu mari eforturi printre oamenii de la coadă, care au năvălit imediat în magazine, de-a valma. Au prăduit tot ce au putut cumpăra. La o oră, a dat telefon Florica şi m-am dus să-i dau banii.

Din magazin am plecat împreună cu o ţigancă tânără, care-mi spunea cum trebuie să pun "peste un litru de vin pelin un pahar de sirop de căpşuni, o sută de votcă, d'aia slabă, şi cam o jumătate de linguriţă de sare de lămâie" ca să fac un fel de vermut. "Şi-l dai vărsat, ime­diat, la banii de vermut! Zici că-i direct, înainte de pus la sticle! Cine te ştie?"
Uite, domnule, cum se descurcă unii!