x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Sărbători în familia Ceauşescu

Sărbători în familia Ceauşescu

de Ilarion Tiu    |    29 Apr 2009   •   00:00
Sărbători în familia Ceauşescu
Sursa foto: /Arhivele Naţionale

Nicolae şi Elena Ceauşescu ţineau şi ei rânduiala de Paşte, în familie, pentru a nu intra în "conflict" cu doctrina marxist-leninistă în cazul unei expuneri oficiale.



Suzana Andreiaş, fostă administratoră a re­şe­dinţelor lui Ceauşescu din Bucureşti şi Snagov, a relatat în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu "scena" unei sărbători de Paşte a "familiei prezidenţiale": "Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul.

Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii. V-am mai spus eu că o dată n-am făcut cozonac de Paşti pentru ei. Pentru mine făcusem, dar pentru ei, nu.

Şi în ziua aceea, de Paşte, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid - n.n.), frumos, aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. «Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!».

În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti.

A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: «Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia?». «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide".

Din familia Ceauşeştilor, Zoia era o fire foarte religioasă, ţinând toate posturile, după cum îşi amintesc cei care au cunoscut-o.

×
Subiecte în articol: special