Sesizări, sugestii, reclamaţii - Cabaniera de la "Voievodu" caza turişti în camere neîncălzite

În primele zile ale anului 1989, un grup de muncitori de la Uzina de preparare Coroeşti, membri ai cercului de turism "Vâlcan", au semnalat redacţiei ziarului Steagul Roşu din Petroşani mofturile unei cabaniere din creierii munţilor din apropiere. 

"Am vizitat în 1988 pentru prima dată cabana «Voievodu», unde am rămas plăcut surprinşi de exteriorul bine gospodărit al cabanei, de ordinea interioară exemplară şi o gazdă mai mult decât amabilă. În ziua de 9 decembrie 1988 am vrut să vizităm o altă cabană din zonă – «Lunca Florii».

Pe la ora 12, când am ajuns, am aflat că este închiriată în totalitate. Aşa că am parcurs drumul invers şi, aducându-ne aminte de clipele frumoase petrecute cu 6 luni în urmă la «Voievodu», am început să urcăm Valea spre cabană.

Obosiţi, dar plini de speranţe, am ajuns pe la ora 18, deci pe întuneric. În apro­pierea cabanei, unde am făcut un popas, un grup de muncitori fo­restieri ne-a îndemnat să ne grăbim, deoarece cabaniera e gata de plecare. Ne-am grăbit, dar caba­niera era deja în drum, într-o maşină. Noroc cu şoferul Rabei, care nu a vrut să ne lase să petrecem o noapte albă în curtea cabanei, în frig.

Nemulţumit că n-a putut pleca, prima întrebare a cabanierei a fost dacă avem aprobarea directorului minei pentru cazarea la cabană. Am rămas nedumeriţi, deoarece pentru cazare la o cabană trecută pe harta turistică nu am ştiut că mai trebuie şi alte aprobări.

Am ajuns la cabană îngheţaţi de frig, unde ne-a aşteptat o altă «surpriză»: grupul electrogen a fost defect. Când am cerut lemne şi cărbune pentru foc, ni s-a arătat o grămadă de lemne îngropată în ză­padă, deşi în garaj am văzut lemne uscate destule. Cu chiu, cu vai, peste vreo oră şi jumătate, am reuşit să aprindem focul, când, în fine, şi-a făcut apariţia cabaniera cu nişte motorină. Oare nu ne-a putut-o aduce mai devreme, ca să nu ne chi­nuim cu aprinderea focului?

De cazat, am fost cazaţi doar pentru o noapte. Aşa-i dacă n-am avut bon... (?!) dar despre altceva vreau să mai relatez. Am stat în aceeaşi cameră în care am fost cazaţi în luna mai, doar că acum paturile erau dezmembrate, resturi menajere pe jos, soba stricată.

Dimineaţa ni s-a interzis categoric, tot de către caba­nieră, să ieşim pe uşa care dă în spatele cabanei deoarece... scârţâie; afară nu aveam voie să ne jucăm cu zăpadă că... udăm covoarele în cabană.

Toată ziua un coleg, Ion Suciu, a lucrat împreună cu soţul cabanierei pentru a repara grupul. Seara am avut astfel curent timp de două ore, după care grupul s-a defectat din nou. În acest interval de două ore am ţinut o minidiscotecă unde l-am invitat şi pe fiul caba­nierei, care sosise spre seară, împreună cu un grup.

Dimineaţa grupul a servit ceai. Noi de ce nu am putut bea un ceai cald? De ce se fac dife­renţieri?
Am venit să respirăm aerul ozonat al muntelui, să ne delectăm în zilele libere şi să uităm zgomotul oraşului. Dar aici, la această cabană, eşti obligat să suporţi toanele unei cabaniere care ne-a interzis şi cântatul. La ora 10, a doua zi, eram gata de plecare, dar a trebuit să mai aşteptăm o oră deoarece dânsa lua... micul dejun.
Ne întrebăm – de ce la alte cabane personalul de deservire se poate comporta altfel? «Voievodul» face excepţie?
Ioan Băltăţeanu, muncitor la UPC Coroeşti"