România a spulberat Italia la rugby

În 1989, rugbyul românesc se afla pe cai mari. Naţionala de seniori juca de la egal la egal cu marile forţe ale jocului cu balonul oval, iar ecourile victoriei istorice obţinute în luna decembrie pe le­gendarul stadion "Arms Park" din Cardiff, 15-9 cu reprezentativa Ţării Galilor, nu se stinseseră încă.

În acei ani, diferenţa dintre România şi naţiunile majore era destul de mică, astfel că nu puţine voci avizate susţineau că echipa noastră merita să fie invitată să participe la Turneul celor Cinci Naţiuni.

Pentru rugbyul românesc, pri­mul examen al anului 1989 l-a reprezentat meciul cu Italia, din cadrul Campionatului European FIRA, care s-a disputat la începutul lunii aprilie pe Stadionul "23 Au­gust" din Bucureşti.

Deşi palmaresul întâlnirilor dintre cele două ţări era echilibrat, fiecare având câte 12 victorii, dintr-un total de 27 de meciuri disputate, România pornea clar cu prima şansă, nici măcar specialiştii italieni neacordând prea mare credit echipei lor.

"Cu România nu sunt multe speranţe, ceea ce nu înseamnă că la Bucureşti mergem cu o for­ma­ţie resemnată. Rugbyştii români au o reală valoare, mai ales după victoria contra Ţării Galilor, dar italienii s-au arătat în ultimele două partide din România cam la acelaşi nivel", remarca la vremea respectivă Luciano Ravagnani, directorul revistei Il mondo del rugby.

Pentru acest meci au fost selec­ţionaţi toţi "eroii de la Cardiff", iar aceştia au confirmat pronosticu­rile specialiştilor, impunându-se chiar mai clar decât se aştepta, cu scorul de 28-4. Iată formaţia ali­niată de antrenorii Theodor Ră­du­lescu şi Gheorghe Nica: Toader - Răcean, Lungu, Fulina, Boldor - Ignat, Neaga - Rădulescu, Dumitraş, Murariu - Ciorăscu, Oroian - Dumitrescu, Gh. Ion. Eroul jocului a fost Gelu Ignat, care şi-a trecut în cont un eseu, două lovituri de pedeapsă şi trei transformări. "O victorie limpede, la o diferenţă greu de anticipat, cum nu a mai fost consemnată la ultimele opt întâlniri cu «squadra azzurra».

O diferenţă care ar fi putut să ia chiar proporţii mai mari, într-atât de evidentă a apărut superioritatea de ansamblu a formaţiei noastre asupra unui neaşteptat de timorat XV advers. Cel puţin două eseuri din cele patru rămân memorabile prin ampla desfăşurare şi singuranţa în mânuirea balonului, ele încălzind spectatorii - circa 4.000 la număr - în condiţiile unei vremi închise, după multe reprize de ploaie deasă", a notat cronicarul ziarului Sportul.

Meciul contra Italiei avea să însemne una dintre ultimele apariţii în tricoul naţionalei României pentru Flo­rică Murariu (34 de ani), căpita­nul echipei. Peste numai câteva luni, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, cel pe care mulţi l-au considerat unul dintre cei mai buni rugbyşti români din toate timpurile, a fost împuşcat mortal în primele ore ale Revoluţiei, în timp ce se îndrepta spre Clubul Steaua, la care era legitimat de mai bine de 15 ani.

De la acea victorie şi până astăzi, în rugbyul mondial s-au schimbat multe, România nemaireuşind decât de două ori să câştige în faţa Italiei. În timp ce "peninsularii" au progresat constant, fiind acceptaţi în Turneul celor Şase Naţiuni, noi am făcut paşi mari îndărăt. Astăzi, România evoluează în Cupa Europeană a Naţiunilor, unde înre­gistrează eşec după eşec în faţa unor adversari din al doilea eşalon valoric, având perspectiva deloc onorantă de a rata pentru prima oară în istorie calificarea la turneul final al Cupei Mondiale.