Să discutăm despre tinereţe, dragoste şi... răspunderi!

Într-o dezbatere organizată de revista Cinema cu elevii Liceului de matematică-fizică nr. 3 din Bucureşti, acolo unde se filmase, cu un an în urmă, o bună parte din "Declaraţie de dragoste", film aflat în topul preferinţelor spectatorilor în acea perioadă şi a cărui temă constituia, de fapt, tema dezbaterii respective.

"De ce v-a plăcut acest film? Ce şi, mai ales, cum a reuşit să comunice spectatorilor? Ce v-a nemulţumit? Ce aşteptaţi, în general, de la un film cu şi despre tineri? Ce sugestii aţi vrea să faceţi cineaştilor noştri?" Cam acestea erau întrebările adresate elevilor liceului respectiv. Printre participanţii la "examinarea" elevilor se nu­mărau scenaristul filmului "Declaraţie de dragoste" - scriitorul şi profesorul George Şovu, regizorul Nicolae Corjos şi actriţa Teodora Mareş. Dezbaterea a început cu "Aveţi cuvântul".

Au venit şi reacţiile elevilor...

Diana Oană, clasa a XII-a P: "Pe mine m-a animat, m-a bucurat gândul că este un film despre noi. Uneori suntem puţin uitaţi, puţin împinşi cu un «să mai creşteţi», iar acest film cu noi pe tot ecranul mi-a dat senzaţia că toţi şi-au amintit de noi. Şi eu am jucat acolo. Fără regie, fără motor, fără ma­chiaj, dar am jucat propria mea dragoste. Se spune mereu că la vârsta aceasta «iei un piramidon şi-ţi trece». Să fie oare chiar aşa? Filmul mi-a plăcut şi pentru că a fost turnat într-o bună parte la noi în liceu. E poate un orgoliu de elev al acestui liceu, dar acesta este adevărul. Voiam să văd dacă-mi recunosc şcoala în film, liceul meu (observaţi, spun al meu, că este şi al meu!). Da, l-am recunoscut".

Mihai Popescu, clasa a XII-a J: "Filmul «Declaraţie de dragoste» mi-a plăcut, deşi cred că putea fi şi mai bun (raportat la ce aşteptăm noi de la un astfel de film). (...) Cred că se poate învăţa din acest film cam ce înseamnă adevăratul respect în iubire. Mulţi ne simţim «în cer» sau «cu inima pe foc», mă rog, fiecare simte în felul lui, dar nu ştie cum să «traducă» altuia ceea ce simte. De aceea cred că pentru Alexandru şi Ioana, eroii filmului, ar fi fost binevenit un prieten, o prietenă, cărora să li se confeseze". (...)

Cristina Piper, clasa a XI-a M: "De ce mi-a plăcut filmul «De­claraţie de dragoste»? Pentru că-mi doresc o astfel de dragoste, frumoasă, limpede şi curată, în­cărcată de emoţii pu­ternice şi de clipe pe care le trăieşti cu ma­xi­mă intensitate o singură dată în viaţă. Există şi momente pe care aş fi dorit să le văd în film, întocmai cum apar ele în romanele scri­i­torului George Şovu. Dar probabil că aceste lu­cruri nu şi-au găsit loc în scenariu. De fapt, nu ştiu cum se scrie un scenariu, mai ales după o carte. Ce se alege pentru film şi ce se lasă deoparte?".

Scenaristul George Şovu care avusese o intervenţie substanţială în cadrul dezbaterii a povestit, la un moment dat: "Într-o scrisoare primită la redacţia revistei Cinema, un coleg al dumneavoastră de la Liceul «Nicolae Tonitza» spunea că cei doi, Ioana şi Alexandru, reprezintă un ideal pentru ceea ce ar trebui să fie frumos în viaţa voastră, a tinerilor. Dar, se întreba el, se întâmplă cu foarte mulţi dintre noi aşa ceva? Nu ajungi aşa de uşor la ideal.

Nici cei doi eroi nu ajung, nu se ştie ce se va întâmpla cu ei în conti­nuare, căci, dacă s-au văzut la mare după o vreme, nu înseamnă că ei vor rămâne neapărat împreună.

Deocamdată, eu mă gândesc ce să fac cu ei într-o viitoare carte, pe care o intitulez «Dimineaţa iubirii»... Poate îmi daţi sugestii în legătură cu Alexandru şi Ioana, ce să fac cu ei mai departe...". Elevii în cor: "Să nu-i despărţiţi!". Era, după cum se scria şi în revista Ci­nema acum 20 de ani, vârsta uniformelor şi a ghiozdanelor, a strângerilor timide de mână şi a săruturilor furate, a micilor crize de independenţă şi a marilor crize de independenţă, a marilor planuri de viitor, a purităţii şi a entuziasmelor.