Scenariul Revelionului se făcea vara, la mare

Ultimii ani de comunism au fost cumpliţi pentru responsabilii cu divertismentul din Televiziunea Ro­mână. Dan Mihăescu, unul din "vete­ranii" comicului de televiziune, îşi amint­eşte de un vicepreşedinte al instituţiei care i-a spus, textual: "nu mai avem nevoie de umorişti". În fapt, avea şi dreptate tovarăşul, spune Mihăescu: ce loc de varietăţi mai poa­te fi într-un program de doar două ore zilnic?

Se întâmpla cu doar un an înainte de Revoluţie. Oamenii de la Varietăţi nu prea au avut de ales şi au luat în serios avertismentul de a-şi căuta de lucru în altă parte. O parte au plecat la teatre din provincie, alţii au fugit din ţară, alţii au stat pur şi simplu acasă.

Şi în '89, ca şi în anii precedenţi, pre­gătirea programului de Revelion a în­ceput din vară. Tudor Vornicu făcuse obiceiul de a-i lua pe cei care formau echipa de realizatori ai programului dintre nopţi, printre care se numărau Dan Mihăescu, Titus Muntean, Grigore Popp etc., la mare, unde puneau cap la cap un sumar provizoriu de emisie.

Cele cinci-şase luni de muncă până în iarnă erau necesare, mai ales că sistemul impunea ca toate mo­men­tele să fie anunţate, aprobate, filmate, montate şi vizionate şi iar aprobate din timp. Numai că evenimen­tele au arătat că nu oricine se scoală de dimineaţă ajunge neapărat şi de­par­te: Revelionul pregătit cu o jumătate de an înainte nu a mai ajuns să fie difuzat niciodată.

"Desfăşurătorul propus era bătut la o maşină specială, care imprima litere mai mari decât la maşinile de scris obişnuite, de o dactilografă specială şi era trimis la Comitetul Central. Pro­punerea de scenariu era în funcţie de cine era şeful serviciului de presă. Dacă ăla era mai grijuliu de fel, ne cerea din timp sumarul. Nu era scenariul propriu-zis, ci un fel de sinopsis, în care noi spuneam «vor fi prezenţi artişti amatori şi fruntaşii..., şi muzica populară va fi reprezentată de cei mai buni solişti, vor fi prezenţi comicii cutare şi cutare». Asta era o informare cerută mai spre vară. Vornicu lua echipa la Mamaia şi scriam scenariul. Împărţeam pe calupuri, scriam replici, chiar începeam să scriem unele scenarii şi dădeam te­matica altor colegi şi ne calculam, în funcţie de decorul natural, ce filmări facem mai devreme şi care mai târziu", povesteşte Mihăescu.

Filmările masive începeau de prin octombrie şi se terminau până în prima săptămână din decembrie, pentru că urma vizionarea. Cei de la direcţia de presă sau de la CC aveau totuşi şi ei spaimele lor. "Trebuia să vină Dumitru Popescu la vizionare. La intrarea în turnul televiziunii îl aştepta un vicepreşedinte.

Uşa liftului o ţinea alt vicepreşedinte, ca nu cumva să nu aibă tovarăşul cu ce urca până la etajul 8, acolo unde îl aştepta preşedintele, care îl invita în sala de vizionare. Şi uite-aşa, nu apucă să treacă 10 minute din vizionare, că Popescu este căutat şi i se transmite mesajul că trebuie să se ducă la Comitetul Central. Vice-preşedinţii care-l aşteptaseră umili să-l conducă spre sala de vizionare nu mai erau nicăieri, iar tovarăşul a luat-o pe jos pe scări, disperat că nu venea liftul şi el întârzia la CC!", îşi aminteşte realizatorul tv.

Când cenzorii erau din televiziune, umoriştii cădeau mai uşor la înţelegere cu ei. Povesteşte Mihăescu - schema era ca scenaristul să bage cât mai multe "strâmbe" în text, astfel încât să aibă de unde să elimine cenzorii, dar să mai şi rămână poante.

Rămâneau însă suficiente "grenade" care explodau când te aşteptai mai puţin. "Un taur pleca la coridă, iar ceilalţi tauri stăteau la poartă şi-i urau succes. Am dat filmuleţul ăsta într-un Album Duminical şi a ieşit un scandal imens. Am fost acuzat că intenţionat am difuzat acest film, coarnele fiind o aluzie la faptul că nu ştiu ce secretar de partid îşi prinsese nevasta cu amantul.

Altădată, făcusem un scheci cu trei femei - la 20, 40 şi 60 de ani - care spuneau ce fel de bărbat vrea fiecare. La vizionare mi s-a cerut să şterg integral banda. M-am mirat, fiindcă de obicei mi se tăiau doar replici. A venit şi explicaţia: tocmai în ziua în care ar fi trebuit să intre pe post scheciul, Tovarăşa făcea 60 de ani".

Televiziunea ajunsese o jucărie a regimului. Realizatorii de emisiuni erau folosiţi adesea ca instrumente pentru împlinirea plăcerilor nutrite de Cabinetul 1 şi Cabinetul 2. Dan Mihăescu îşi aduce aminte cum o emisie a sa a fost întreruptă şi înlocuită cu muzică populară interpretată de orchestra lui Paraschiv Oprea, pentru că aşa au vrut tovarăşii.

"Regula era ca, atunci când intra pe post o emisie, cel care o realizase să fie în televiziune, pentru a interveni în caz că se rupea banda şi trebuia făcut un montaj pe loc. Eu mă înţelesesem cu redactorul de serviciu şi am plecat acasă. Doar şi omul putea să facă acelaşi lucru ca şi mine în caz de vreo nenorocire tehnică. Am urmărit însă de acasă emisia. Când a început să cânte Dida Drăgan, m-am dus până la bucătărie să-mi iau un pahar cu apă. Un minut am lipsit până am ajuns înapoi în cameră. La televizor era orchestra lui Paraschiv Oprea. M-am gândit mai întâi că a fost o problemă cu banda, am dat telefon să văd ce s-a întâmplat, convins fiind că e mare scandal, că o să facă şedinţă... Redactorul de serviciu îmi zice să stau liniştit, că nu-i nimic. M-am urcat în maşină, pe punctul să fac infarct. Am ajuns la televiziune, ca acolo să aflu că s-a dat un telefon să se pună ceva mai de petrecere!", povesteşte Dan Mihăescu.

Un alt episod memorabil, care arată cum erau priviţi cei din televiziune de mai-marii României, este cel în care la Televiziune, pe linia de urgenţă, la 2 noaptea, sună telefonul cu o întrebare: "Câţi ani are Gică Petrescu?". Marin Traian, care era redactorul de serviciu, răspunde că nu ştie, dar se interesează. Îl sună, la rândul său, pe Aurel Felea, să se intereseze de vârsta lui Petrescu. "Ce-ai băut, dom'ne, mă scoli la 2 noaptea? Nu ştiu, sună-l pe Firulescu, c-au fost colegi". Firulescu n-a vrut să stea de vorbă cu Marin - nici nu-l cunoştea, nici nu era o oră potrivită, aşa că redactorul a răspuns la întrebare cu o cifră neverificată. Pe urmă a aflat redactorul că Zoe făcuse pariu cu taică-su şi cine putea fi mai potrivit să ştie răspunsul corect decât cineva din televiziune?!?