x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ziua cea mai rodnică – 10 august 1989

Ziua cea mai rodnică – 10 august 1989

10 Aug 2009   •   00:00



Astăzi cu toţii mergem să plantăm cei 30 de stâlpi în zona vârfurilor Călima­nului Cerbului şi Căliman-Izvor.

La ora 7:00 împărţim materialele şi la 7:30 plecăm. Dimineaţa este răcoroasă, dar Soarele îşi anunţase prezenţa pentru tot restul zilei.

Au sosit în ajutor de 60 de utecişti de la şcoala Neagra Şorului, conduşi de tov. maistru instructor Bazarcă Petrică, care ne vor ajuta la transportul stâlpilor, al balastului şi cimentului.

Vom urca împreună pe marcaj punct albastru, în timp ce din Neagra Şarului un masiv grup de 96 pionieri, conduşi de tov. profesor Popescu Virgil, urcau pe marcaj punct roşu, aducând fiecare ba­lastru în spate. Era într-adevăr o mare mobilizare de forţe pentru finisarea marcajului în Călimani.

La început, cu forţele proaspete am urcat destul de repede până la o stâncă aflată la jumătatea distanţei. De aici poteca era mai abruptă, oboseala a început să se facă simţită şi materialele deveneau tot mai grele. Transpiraţia şiroia pe noi, dar nu ne lăsam. Uneori treceam pe lângă grupuri care se odihneau câteva clipe, iar cei mai puternici îi ajutau pe cei mai obosiţi. Era impresionant acest lung şir ce unduia pe poteca dintre molizi.

La ora 11:00 am ajuns la prima groapă şi Dan, Daniel şi alţi câţiva elevi de la Neagra Şarului rămân să planteze primul stâlp în jneperiş. La fel rămân pe traseu grupe de 8-10 copii, cu câte 2 membri din echipajul nostru la plantarea celorlalţi stâlpi.

La ora 12:00 suntem sub vârful Căli­manul Cerbului, iar peste puţin timp sosesc şi pionierii din Neagra Şarului. Facem o pauză de masă, ne refacem for­ţele şi stabilim echipele ce vor planta stâlpi pe cele trei trasee.

Noi urcăm să plantăm stâlpii spre Vf. Căliman Izvor, grupul din Gura Haitii pe Ponaci, iar pionierii din Neagra Şarului spre localitatea lor. Rămân în ajutorul nostru uteciştii din Neagra Şarului.

Din nou grupul nostru se împarte în două. Tov. comandant împreună cu Dan, Ionuţ, Daniel şi Ovidiu iau un stâlp şi cele necesare plantatului, ajutaţi de patru utecişti şi pornesc să-l planteze pe vârful Căliman-Izvor, la altitudinea de 2013 m. Ceilalţi rămânem organizaţi în 4 echipe ca să plantăm alţi cinci stâlpi până la acest vârf. Nicu prepară mortarul, fetele adună pietre pe care le introducem în gropi pentru economie de balast. La ora 18:00 toată treaba era gata şi, după un supliment de hrană, am pornit spre tabără, de data asta în pas mult mai vioi, datorită şi mulţumirii că am încheiat această muncă deosebit de grea.
Adormim cu gândul la cei aflaţi acasă.
Jurnalul expediţiei - Montana IV, 1989

×
Subiecte în articol: special