Steaua a pierdut finala CCE la handbal

Luna mai a anului 1989 a însemnat pentru handbalul românesc prezenţa echipei Steaua în finala Cupei Campionilor Europeni.

Im­pulsionaţi şi de faptul că, nu cu mult timp înainte, echipele feminine Ştiinţa Bacău şi Oltchim Râm­nicu-Vâlcea triumfaseră şi ele în competiţiile continentale, reuşind să câştige Cupa Cupelor, respectiv Cupa IHF, băieţii de la Steaua erau încre­zători că vor aduce mult râvnitul trofeu în vitrina clubului militar, unde acesta mai poposise de două ori, în 1968 şi în 1977. Legătura cu trecutul era asigurată de Radu Voina şi de Ştefan Birtalan, care puseseră umă­rul la succesul din 1977, iar acum ajunseseră antrenorii echipei.

Având un lot valoros, majoritatea jucătorilor fiind oameni de bază ai naţionalei, Steaua a defilat în drumul spre finală, reuşind să câştige toate cele opt meciuri disputate: 28-23 şi 40-19 cu Halk Bonkasi (Turcia), 25-21 şi 28-21 cu IF Kolding (Da­ne­marca), 26-22 şi 27-21 cu Ortigia Siracuasa (Italia), 24-23 şi 29-22 cu HK Drott Halmstad (Suedia).

În ul­timul act, Steaua a întâlnit pe SKA Minsk, câştigătoarea ediţiei anterioare a Cupei Cupelor, echipă care concentra majoritatea jucătorilor din naţionala Uniunii Sovietice, campioană olimpică la Seul, în 1988.

Primul meci al finalei s-a disputat la Bucureşti, în Sala Polivalentă. Încurajaţi frenetic de peste 5.000 de spectatori, Vasile Stângă, Marian Dumitru, Adrian Ghimeş, Dumitru Berbece, Paul Cicu şi Virgil Niculae şi-au impus jocul încă de la început. Portarul Vasile Tudor a prins şi el o zi extraordinară, astfel că în minutul 33 tabela arăta un neverosimil 21-10 pentru Steaua. Abia spre final, când benzina "roş-albaştrilor" se cam terminase, sovieticii au reuşit să mai reducă proporţiile înfrân­gerii. Învingătoare cu scorul de 30-24, campioana României devenea mare favorită în perspectiva meciului retur.

Prea încrezători că nu mai au cum să piardă finala, "roş-al­baştrii" aveau să trăiască însă o mare deziluzie la Minsk. Cu doar doi jucători care s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, Marian Dumitru (14 go­luri) şi Vasile Stângă (4 goluri), Steaua nu a mai repetat evoluţia strălucitoare de la Bucureşti, iar SKA Minsk a câştigat cu 37-23, adjude­cându-şi trofeul. Totul s-a decis în primele zece minute ale reprizei a doua, când echipa noastră a încasat nu mai puţin de opt goluri, nereu­şind să înscrie decât unul.

La două decenii de la acea finală, ultima pentru handbalul românesc în Cupa Campionilor Europeni, Vasile Stângă îşi aminteşte: "Cu câteva zile înaintea returului am fost chemaţi de Valentin Ceauşescu, care ne-a promis câte un aparat video dacă aducem cupa acasă. Nimeni nu mai credea că putem pierde, iar siguranţa asta ne-a fost fatală.

Clubul a organizat o excursie la Minsk, lucru rar în acele vremuri, iar în avion au urcat nu doar familiile noastre, ci şi suporteri, în total vreo 150 de persoane. Toate astea ne-au cam distras atenţia, au făcut să nu ne putem concentra asupra jocului. Meciul s-a disputat într-o sală imensă, cu pistă de atletism, de parcă ne aflam pe un stadion de fotbal. SKA Minsk avea o echipă extraordinară, se confunda practic cu naţionala Uniunii Sovietice.

Ne-au luat tare de la început şi nu am mai putut să facem nimic. Poate dacă am fi jucat returul acasă altfel s-ar fi scris istoria acelei finale. Şi acum mă gândesc că în 1989 Steaua a realizat o performanţă rară, cu care nu ştiu câte cluburi din lume se pot lăuda. A reuşit să se califice în finala Cupei Campionilor Europeni la două sporturi, handbal şi fotbal. Că le-a pierdut pe amândouă, asta este altceva". Returul cu SKA Minsk a fost ulti­mul meci al lui Vasile Stângă la Steaua. Considerând că şi-a făcut pe deplin datoria în cei 12 ani petrecuţi în Ghencea, conducerea armatei şi-a dat acceptul ca acesta să se transfere în străinătate, la echipa spaniolă Avidesa Valencia.