La începutul lui 1989, Nicolae Ceauşescu i-a convocat pe membrii Comitetului Politic Executiv pentru a analiza, printre altele, "programul de recuperare a restanţelor la producţia de export pe anul 1988 şi de vămuire a mărfurilor destinate exportului existente în stoc la 31 decembrie 1988".
Îngrijorat de faptul că nu va reuşi să plătească datoria externă a ţării, liderul Partidului Comunist Român insista permanent pe forţarea la maximum a exporturilor româneşti şi comprimarea excesivă a importurilor. Din păcate, acţiunile respective au condus la o degradare accelerată şi periculoasă a condiţiilor de trai al cetăţenilor din propria ţară.
În documentele pregătite pentru desfăşurarea reuniunii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR de la 13 ianuarie 1989 au fost incluse foarte multe informaţii despre starea economiei româneşti. De asemenea, s-au prezentat în mod detaliat anumite situaţii înregistrate în anul 1988, în câteva fabrici din ţară. De exemplu, la Întreprinderea "Electronica" din Bucureşti au fost realizate în 1988 4.324 de televizoare color (evaluate la 1.217.000 de dolari) şi 1.622 de radiocasetofoane (în valoare de 147.000 de dolari). Acestea se aflau în stoc la data de 31 decembrie 1988, iar Întreprinderea de Comerţ Exterior "Comturist" trebuia să le vândă în România, în regim de consignaţie, până la data de 28 februarie 1989.
De asemenea, la Întreprinderea "Electromureş" din Târgu-Mureş au fost realizate în 1988, pentru piaţa internă, combine muzicale evaluate la 195.000 de dolari. În acelaşi an, la Întreprinderea "Electroargeş" din Piteşti au fost asamblate 1.800 de aspiratoare în valoare de 21.000 de dolari. Comanda respectivă a fost făcută de firma franceză "RINO", care urma să le recepţioneze până la data de 28 februarie 1989.
În toamna anului 1988, la întreprinderea de la Găeşti au fost realizate 2.300 de aparate frigorifice de uz casnic, din care 1.800 de bucăţi pentru firma americană "Dow Chemical" şi 500 de frigidere pentru societatea olandeză "Limpex". La rândul lor, angajaţii Întreprinderii "Steaua Electrică" din Fieni, judeţul Dâmboviţa, au realizat în anul 1988 870.000 de lămpi electrice cu incandescenţă, evaluate la 128.000 de dolari. Acestea trebuia să fie livrate până în luna ianuarie 1989 unor firme din Marea Britanie, Luxemburg, Olanda, Israel şi Arabia Saudită. Concomitent, la Uzina "Romlux" din Târgovişte au fost fabricate 259.000 de lămpi electrice cu incandescenţă pentru firma americană "Act Ion Tungsram" şi compania kuwaitiană "ARSE".
Cu toate acestea, realizările din industria românească nu puteau ascunde problemele grave cu care se confruntau autorităţile comuniste de la Bucureşti. Ideea lui Nicolae Ceauşescu, de a plăti integral şi în mod anticipat datoria externă a ţării, a condus în anii '80 la un export masiv şi aberant de produse alimentare, precum şi la vânzarea în străinătate a 80 de tone de aur din rezerva Băncii Naţionale a României.
Aceste acţiuni s-au desfăşurat în condiţiile în care cetăţenii obişnuiţi erau nevoiţi să stea zeci de ore în faţa magazinelor pentru a cumpăra alimente şi bunuri materiale de strictă necesitate.
Datele referitoare la exporturile de produse alimentare româneşti au constituit multă vreme un secret extrem de bine ascuns. În rândurile care urmează vom reda câteva elemente ale situaţiei prezentate lui Nicolae Ceauşescu de specialiştii Comitetului de Stat al Planificării la începutul lunii ianuarie 1989. Se poate observa că Ministerul Industriei Alimentare a intenţionat să exporte în anul 1988 produse în valoare de 265,2 milioane de dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile.
Din diferite motive, planul respectiv nu a fost îndeplinit, la finele anului fiind obţinute doar 162,6 milioane de dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Principalele cantităţi de alimente vândute în străinătate au fost următoarele: 98.220 de tone de carne şi specialităţi de porc (evaluate la 74,4 milioane de dolari şi 58,3 milioane de ruble convertibile), 10.388 de tone de conserve de carne (15,3 milioane de dolari şi 1 milion de ruble convertibile), 315 tone de salam de Sibiu (1,4 milioane de dolari), 18.705 tone de unt (8,9 milioane de dolari şi 12,4 milioane de ruble convertibile).
Exporturi de produse alimentare româneşti
În ţările membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare în contul anului 1987:
- carne: 1.387 tone - 1,4 milioane ruble convertibile
- conserve de carne: 493 de tone - 1 milion de ruble convertibile
- semiconserve: 259 de tone - 700.000 ruble convertibile
- pastă de tomate: 417 tone - 300.000 ruble convertibile
Total: 3,4 milioane ruble convertibile
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare în contul anului 1988:
- carne: 52.535 de tone - 56,9 milioane de ruble convertibile
- semiconserve: 2.728 de tone -
5,8 milioane de ruble convertibile
- unt: 10.164 de tone - 12,4 milioane de ruble convertibile
Total export: 75,1 milioane de ruble convertibile
Exporturi de produse alimentare româneşti în alte state, realizate pentru obţinerea unor devize convertibile
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:
- carne: 2.784 de tone - 5 milioane de dolari
- conserve de carne: 839 de tone - 800.000 dolari
- semiconserve: 632 de tone - 1,5 milioane de dolari
- salam de Sibiu: 49 de tone - 200.000 dolari
- brânzeturi: 2.228 de tone - 3,1 milioane de dolari
- unt: 1.967 de tone - 2,7 milioane de dolari
- conserve de peşte: 159 de tone - 200.000 dolari
- peşte oceanic: (cantitate nespecificată - n.r.) - 400.000 dolari
- conserve de legume: 769 de tone - 200.000 dolari
- conserve de fructe: 506 tone - 300.000 dolari
Total: 14,4 milioane de dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare în contul anului 1988:
- carne: 39.000 de tone - 65,3 milioane de dolari
- semiconserve: 4.702 tone - 9,6 milioane de dolari
- conserve de carne: 4.956 de tone - 7,3 milioane de dolari
- unt: 6.574 de tone - 6,2 milioane de dolari
- brânzeturi: 9.901 tone - 12,5 milioane de dolari
- ulei: 34.130 de tone - 16,4 milioane de dolari
- zahăr: 35.400 de tone - 9,6 milioane de dolari
- vin: 299 de vagoane - 1 milion de dolari
- pastă de tomate: 4.233 de tone - 2,8 milioane de dolari
Total export: 130,7 milioane de dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul convenţiei româno-sovietice pentru importul de petrol din URSS:
- specialităţi de porc: 2.514 tone - 4,1 milioane de dolari
- conserve de carne: 4.100 de tone - 7,2 milioane de dolari
- semiconserve: 2.028 de tone - 5 milioane de dolari
- salam de Sibiu: 266 de tone - 1,2 milioane de dolari
Total: 17,5 milioane de dolari
Exporturi anulate
Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, ca urmare a depăşirii limitei termenului de garanţie sau a respingerii în urma analizelor fitosanitare efectuate:
- carne şi produse din carne: 10.500 de tone - 19,4 milioane de dolari
- brânzeturi: 2.500 de tone - 3,5 milioane de dolari
Total: 22,9 milioane de dolari
Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, pe relaţia devize convertibile:
- zahăr: 31.050 de tone - 15,6 milioane de dolari
- ulei: 48.102 tone - 41,3 milioane de dolari
- unt: 500 de tone - 800.000 dolari
- animale vii: (cantitate nespecificată - n.r.) - 22 milioane de dolari
Total: 79,7 milioane de dolari
Citește pe Antena3.ro