Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prin Praga circulă zvonurile cum că la periferia Capitalei s-ar fi strâns, încă de la miezul nopţii, câteva mii de membri ai miliţiei partidului. La cel mai înalt nivel al puterii se desfăşoară înfruntarea între partizanii unei soluţii brutale şi cei ai dialogului. Adamec, care a trecut de partea negociatorilor, se angajează în faţa interlocutorilor săi din Forum să nu declare starea de urgenţă şi să nu traseze forţelor de poliţie ordinul de-a interveni.
Jakes, partizan al metodei brutale, devine conştient de slăbiciunea puterii sale şi înţelege că nu mai dispune de intermediari, îndeajuns de siguri, pentru a-şi duce la bun sfârşit lovitura. Şi, înainte de toate, Moscova a încetat să-l sprijine. Aflându-se cu câteva zile înaintea întâlnirii de vârf de la Malta, unde trebuie să poarte discuţii cu George Bush, Gorbaciov nu are nici un chef să vadă Piaţa Venceslas cum se transformă într-o a doua piaţă Tien-An-Men. O asemenea baie de sânge ar face ca eforturile sale de-a câştiga încrederea occidentalilor să fie nimicite cu desăvârşire.
Lăsat să se descurce singur, PCC începe să se dezagrege. Rivalităţile personale şi dezbinările din interiorul lui îl condamnă la neputinţă. În sânul acestui partid şubrezit după 1968 nu există propriu-zis nişte tendinţe clar delimitate, în cadrul cărora s-ar înfrunta reformatorii şi conservatorii, ci mai degrabă nişte personalităţi, mai mult sau mai puţin oportuniste, dezorientate de cotitura pe care o luaseră evenimentele.
Pe zi ce trece, Opoziţia îşi extinde influenţa, se structurează şi îşi precizează obiectivele cu o viteză surprinzătoare, în vreme ce Partidul, din clipa în care nu mai poate utiliza forţa, se clatină în voia imperativelor străzii, lipsit de orice discurs sau strategie pe care să le opună fermităţii calme a populaţiei. Conştient de aceste dificultăţi, Jakes convoacă de urgenţă plenul partidului pentru vinerea următoare. Opoziţia se fereşte cât poate să se lase ameţită de aceste premise ale succesului. Forumul Civic nu revendică puterea: el nu cere decât începerea unui dialog cu guvernul.
După-amiază, în ciuda ninsorii, oratorii din Piaţa Venceslas sunt aclamaţi de 200.000 de persoane. Vaclav Havel ia pentru prima oară cuvântul de la balconul clădirii în care îşi are sediul Svobodne Slovo: "Glasul populaţiei cehoslovace începe să fie luat în serios până şi de Putere", rosteşte el în faţa mulţimii, pentru ca apoi să "liniştească" autorităţile. "Cei care s-au răzbunat ani îndelungaţi pe adversarii lor se tem acum de noi. Noi nu ne vom răzbuna, totuşi, pe nimeni..."
Mulţimea aplaudă îndelung un mesaj sosit din partea lui Dubcek. Marta Kubisova, cântăreaţa care fusese pusă la index după 1968, îşi găseşte în Piaţa Venceslas o nouă scenă, unde intonează în fiecare zi imnul naţional cehoslovac, format din două ritmuri: unul cehesc, lent şi domol, iar celălalt slovac, mai rapid. Ca în fiecare seară, mulţimea îşi dă întâlnire pentru a doua zi şi apoi se împrăştie în linişte.
Praga, joi 23 noiembrie
Revanşa este o mâncare ce se consumă rece. La capătul a 21 de ani, Dubcek şi-o savurează pe-a sa cu lăcomie. Ultimele lui apariţii în public datează din anul 1969. În tot acest răstimp, zâmbetul i-a rămas acelaşi, neafectat de ridurile ce-i brăzdează faţa. După destituirea sa, liderul "Primăverii de la Praga" se închisese în tăcere. Dubcek nu semnase Carta şi acum se îngrijeşte mai mult de propriii trandafiri, decât de spinii puterii. Vătămat, fără îndoială, de infamiile repetate neîncetat în regim pe socoteala politicii sale, el îşi rumegă pensia şi amărăciunea. De la plecarea sa şi până acum, a văzut lumina zilei o nouă generaţie.
Primele gesturi politice ale lui Gorbaciov îl fac să iasă din pesimism. Nimeni nu este profet în ţara lui, îşi repetă Dubcek. Încă puţin, şi ar denunţa în gura mare plagiatul. De altfel, îşi acordă primul interviu de după destituire cotidianului Partidului Comunist Italian, L'Unitá, în ianuarie 1988: "Perestroika este indispensabilă, şi eu o susţin deoarece o găsesc strâns legată de ceea ce am încercat noi să facem în urmă cu douăzeci de ani".
La 11 noiembrie a aceluiaşi an, Dubcek obţine prima sa autorizaţie de-a părăsi teritoriul ţării. Numit doctor honoris causa al Universităţii din Bologna, el îşi susţine cu pasiune la faţa locului politica de reformă şi-l citează pe Sfântul Francisc din Assisi: "Dumnezeul meu, dă-mi îndeajuns de multă umilinţă, ca să suport lucrurile pe care nu le pot schimba, şi dă-mi îndeajuns de mult curaj, ca să schimb lucrurile pe care le pot schimba, şi dă-mi îndeajuns de multă inteligenţă, ca să fac deosebirea între aceste două feluri de lucruri".
În cursul acestei vizite, Dubcek se întâlneşte cu Achille Ochetto, şeful Partidului Comunist, cu Bettino Craxi, şeful Partidului Socialist, şi cu Papa! Autorităţile nu îi vor mai reînnoi autorizaţia de ieşire din ţară, în pofida solicitării presante a Franţei de a-l primi pe Dubcek cu prilejul bicentenarului Revoluţiei. În 1989, fostul lider acordă două interviuri televizate: unul, transmis în aprilie la televiziunea maghiară, iar celălalt, în luna octombrie, la televiziunea... din Leningrad! Ambele, înregistrate clandestin, sunt date pe post la ore de vârf. În afară de Praga şi de Bucureşti, "Primăvara de la Praga" nu mai constituie nicăieri un tabu!
Dubcek le rezervă slovacilor prima sa intervenţie publică din ţară. La Bratislava, omul care aduce cu el nişte amintiri atât de frumoase este aşteptat de peste 50.000 de oameni. "După atâţia ani, îmi înalţ din nou glasul pentru a mă alătura acestei mari mişcări de masă, care îşi propune să renoveze societatea noastră. Vreau să fiu parte implicată în ea." Dubcek aduce un omagiu recent înfiinţatei mişcări slovace, Opinia Publică Împotriva Violenţei, un alter ego al Forumului Civic din Praga, evidenţiind în acest discurs, destul de scurt, continuitatea dintre "Primăvara de la Praga" şi mişcarea de astăzi, descendenta ei: "Voi, tânăra generaţie, sunteţi cei care readuceţi la viaţă ideea de socialism cu faţă umană...".
La Praga, Forumul Civic se mută într-un teatru cu nume predestinat: "Lanterna Magică". Sună ca o invitaţie la visare, iar cehoslovacii nu se feresc să-i dea curs. Vaclav Havel şi apropiaţii săi pun la punct strategia în lojele 10 şi 11, situate la capătul unui coridor supraîncălzit. Protecţia personală a dramaturgului este asigurată de John Bock, un bărbos cu părul rar şi înnodat cu un şiret la spate, vechi prieten de-al său şi karatist de talent. În caz de necesitate, elevii acestuia sunt pregătiţi să intervină.
Celelalte săli ale teatrului - fumoarul, scena, bufetul - găzduiesc restul protagoniştilor acestui spectacol improvizat, al cărui act final nu e cunoscut, deocamdată, de nimeni. De-a lungul zilelor, "acest bebeluş de patru zile", după expresia lui Havel, se structurează neîncetat. Calea cea mai sigură pentru a trece pragul Forumului Civic este recomandarea personală. În consecinţă, aici pot fi găsiţi toţi "bătrânii" bombănitori ai Opoziţiei: foşti ziarişti sau profesori universitari siliţi după 1968 să spele geamurile, să supravegheze cazanele de termoficare sau să păzească parcurile.
Mai pot fi întâlnite şi celelalte curente ale Cartei '77, în toată diversitatea lor. Forumul îşi deschide porţile deopotrivă protagoniştilor celor mai recenţi ai revoluţiei: studenţii, actorii şi muncitorii. Unul dintre aceştia, Petr Miller, tehnician la uzinele CKD, capătă o reală autoritate asupra grupului. Miller va deveni ministrul Muncii. În sfârşit, o serie de economişti, membri ai Institutului de Prognoză al Academiei de Ştiinţe Cehoslovace, aureolaţi de o anumită independenţă, îşi pun şi ei competenţa în slujba acestui aeropag disparat. Vaclav Klaus, un bărbat cu ochelari rotunzi şi păr argintiu, discipol al americanului ultraliberal Milton Friedman, îşi începe aici cea de-a doua carieră, care-l va conduce, în 1990, la postrul de prim-ministru.
Reuniunile generale îi desemnează pe membrii comisiilor din ce în ce mai numeroase, ce urmează să reflecteze la problemele imediate şi la cele de perspectivă din toate sectoarele societăţii. Din grijă pentru păstrarea unui anumit echilibru, ele sunt formate sintr-un muncitor, un student, un economist etc. Lipsit de structuri alese, Forumul caută să împace principiul eficienţei cu menţinerea unui mod de funcţionare democratic. Personalitatea şi autoritatea lui Havel permit acestei neobişnuite echipe să-şi depăşească dezbinările originare şi să vâslească în aceeaşi direcţie.
Ziua începe cu o veste bună, sosită de la Bratislava, capitala Slovaciei. Pentru prima oară, tribunalul achită un opozant, pe nume Jan Carnogurski, "deoarece Curtea nu poate nega dreptul unui om de a-şi exprima opinia personală". Magistraţii deliberaseră o noapte întreagă înainte de a da acest verdict care marchează naşterea independenţei magistraturii din această ţară. Catolic în vârstă de 45 de ani, Carnogurski, care e avocat de meserie şi militează pentru drepturile omului, reprezintă une dintre cele mai emblematice personalităţi ale opoziţiei slovace. În semn de protest, Dubcek venise în ajun la tribunal pentru a-i lua apărarea. Acuzat de subversiune, militantul risca să ia până la zece ani închisoare. Dacă magistraţii au ajuns să nu se mai supună orbeşte, atunci totul devine de-acum posibil...
Ca în fiecare zi, oraşul e invadat de o mulţime din ce în ce mai numeroasă, care se revarsă în Piaţa Venceslas - unde Dubcek pare-se că urmează să ia cuvântul -, dar şi în alte cartiere. (...)
Telespectatorii văd imagini de la mitingul lui Dubcek, desfăşurat la Bratislava, în faţa a cincizeci de mii de oameni. Praga e cuprinsă alternativ de frig şi febră. Totul depinde acum de plenara de mâine. Intervenţia televizată a generalului Vaclavik, ministrul Apărării, temperează entuziasmul celor mai optimişti: la ora 20:40, televiziunea îşi întrerupe programul pentru a-l prezenta pe ministrul Apărării. Acesta, purtând uniformă, îi critică pe studenţii care, "după ce s-au adunat în Piaţa Venceslas, se întorc acasă la părinţi ca să mănânce", şi pe "oamenii de cultură şi pe artişti, ale căror venituri materiale sunt considerabile", şi le lansează un avertisment: "Respingem anarhia răspândită de forţele antisocialiste, interne şi externe. Sprijinim activ eforturile Comitetului Central al PCC, ale guvernului şi ale majorităţii muncitorilor de-a depăşi situaţia politică complexă prin instaurarea calmului şi a ordinii." (...)
"Dubcek s-a aflat opt luni la putere şi s-a arătat incapabil să menţină ordinea socială şi să găsească soluţii bune, şi atunci Partidul l-a destituit pentru incompetenţă. A fost destituit în mod democratic şi exclus în mod democratic, deoarece era incapabil să rezolve problemele. Iar acum, el ar vrea să umble peste tot, dându-se drept Mesia!" În legătură cu "cazul" Havel, Jakes îşi preciza tactica personală: "Noi credem că trebuie să vorbim mai puţin despre el, deoarece ei l-au ales ca portdrapel, şi, cu cât îl vom persecuta mai mult, cu atât va apărea drept erou. Voi trebuie să ne ajutaţi să demonstrăm că Havel este criticat nu numai de Comitetul Central şi de guvern, ci şi de bază, de populaţie în general."
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 210-215
Citește pe Antena3.ro
