Azi se terminau cursurile la şcoală, iar a doua zi băieţelul ei împlinea 7 ani. Era cel mai mic puşti din clasa I-a B, de la Şcoala nr. 16 din Bacău, iar tânăra mamă şi-ar fi dorit ca Iulian să ţină minte aniversarea asta. Pentru că era foarte isteţ, cel mic fusese înscris la şcoala din cartier la numai 6 ani şi 3 luni şi se descurcase atât de bine, încât acum urma să ia premiul I cu coroniţă, având numai note de 10.
Adriana Dumitru şi-ar fi dorit să poată să-i facă puştiului o surpriză: să dea o mică petrecere de ziua lui, unde să-şi cheme prietenii, numai că nu prea ştia din ce ar putea să-i pregătească un tort. I-a venit însă în ajutor vecina ei de la apartamentul de alături, care i-a dat o reţetă mai puţin obişnuită: un tort cu blatul pregătit din praf de ouă şi brifcor, cu cremă dublă, de vanilie şi căpşuni. Asta fiindcă se plânsese că nu are decât 3 ouă în casă, ori numai pentru blat era nevoie de cel puţin 12 ouă.
La Alimentara, nu mai adusese de câteva zile ouă, dar ea avea în dulap câteva pliculeţe de praf de ouă, produs-surogat care începuse, de câţiva ani, să umple galantarele magazinelor.
Tanti Mărioara a învăţat-o cum să se descurce din puţinul pe care îl avea în cămară şi în dulap. "Desfaci praful de ouă cu un păhărel de brifcor", i-a spus ea mai întâi, lămurind-o repejor: "Datorită brifcorului acidulat, amestecul o să spumeze, când îl baţi cu telul. Poţi să pui şi apă minerală, dar brifcorul îi dă şi aromă de portocală, iar pentru că este dulce, nu mai e nevoie să pui prea mult zahăr". După ce a bătut spumă... "ouăle", tanti Mărioara a sfătuit-o să respecte reţeta clasică de pandişpan. Adică să adauge făină, în ploaie, şi zahărul (doar 3 linguri, în loc de 6). Apoi, procedura obişnuită: tava unsă cu margarină şi tapetată cu făină, aluatul turnat deasupra, nivelat şi dat la cuptor. Cele trei ouă preţioase urmau să fie folosite la prepararea cremelor. Mai întâi separă albuşurile de gălbenuşuri. Apoi, spălă bine o cană de căpşuni, le scurse, le pasă, după care le bătu temeinic, vreun sfert de ceas, cu telul, împreună cu albuşurile şi 3 linguri de zahăr. Cea de-a doua cremă o pregăti din gălbenuşuri, la bain-marie, adăugându-le zahăr vanilinat dizolvat în lapte călduţ (lapte pregătit şi el din... praf). Când se îngroşă suficient, ca o cremă de şarlotă, trecu vasul deoparte, să se răcească. Între timp, blatul se terminase de copt, fusese scos şi chiar se răcise. Cu un cuţit cu lama lungă şi ascuţită, tăie blatul în două. Între cele două foi, puse crema de şarlotă. Aşeză şi felii de căpşuni, proaspete. Puse cea de-a doua foaie de plat şi deasupra întinse spuma de albuşuri cu fructe. Decoră cu alte căpşuni şi puse tortul în frigiderul... vecinei. Ea încă nu îşi cumpărase frigider. Era de vreo câteva luni pe listă, la magazinul de electro-casnice de la Orizont, dar încă nu-i venise rândul.
Citește pe Antena3.ro