Turismul balneoclimateric, sursă de sănătate

O atracţie turistică pentru toate anotimpurile erau şi în 1989 staţiunile balneoclimaterice, răs­pândite pe tot teritoriul ţării. Despre dotările şi capacităţile de cazare din acea perioadă a relatat pe larg în memoriile sale fostul ministru de resort Ion Stănescu, titular al postului în perioada 1984-1989. Cartea a apărut la Editura Paco în anul 2002 cu titlul "Potenţial turistic românesc Eldorado al viitorului". (Ilarion Ţiu)

Una din temele dezbătute la consfătuirea pe care am avut-o la trei-patru luni, după ce am luat în primire funcţia de ministru al Turismului cu responsabilii centrali şi teritoriali din minister, a fost structura turismului, atât cel intern, cât şi cel extern. Constatarea a fost îmbucurătoare, întru­cât centrul de greutate se deplasa spre stabilimentele turismului balnear climateric, în care România excelează. Ţara noastră dispune de o bogăţie greu de egalat, de factori naturali de cu­ră: ape minerale, nămoluri, mofete, lacuri terapeutice, aflate aproape pe întreaga suprafaţă a ţării, de la Marea cea mare în zonele de câmpie, co­linare şi munte. Structura geologică complexă a scoarţei pământului românesc favorizează existenţa multora dintre tipurile de ape cunoscute - oligominerale, alcaline, feroase, clorurato-sodice, iodurate, sulfurate. Feruginoase, arsenicale, sulfuroase, carbogazoase, radioactive cu o mare varietate în compoziţia chimică a gradului de mineralizare şi a tempera­turii lor. Dar şi tipuri variate de climat - climat de litoral, de câmpie, de deal şi colină, de munte mijlociu şi înălţime.

România dispunea atunci, la data analizei la care m-am referit, de peste 160 de staţiuni şi localităţi cu factori curativi naturali.

În introducerea la Ghidul Staţiu­ni­lor Balneoclimaterice - 1979 (dr Laviniu Munteanu, dr Constantin Stoicescu, Ludovic Grigore), profesorul dr Nicolae Teleki, unul dintre cei mai mari balneologi pe care i-a avut România, făcea constatarea că "încep să se contureze sub raportul obiectivelor curelor balneoclima­tice, ca şi al mijloacelor utilizate pentru atingerea acestor obiective".

Astfel, la activităţile profilactice şi terapeutice clasice ale curelor balneoclimaterice în staţiuni, prin adaosul de dotări moderne din ultimii ani (bazine terapeutice, săli şi instalaţii de chimioterapie şi cultură fizică me­dicală), ca şi prin pregătirea unui număr din ce în ce mai mare de cadre medicale şi auxiliare, în domeniul metodologiei de recuperare me­dicală, au devenit posibile şi s-a rea­lizat în numeroase staţiuni, activităţi de recuperare medicală a capacităţii de muncă la o serie de bolnavi cu afecţiuni ale sistemului locomotor, aparatului cardiovascular şi aparatului respirator, prin reeducarea funcţională şi readaptarea la efort.

Un rol important în dezvoltarea tu­rismului balneoclimateric l-au avut întâlnirile periodice, organizate din iniţiativa şi cu aportul material al Ministerului Turismului şi Ministerului Sănătăţii, în principalele staţiuni balneare, printre care enumerăm întrunirile de la Slănic Moldova, Sinaia, Călimăneşti şi Felix, la care parti­cipau toţi factorii de răspundere, în special din structurile de turism şi sănătate, inclusiv conducerile celor două ministere. La aceste întruniri luau parte toţi directorii întreprinde­rilor balneoclimaterice, medicii-şefi ai acestora, medicii de profil din staţiunile din cură.


BILETE DE TRATAMENT PENTRU TOATE BUZUNARELE
Constatarea că turismul cu românii se deplasa spre cel balneoclimateric, incluzând un număr tot mai mare de persoane din mediul muncitoresc şi cel rural. Am determinat elaborarea unui complex de măsuri menite să satisfacă această cerere şi a îndeplini directivele date de conducerea superioară a ţării. Aceste directive stipulau îmbu­nătăţirea nivelului calitativ şi diversificarea prestaţiilor unităţilor balnare; intensificarea tratamentului balnear bazat pe factori naturali de cură, pe mişcare în aer liber şi pe gimnastică medicală, reducându-se la strictul necesar tratamentul medicamentos; utilizarea corespunzătoare, în tot cursul anului, a bazei de cazare şi tratament în staţiuni.
Turismul balnear reprezintă un mijloc deosebit de eficient în angrenajul complex al mijloacelor folosite pentru prevenirea îmbol­nă­virilor şi apărarea sănătăţii poporului, pentru menţinerea tinereţii naţiunii.

Pentru dezvoltarea şi moder­nizarea bazei materiale turistice s-au investit sume uriaşe, de ordinul a mi­liarde de lei (cursul dolarului varia între 6 şi 12 lei).

Multe din aceste fonduri se regă­seau, până la sfârşitul anului 1989, în policlinicile balneare şi în bazele de tratament din staţiuni.

La Felix, Herculane, Călimă­neşti/Că­ciulata, Eforie Nord, Sovata şi multe altele, dezvoltarea bazei materiale a ţinut cont de cerinţele de civilizaţie şi confort, realizându-se com­ple­xuri balneare care înglobează, într-un tot unitar, baze de tratament moderne. Staţiunile balneoclimaterice, în ansamblul lor, în primul rând cele bal­neare, dispuneau de o bază materială modernă, precum şi de personal me­dical de înaltă calificare, cu prestigiu recunoscut în ţară şi peste ho­ta­re. Aceste condiţii permiteau ca sta­ţiu­nile balneare să aibă mari responsabilităţi în realizarea obiectivelor asistenţei sanitare, care privesc per­fec­ţionarea asistenţei profilactive, a me­di­cinei omului sănătos, utilizarea in­ten­sivă a factorilor naturali de cură, rea­lizarea de noi produse terapeutice, prin va­lorificarea materiilor prime indigene.
S-a emis Legea nr. 3. care se referea la asigurarea sănătăţii populaţiei României, care a stimulat acti­vi­tăţile Ministerului Turismului, dar le-a şi ordonat în funcţie de necesităţi, în primul rând pe planul colaborării şi coor­donării acţiunilor cu Ministerul Să­nătăţii, dar şi cu sindicatele, Co­ope­raţia, BTT.

Un program comun al Ministerului Turismului-Ministerului Sănă­tăţii a fost supus Guvernului, care l-a aprobat şi la care erau fixate sarcini pentru fiecare dintre aceste două instituţii.

Aşa cum am afirmat, s-a statuat ca regulă  consfătuiri între factorii care concurau la buna desfăşurare a tu­rismului în staţiunile şi localităţile balneoclimaterice; măsurile care rezultau din aceste consfătuiri erau transpuse în fapt, ducând la o sporită calitate a programelor turistice, noi metodologii de tratament; creşterea ponderii curelor profilactice, dar şi reconsiderarea duratei sejurului pe multiplii de şapte zile; modalităţi de promovare mai activă în anumite sezoane; lărgirea profilelor terapeutice şi alte aspecte menite să ducă la creşterea eficienţei şi a gradului de ocupare în reţeaua balneoclimaterică.

Pentru promovarea ofertei şi impulsionarea vânzării biletelor, Ministerul Turismului a emis ordine şi a elaborat programe comune cu toate instituţiile, organizaţiile de masă şi obşteşti centrale, cu atribuţiuni în domeniul turismului: UGSR, Ministerul Muncii, UNCAP, BTT, CNFS şi Ministerul Sănătăţii.

Programul de îmbunătăţire a acti­vităţii de tratament în staţiunile balneoclimaterice, elaborat de Ministerul Turismului şi Ministerul Să­nătăţii şi  aprobat de Guvern, la care m-am referit deja, viza toate ţelurile şi aspectele comune ale celor două instituţii: modernizarea, dotarea şi îmbunătăţirea bazei materiale din staţiunile balneoclimaterice, asigurarea, întreţinerea şi exploatarea factorilor naturali de cură, diversificarea şi creşterea activităţii ofertei de tratament; extinderea tratamentului bazat pe factorii naturali de cură, precum şi cu metode şi medicamente originale româneşti, promovarea ofertei şi valorificarea ei la turismul intern şi internaţional.

Institutul de Medicină Fizică, Balneo­fizioterapie şi Recuperare Medicală, condus de prof. Nicolae Teleki, a ela­borat recomandările meto­dologice privind durata curelor balneare; cure de 7, 14, 21, 28 de zile au avut efecte po­zitive şi asupra comercializării, întrucât oferta căpătase o mai mare flexibilitate, se adresa unor categorii mai largi de beneficiari.
O mare atenţie s-a acordat dotării bazelor de tratament cu instrumentarul corespunzător şi necesar.


DOTĂRI DIN PRODUCŢIA AUTOHTONĂ
Prin convenţii cu producători români de asemenea aparate şi instrumente, s-a reuşit ca mare parte a dotărilor să fie produse româneşti.

Cu toate că aprovizionarea cu alimente nu era o treabă uşoară în acei ani - cititorul cunoaşte criza de alimente de pe piaţă, datorită exportului masiv -, întotdeauna hrana a fost asigurată, chiar dacă se consumau mai multe alimente vegetale decât carne; măiestria bucătarilor a supli­nit acest neajuns.

Turistul achita (1986) pentru masa la pensiunile restaurant doar 34 de lei meniul comun şi 36 de lei meniul dietetic. La baremul stabilit pentru alimente - 27 sau 29 de lei -, nici nu era posibil să se prepare meniuri numai pe bază de carne; meniurile în vigoare la data menţionată stabileau pro­por­ţia - carne-zarzavat, de la 1% la 4,8%.

Citez încă un paragraf din articolul pe care l-am publicat în revista Actualitate în turism, la care am mai făcut referire: "Din toate ţările lumii vin turişti în România, pentru a beneficia de efectele curative ale factorilor na­turali de cură, de care dispune ţara noastră. Aceşti factori naturali trebuie, în primul rând, recomandaţi pacienţilor.

Celelalte proceduri de fizioterapie să fie într-adevăr considerate proceduri adjuvante în planul de tratament. Pe baza tarifului perceput pentru tratamentul celor care vin cu bilet - 10 lei în staţiuni de categoria I - nu pot fi asigurate, în condiţii de eficienţă economică, de rentabilitate, prea multe proceduri fizioterapeutice, care, în majoritate, sunt şi energointensive... Este cazul ca, din ce în ce mai mult, medicul balneolog să se ocupe şi de problemele econo­mice... problemele autogestiunii, ale gospodăririi judicioase a fondurilor alocate de stat, precum şi găsirea de noi surse de finanţare... În concepţia mi­nisterului nostru (MT), a Ministerului Sănătăţii, personalul medical de la policlinica balneară trebuie să fie la curent şi să participe nemijlocit la soluţionarea tuturor problemelor şi sarcinilor care revin staţiunii, oficiului sau întreprinderii de turism".