Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În noiembrie 1989, înaintea Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceauşescu a ridicat într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În contextul disensiunilor cu Mihail Gorbaciov, liderul român dorea să folosească Pactul Ribbentrop-Molotov pentru a face presiuni la adresa Moscovei.
Discuţiile din CPEx au fost numai de ordin politic, fără a se face referiri la statutul românilor din Uniunea Sovietică în 1989. Despre soarta acestora am discutat cu domnul Gheorghe Jernovei, şeful Catedrei de Filologie Română de la Universitatea din Cernăuţi, care acum 20 de ani era cadru universitar în aceeaşi instituţie. Domnia-sa îşi aminteşte că în 1989 tocmai avusese loc un recensământ al populaţiei. În regiunea Cernăuţi, care cuprindea şi nordul Bucovinei, au fost înregistraţi 100.000 de români şi 85.000 de moldoveni. Statisticile sovietice pentru Ucraina aveau rubrici separate pentru cele două "etnii". Români erau consideraţi locuitorii de etnie română din nordul Bucovinei istorice şi din nordul Maramureşului istoric (Transcarpatia), iar moldovenii erau socotiţi etnicii români din fostul judeţ Hotin, repartizat Ucrainei după 1940. Această diferenţiere nu se făcea numai pe formularele de recensământ, existând şi pe paşapoartele sovietice, care aveau o rubrică privind naţionalitatea.
În 1989, românii din regiunea Cernăuţi nu aveau voie să se organizeze politic sau să înfiinţeze asociaţii culturale pe criterii etnice. Beneficiau însă de o serie de drepturi prin care îşi menţineau limba şi tradiţiile. Spre exemplu, în regiune funcţionau 90 de şcoli cu predare în limba "moldovenească" (cu caractere chirilice), unde elevilor li se predau toate obiectele de studiu în graiul matern. Manualele erau editate la Cernăuţi, unde funcţiona o filială a Editurii Didactice de la Kiev. Problemele de limbă erau soluţionate împreună cu lingviştii de la Chişinău, care aveau o colaborare strânsă cu Catedra de Română a Universităţii din Cernăuţi.
În afara şcolii, identitatea românească era dificil de promovat. Regimul a interzis înfiinţarea oricărei asociaţii culturale sau civice. Spre deosebire de alte naţionalităţi din URSS, românii din regiunea Cernăuţi nu au "mişcat" pe fondul reformelor gorbacioviste. Poate le era încă vie în minte represiunea din vremea lui Stalin. Au fost discuţii între intelectuali să se înfiinţeze unele organizaţii culturale, dar numai în cadru restrâns, uitându-se cu atenţie cine era în stânga şi în dreapta.
În ceea ce priveşte presa, exista o singură publicaţie în limba română - Zorile Bucovinei. Ziarul avea apariţie cotidiană, fiind "organ" al consiliului regional. Ştirile priveau în general situaţia din Uniunea Sovietică, problemele regiunii, însă era loc şi pentru informaţii cu aspect cultural. Prin editarea unor suplimente s-a reuşit publicarea operelor în limba română a unor scriitori bucovineni, s-au tipărit articole despre tradiţiile şi cultura română. Redactorii Zorilor Bucovinei erau în general absolvenţi ai Facultăţii de Filologie Română a Universităţii din Cernăuţi.
Primele încercări de organizare culturală a minorităţii româneşti din Bucovina au avut loc la finele anului 1989, pe fondul mişcării naţionale a ucrainenilor.
În Universitatea din Cernăuţi, aceştia au demarat un proces de "eliminare" a influenţelor ruseşti din limba şi cultura ucraineană. Intelectualii români au fost încurajaţi să înceapă aceleaşi demersuri, în speranţa unei solidarităţi împotriva rusificării naţionalităţilor din URSS.
Gheorghe Jernovei îşi aduce aminte că ucrainenii nu vedeau un pericol în românii din regiunea Cernăuţi, zona fiind dintotdeuna un spaţiu de comunicare interetnică. Acolo trăiau cinci naţionalităţi - români, ucraineni, ruşi, evrei şi polonezi -, fiind o dovadă de respect pentru celălalt să-i înveţi şi să i te adresezi în limba natală.
Citește pe Antena3.ro
