Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deşi "Scrisoarea celor 6" a fost şi este apreciată drept cel mai important act de disidenţă din România anului 1989, în istoriografia actuală nu i-a fost consacrat nici măcar un singur studiu.
Exact în urmă cu 20 de ani, Nicolae Ceauşescu îi "informa" pe membrii CPEx că Gheorghe Apostol adresase o scrisoare CC al PCR. Unde "spune că şi-a nesocotit obligaţiile de cetăţean român şi faţă de legile ţării, că regretă profund şi roagă conducerea partidului şi Consiliului de Stat să-i acorde clemenţă". Dar s-a dezis Gheorghe Apostol - contracandidatul lui Ceauşescu din 1965 la şefia partidului - de "Scrisoarea celor 6"?
SEMNE DE ÎNTREBARE
Există însă o serie de amănunte ce pun sub semnul întrebării acest moment:
1. "Scrisoarea celor 6" sau dezicerea lui Apostol de ea nu apare ca punct distinct al şedinţei CPEx din 18 august 1989. Nici promisiunea pe care Ceauşescu o face participanţilor de-a reveni după 23 august cu informarea întregului partid despre caz nu a fost respectată. De altfel, conform stenogramelor consultate, în CPEx nu se va mai aminti de "Scrisoarea celor 6" pe parcursul anului 1989.
2. Scrisoarea lui Apostol de dezicere - pe care ar fi prezentat-o, sintetic, Ceauşescu celorlalţi - s-a păstrat în arhivă. Dar într-un fel ce ridică semne de întrebare asupra originalităţii documentului. Căci forma dactilografiată nu este semnată olograf de (pretinsul) autor, iar originalul nu există. De regulă, scrisorile adresate de alţi demnitari secretarului general se regăsesc în dublă versiune: originalul trimis de autor şi forma dactilografiată cu litere mari la maşina de scris special adaptată vederii lui Ceauşescu.
3. Stilul pretinsei scrisori de clemenţă e mult prea "elaborat" pentru a trece drept mărturia căinţei lui Apostol. Ca model de discurs, autocritica e în maniera noii etape propagandistice, nu în stilul vremii lui Dej.
4. Apostol a negat întotdeauna dezicerea sa de scrisoare. Cu excepţia lui Brucan, ceilalţi "semnatari" care-au lăsat mărturii au negat că anchetatorii lor le-ar fi spus de "dezicerea" lui Apostol.
BRUCAN, "NEGUSTORUL" CEL BUN
Numeroase sunt "înfloriturile" şi inexactităţile din memoriile grăbit scrise şi publicate de Silviu Brucan (Generaţia irosită, Editurile Universul & Calistrat Hogaş, Bucureşti 1992). Începând cu aceea că l-ar fi avut ca legătură superioară de partid pe Foriş în ilegalitate şi sfârşind cu întâlnirea cu Gorbaciov de la sfârşitul anului 1988. Pe lista semnatarilor "Scrisorii celor 6", Apostol fusese primul (ilegalistul cu cele mai înalte funcţii), iar Brucan ultimul.
Fostul redactor-şef adjunct al Scînteii nu se putea pe-atunci lăuda, nici măcar ca Grigore Răceanu, cu calitatea de "veteran PCR". Dar, la finele lui 1989, invocând curajul amintitei scrisori şi domiciliul obligatoriu în Dămăroaia, Brucan şi-a trâmbiţat meritele de "os de peşte în gâtul lui Ceauşescu", artizan şi maestru al "revoluţiei române", profet al democraţiei ş.a.m.d.
Din toate sursele reiese clar că Apostol fusese iniţiatorul protestului. Iar beneficiarul numărul unu, Silviu Brucan.
"Un negustor bun", îl numea pe Brucan, Bârlădeanu. "Ca un negustor bun, ne-a vândut şi pe noi" - a conchis public Bârlădeanu într-un timp când toţi semnatarii scrisorii (cu excepţia lui Pârvulescu) erau încă în viaţă. Despre responsabilităţile ce şi le-a autoasumat Brucan în structurile CFSN s-a exprimat mai târziu ambiguu: "Eu, în general, răspundeam de Ministerul de Interne şi de aparatul de propagandă". Graţie acestor "răspunderi", a fost singurul care şi-a salvat (parţial) dosarul de Securitate. Din dosarele celorlalţi semnatari, cel puţin din ce se ştie până acum, n-a rămas nimic.
BRUCAN VERSUS APOSTOL
Dezicerea lui Apostol a fost argumentată public de Brucan prin "recompensa" păstrării domiciliului. Doar jumătate din cei şase au fost însă mutaţi în domiciliu obligatoriu - Brucan, Mănescu şi Bârlădeanu. Ceilalţi trei - Apostol, Răceanu şi Pârvulescu - au rămas în vechile locuinţe. Toţi sub interdicţia părăsirii lor, anchetaţi zilnic şi urmăriţi continuu.
Despre metodele folosite în anchetă de Securitate şi acuzaţiile aduse lui Apostol, Corneliu Mănescu mi-a declarat: "Pe fiecare, în parte, voia să ne facă să ne dezicem de scrisoare. În final voiau să acrediteze versiunea că a fost scrisă într-o ambasadă străină, de un spion străin. Securitatea avea metodele ei de a încâlci lucrurile, de a crea bănuieli personale, de a-i face pe oameni să se dezică de semnături. (...) Mi s-au citit şi declaraţiile lui Apostol, mi s-au citit şi declaraţiile lui Brucan, dar vă spun, cu toată sinceritatea, că n-am crezut nimic. L-am auzit şi pe Apostol, înregistrat pe bandă de casetofon. În acele declaraţii ascultate de mine, Apostol îl învinuia pe Brucan că e agentul unei puteri străine, că e agent american. Nu l-am auzit dezicându-se de scrisoare. De la Brucan nu mi-au pus nimic, nici înregistrări, nici declaraţii. Dar mă tocau cu întrebări de genul cum am putut eu, un om atât de respectat, să am de-a face cu un asemenea individ ca Brucan - spion sovietic, iar după aceea spion american. Eu mă miram ironic: dar bine, Brucan pleca în toată lumea, ţinea conferinţe, s-a întors înapoi, cum a putut avea încredere partidul în spioni sovietici şi americani să-l reprezinte?".
Bârlădeanu a fost, de asemenea, categoric în interviul ce mi l-a acordat: "În ceea ce mă priveşte, eu n-am fost confruntat în anchetă cu nimeni, nici nu mi s-a spus nimic în anchetă despre dezicerea lui Apostol. De ce nu s-au făcut confruntări, nu ştiu. Mi s-a ridicat doar chestiunea că Brucan e trădător, e spion. Le-am spus: «Dacă puteţi dovedi, faceţi ce credeţi»". În memoriile sale, Brucan "dovedeşte" dezicerea lui Apostol printr-un raport al anchetatorului său (deocamdată de negăsit în dosarul lui). "A renunţat la ideea de a fi confruntat cu Apostol Gheorghe - ar fi raportat anchetatorul-şef superiorilor săi despre anchetatul Brucan -, întrucât nu poate contrazice un om care este în slujba autorităţilor şi care conform convingerilor lui a devenit "omul Securităţii". Şi ar mai fi adăugat, concludent, la final: "Prof. Brucan, după toate aceste zile, vă respect"!
"MARELE SECRET DE STAT DIN ROMÂNIA ESTE CĂ ILIESCU E UN OM FRICOS"
La 25 februarie 1991, Silviu Brucan i-a dat un interviu ziaristului Mircea Bunea (publicat ulterior în volumul "Praf în ochi, Procesul celor 24 1-2", Editura Scripta Bucureşti, 1994). "Profeţind" trecutul - cum îi plăcea lui Brucan să spună -, l-a acuzat în el pe Ion Iliescu că n-a fost ferm în condamnarea pentru genocid a membrilor CPEx. "El n-a avut curajul nici înainte, sub Ceauşescu, n-are nici acum. Marele secret de stat din România este că Iliescu e un om fricos. Ăsta e marele secret. Eu am fost în situaţii grele lângă el şi pot să spun. Pot să mă pun martor că-i fricos." Şi "izbucneşte în hohote de râs", menţionează intervievatorul.
Avea atunci în vedere, probabil, şi încercările "celor 6" de a găsi mai mulţi protestatari ai lui Ceauşescu. Unii, ca Fazekaş, au zis că sunt prea bătrâni, alţii, ca Iliescu, că sunt prea sever urmăriţi.
Când a apărut la televiziune şi Gheorghe Apostol, la 23 decembrie 1989, n-a fost primit de Brucan şi Iliescu. De ce?, l-a întrebat jurnalistul Ion Jianu în 1990. "Ca să-şi facă o platformă politică, deoarece Brucan, ca om politic, era un necunoscut în ţara asta, a răspuns Apostol. N-avea o bază politică solidă şi atunci a căutat să mă compromită pe mine. (...) Astfel a reuşit să ajungă lângă Iliescu..."
S-a reuşit şi ca istoria "scrisorii celor 6" să fie pe-alocuri necunoscută.
Citește pe Antena3.ro
