Zbigniew Brzezinski: Să dăm comunismului o înmormăntare decentă!

Indubitabil, această vară 1989 este - dacă nu de-a dreptul istorică, marcând sfârşitul definitiv al comunismului ca formă de stat - măcar crucială. În sensul că este martora începerii unui evident proces de degringoladă, care numai cu câteva luni înainte era greu de presupus.

Lumea întreagă este fascinată şi derutată de fenomen. Încercând să înţeleagă ceva, să-şi pună ordine în gânduri, în atitudini şi mai ales în proiectele de viitor, mai toţi specialiştii au câte un cuvânt de spus, dar prea puţine sunt replicile auto­ri­zate. Încercând să le descopere, prin intermediul lui François Hau­ter, cotidia­nul "Le Figaro" i s-a adre­sat fostului consilier diplomatic al lui Carter, profesorul Zbigniew Brze­zinski (fiu al unui diplomat polonez şi universitar american), care a în­cheiat recent o amplă lucrare asupra eşecului marxismului.

François Hauter: Vedeţi o interacţiune între ceea ce se desfăşoară acum în cei doi uriaşi ai comunismului, URSS şi China?

Zbigniew Brzezinski: Există o legătură evidentă. De asemenea, un contrast, cele două ţări înfruntă vidul, căci există un hiatus între dezvoltările lor economică şi politică. Am văzut în ultimii ani, în China, succesul peres­troikăi economice, dar puţin adevărat glasnost. În URSS, din contră, vedem o frumoasă doză de transparenţă, dar nu şi o reconstrucţie eficace. În China, contrastul între schimbarea economică şi absenţa schimbării politice a dus la ex­plozie; în URSS, incapacitatea pu­te­­rii de a realiza adevărate progrese în calitatea vieţii se opune avan­su­rilor considerabile ale li­bertăţii de expresie. Ceea ce creează o tensiune în creş­tere şi serioase probleme regimului sovietic. Comunismul a dominat esenţial istoria acestui secol. Criza finală a lui, conform expresiei din ultimul deceniu al acestui mileniu, poate primele decenii ale secolului viitor. Mă îndoiesc că asta va dura mai mult. Nu uitaţi un lucru important: comunismul, ca idee inspiratoare a intelectualilor şi a mişcărilor sociale, s-a epuizat. Şi-a uzat arsenalul, şi-a pierdut forţa de atracţie. Sistemele economice şi sociale create după acest secol au eşuat. Asistăm acum la agonia comunismului; agonia unei ideologii şi a unui sistem durează inevitabil mai multă vreme decât cea a unei fiinţe omeneşti.

Mihai Gorbaciov este un eliberator al lumii comuniste? Ştie el încotro merge?

Îi doresc lui Gorbaciov numai bine şi am avut ocazia să i-o spun personal. Cred că, obiectiv, el este pe cale de a demonta sistemul comunist aşa cum l-am cunoscut noi. Este un revizio­nist al marxism-leninismului; seamănă din ce în ce mai mult cu un menşevik şi din ce în ce mai puţin cu un bolşevic. Ce va provoca cu toate aces­tea? Gorbaciov va decide, poate, să nu­meas­că noul său model "comunism", dar, dacă va reuşi, va fi foarte diferit de ceea ce a fost comunismul în cursul acestui secol.

Tulburările din China au demonstrat că elitele conducătoare comuniste sunt gata să folosească forţa pentru a nu pierde puterea. Occidentul trebuie să considere aceste tresăriri ca "normale", ca inevitabile? Şi care e răspunsul pe care trebuie să-l dea acestor întoarceri?

Problema esenţială pentru ultimul deceniu al se­colului va fi să se ştie dacă tranziţia către post­co­­munism va fi paşnică sau violentă. Cred că am­bele ipoteze se vor verifica simultan. În Eu­ro­pa de Est sunt şanse ca tranziţia să fie paşnică, dar aceasta nu este o certitudine. În China, avem de-a face cu prima generaţie de revoluţionari. Ea este mult mai puţin grăbită să părăsească pu­terea decât conducătorii care, în ţările Pactului de la Varşovia, sunt doar moştenitori. Aceştia sunt mai noi, mai doritori să se adapteze unei realităţi sociale pe care nu o mai pot controla.

Cu glasnostul, Gorbaciov a lăsat să reapară mişcările naţionaliste în URSS. În ce măsură pot ele să pericliteze dominaţia rusă? Este acesta sfârşitul imperiului?

Imperiul şi suveranii lui înfruntă o pro­blemă dificilă. Pentru a face sistemul lor eficace din punct de vedere economic, trebuie să-l descentralizeze.
Dar descentralizând un imperiu multinaţional, începând să-l demontezi... Nu cred că problema poate fi rezolvată. Pentru mulţi ani, mă aştept la tulburări şi ten­siuni considerabile în interiorul Uniunii So­vietice. Fără a face clar o alegere sau alta, conducătorii sovietici se vor arăta puţin dispuşi să lase vreo naţiune să părăsească Uniunea. Şi dacă unele vor lua ceva distanţă, altele vor dori să continue.

Fraţii inamici

În spatele acestor mişcări, dvs. vedeţi mai curând o modalitate de distrugere a ideologiei staliniste sau contestarea dominaţiei ruse?

Pentru că ideologia comunistă dispare, trebuie animată acţiunea politică cu alte idei. Pentru naţiunile ne-ruse, acestea sunt naţionalismul lor. Pentru ruşi, singura alegere, din lipsa tradiţionalei loialităţi politice, este naţionalismul Rusiei Mari. Desigur, o înfruntare între ruşi şi ne-ruşi. Aceasta nu va fi necesar violentă, dar va fi o dinamică politică foarte greu de stabilizat.

Moscova va putea refuza mult timp suveranitatea republicilor baltice?

Republicile baltice o cer deja. Lituania a adoptat o lege stipulând să fie respectate numai regulile votate de Parlamentul lituanian. Moscova acceptând va fi un răspuns democratic. Georgienii, uzbecii, ucrainenii riscă să facă acelaşi lucru. Concret, aceasta va semnifica pierderea controlului central al Kremlinului asupra imperiului sovietic. În timp, nu cred că genul acesta de soluţie de compromis va fi bine primit de putere.

Se reanimă vechile rivalităţi din ţările Europei de Est. De exemplu, între Ungaria şi România, unde se găseşte o minoritate maghiară. Le consideraţi la fel de periculoase precum au fost cele dinainte de 1939? Ele au fost detonatorul celor două războaie mondiale....

Nu cred că vechile ostilităţi naţionale pot învia cu aceeaşi intensitate sau cu aceleaşi consecinţe internaţionale. Fiecare rea­lizează azi cât de mare este interdependenţa între state. Cu toate acestea, măsor exact formidabila intensitate a conflictului dintre Ungaria şi România în privinţa Transilvaniei. Ar putea avea loc un alt conflict între Bulgaria şi Iugoslavia pentru Macedonia. Tensiunile naţionaliste cresc în Iugoslavia însăşi. Aceste multiple înfruntări vor deveni mai vizibile când controlul sovietic va fi măturat de istorie, nu cred că vom retrăi ceea ce a fost numit înainte de război "problema balcanică". Problema va fi serioasă, dar nu riscă să se pună în aceiaşi termeni.

Credeţi că Gorbaciov îşi va putea pierde puterea dacă nu va menţine controlul sovietic în Europa de Est?

Nu în mod necesar. Asta depinde mult de modul în care această "pierdere" va surveni. Dacă Europa de Est scapă treptat de controlul Moscovei, ţesând legături tot mai strânse cu Europa de Vest, dacă aceasta se va produce în contextul unor noi relaţii Est-Vest, Gorbaciov va putea accepta o asemenea evoluţie.

Se va putea acţiona violent în Polonia şi Ungaria, aşa cum a procedat Hruşciov în Ungaria şi Brejnev în Cehoslovacia?

Se va putea interveni militar dacă va fi o revoluţie violentă, anticomunistă şi antisovietică. Nu, dacă va avea loc o evoluţie continuă...
Angajându-se tot mai profund în analizarea chestiunilor de politică internaţională, în interviul acordat lui François Hauter, profesorul Zbigniew Brzezinski ajunge să schiţeze imaginea Europei viitorului. O imagine poate prea optimistă, dar cum vorbitorul este unul dintre oamenii cel mai bine informaţi ai zilei de azi opinia lui trebuie luată în considerare.

Care pot fi consecinţele în clubul comunist, după umilirea Partidului comunist polonez, după alegerile în care a triumfat Solidaritatea?

Totul depinde de ce se va petrece în continuarea acestei umiliri. Poate va avea loc un aranjament de facto între Jaruzelski şi Walesa. Personalităţile discreditate, ca premierul Rakovski, au început să dispară. În acelaşi timp, dificultăţile economice ale ţării devenind insuportabile, se poate aştepta o explicaţie care va săpa procesul de schimbare politică. Dacă se scapă de catastrofa economică - şi în parte graţie unei asistenţe inteligente a ţărilor occidentale - atunci se poate aştepta o evoluţie constantă a ţării către un pluralism real. Şi, poate, o retragere calmă a elitei con­du­că­torilor de partid.

Laxismul lui Gorbaciov în Europa de Est se asortează cu seducţia pe care o exercită în Germania de Vest?

Fascinaţia germanilor de Vest pentru Gorbaciov şi pentru ruşi în general are rădăcini istorice profunde. Cred că tinerii germani sunt azi adevăraţii europeni. Pentru aceasta eu sunt partizanul unei dina­mici care să nu fie numai economică în Europa, dar care să favorizeze şi unitatea politică. Noi, americanii, nu trebuie s-o încurajăm pe doamna Thatcher în eforturile ei de a încetini unificarea Europei.

Adevărul (Israel), iulie 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim