Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intenţia generalului Wojciech Jaruzelski de a-l nominaliza pe anticomunistul Tadeusz Mazowiecki în funcţia de prim-ministru al Guvernului polonez a fost considerată firească de Mihail Gorbaciov. Spre deosebire de Nicolae Ceauşescu, liderul sovietic se străduia în anul 1989 să acţioneze pentru reformarea sistemului comunist din interiorul său, încurajând efectuarea unor schimbări la cel mai înalt nivel politic în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV).
Mai mult decât atât, Mihail Gorbaciov a fost de acord ca generalul Wojciech Jaruzelski să renunţe la funcţia de prim-secretar al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP), după ce a devenit primul preşedinte al celei de-a treia Republici Poloneze (19 iulie 1989).
Apoi, în cadrul plenarei CC al PMUP de la 29-30 iulie 1989, a fost ales un nou prim-secretar al partidului, în persoana lui Mieczyslaw Rakowski. Mihail Gorbaciov a considerat că orice fel de intervenţie militară a trupelor sovietice în afara graniţelor URSS, în scopul impunerii unor noi lideri politici în statele membre ale OTV, constituia o mare greşeală.
O opinie oarecum similară a avut-o un alt lider suprem al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), Leonid Brejnev - în anii 1980-1981, într-un context politic extrem de tensionat. Astfel, criza cu care se confruntau autorităţilor de la Varşovia în luna august 1980 i-au determinat pe membrii Biroului Politic al CC al PCUS să alcătuiască la 25 august 1980 o comisie care să urmărească permanent evenimentele care aveau loc în Polonia.
Din comisia respectivă au făcut parte: Andrei Gromîko, ministru de Externe; Iuri Andropov, şeful KGB-ului; mareşalul Dmitri Ustinov, ministru al Apărării; Konstantin Cernenko, şeful Secretariatului General al CC al PCUS; Konstantin Rusakov, şeful departamentului Comitetului Central pentru relaţiile cu partidele comuniste. În fruntea comisiei respective a fost numit principalul ideolog al PCUS, Mihail Andreevici Suslov.
ALARMAREA UNITĂŢILOR MILITARE SOVIETICE
Trei zile mai târziu, membrii Biroului Politic s-au întâlnit într-o şedinţă pentru a asculta concluziile "Comisiei Suslov". Cu acel prilej, mareşalul Dmitri Ustinov a fost autorizat să alarmeze trei divizii de tancuri (o divizie din cadrul Regiunii militare "Baltica" şi două divizii din cadrul Regiunii militare "Bielorusia"), precum şi o divizie de infanterie motorizată din Regiunea militară "Transcarpatica".
Aceste mari unităţi trebuiau să-şi completeze efectivele şi mijloacele de luptă conform statelor de război până la 29 august 1980, ora 18:00, şi au alcătuit un grup de forţe pregătit să intervină în orice moment în Polonia. Mareşalul Dmitri Ustinov a ordonat mobilizarea imediată a 25.000 de militari rezervişti şi pregătirea a 6.000 de vehicule de diferite tipuri. Totodată, ministrul sovietic al Apărării a fost împuternicit să ia măsuri pentru sprijinirea grupului iniţial de forţe sovietice cu cinci-şapte divizii (mobilizând alţi 75.000 de rezervişti şi pregătind încă 9.000 de vehicule). Aceste divizii noi urmau să intervină în Polonia în sprijinul forţelor iniţiale în cazul în care se impunea acest lucru.
BREJNEV SOLICITĂ IMPUNEREA LEGII MARŢIALE ÎN POLONIA
În luna octombrie 1980, dezvoltarea sindicatului "Solidaritatea" în Polonia genera deja o mişcare anticomunistă necontrolabilă. De aceea, membrii Biroului Politic al CC al PCUS, în frunte cu Leonid Ilici Brejnev, s-au întâlnit la 29 octombrie 1980 pentru a discuta în mod special despre evoluţia crizei poloneze. Participanţii la reuniune au fost de acord cu ideea că în Polonia se desfăşura o contrarevoluţie, iar Leonid Brejnev a afirmat: "Se pare că legea marţială a rămas unica soluţie". În opinia noastră, concluzia oferită de liderul PCUS constituie o recunoaştere oficială a succesului neaşteptat pe care l-a înregistrat "Solidaritatea" în toamna anului 1980.
Criza poloneză a constituit subiectul reuniunii extraordinare de la Moscova a conducătorilor statelor membre ale OTV (4-5 decembrie 1980). Cu acel prilej, Leonid Brejnev a declarat că este deranjat nu doar de situaţia critică în care se afla PMUP, ci şi de modul cum s-a comportat conducerea acestuia. În opinia sa, liderii PMUP au neglijat munca ideologică şi au lansat lozinca înnoirii naţiunii - fapt ce a generat "întunecarea luptei de clasă", "au început să dea înapoi la primul contact cu mişcarea grevistă", au săvârşit greşeli în planificarea construcţiei economice şi sociale a Poloniei. Leonid Brejnev a spus, la un moment dat, în mod ironic: "Este uşor să lansezi o lozincă: să dăm fiecărui muncitor autoturism şi să-l hrănim de la buget."
Cu toate că Edward Gierek şi ceilalţi membrii din conducerea PMUP au greşit, Leonid Brejnev a impus ca aceştia să nu mai fie criticaţi. "Este inadmisibil - a declarat liderul sovietic - ca sub pretextul învinuirii unor persoane, partidul să fie ţap ispăşitor pentru toate aceste greşeli din trecut şi în felul acesta să fie denigrat sistemul ca atare. Comuniştii nu trebuie să fie puşi în situaţia să se căiască în faţa adversarului. (...)
Am primit cu încredere declaraţiile tovarăşilor polonezi că vor să rezolve criza prin mijloace politice. Nu suntem pentru măsuri extreme dacă nu este nevoie. Noi vom fi răbdători, dar nu există siguranţă că duşmanul va fi tot atât de reţinut. Dacă duşmanul va fi la putere, el va folosi cele mai extreme măsuri. De altfel, de mult duşmanul nu se jenează în alegerea mijloacelor de luptă."
La aceeaşi reuniune, Leonid Brejnev a anunţat că URSS punea la dispoziţia Poloniei, sub formă de ajutoare, credite în valută şi în ruble convertibile, alimente, materii prime şi alte tipuri de mărfuri. Valoarea totală a sprijinului economic-sovietic era de aproximativ 2 miliarde de dolari, din care 1.300.000 de ruble se acordau în valută forte. În plus, URSS participa împreună cu Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia şi RDG la crearea unui fond de ajutor destinat Poloniei care depăşea valoarea de 450 de milioane de dolari.
Liderul sovietic a mai declarat că "în Polonia, situaţia nu a fost declarată ca excepţională, dar, în fapt, aşa cum s-a arătat aici, ea există". În consecinţă, îi îndemna pe comuniştii polonezi să se pregătească "să ia măsuri extraordinare împotriva adversarului", adică să instituie legea marţială. De asemenea, Leonid Brejnev sfătuia autorităţile de la Varşovia să se asigure că armata şi forţele de securitate poloneze controlau în permanenţă căile ferate şi porturilor. Totodată, a solicitat să fie aplicate imediat măsuri deosebite pentru supravegherea căilor de comunicaţii chiar dacă legea marţială nu fusese încă instituită - de exemplu, înfiinţarea de comandamente şi efectuarea de patrulări militare de-a lungul căilor ferate şi şoselelor. O blocare a căilor de comunicaţii terestre şi maritime din Polonia ar fi generat grave probleme militare şi economice nu numai statului polonez, ci şi celorlalte ţări comuniste, în special URSS, RDG şi Cehoslovaciei, deoarece Polonia avea o poziţie strategică în OTV, fiind o placă turnantă între acele state.
În concluzie, Leonid Brejnev a decis să nu trimită trupe străine în Polonia, pentru înăbuşirea mişcării de protest iniţiate de membrii sindicatului "Solidaritatea". Liderul sovietic şi-a limitat acţiunile la menţinerea controlului asupra sistemul de adoptare a deciziilor în cadrul şedinţelor organului de conducere al PMUP şi în Guvernul polonez. Controlul se realiza atât prin intermediul comandantului-şef al Forţelor Armate Unite ale OTV şi al agenţilor KGB, cât şi prin informările prezentate cu diferite prilejuri de liderii statului/partidului/armatei, precum şi de principalii colaboratori - ministrul de Interne, secretarul de partid care se ocupa de siguranţa naţională etc. Adunând şi comparând toate datele, autorităţile de la Moscova puteau să realizeze o verificare încrucişată a informaţiilor primite, pentru ca apoi să ofere o serie de concluzii factorilor de decizie politici şi militari sovietici.
Citește pe Antena3.ro
