x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ziua Poetului în "Anul Eminescu"

Ziua Poetului în "Anul Eminescu"

de Eliza Dumitrescu    |    15 Ian 2009   •   00:00

În şcoli, la Căminele culturale din sate, la Casa Armatei şi la Palatele co­pi­ilor din oraşe, la  fiecare 15 ia­nua­rie se organiza cu mare tam-tam aniversa­rea zilei "poetului nepe­reche" sau a "Lu­ceafărului poeziei româneşti", cum era supra­numit cu fiecare ocazie festivă.



În 1989, ziua poetului nu a fost organizată cu fast public. Programul tv nu a inclus recitaluri masive din opera eminesciană care erau rezervate pentru a doua parte a anului. În acel an, publicul a umplut sălile pentru un adevărat maraton liric susţinut de actori precum Valeria Seciu, Ion Cara­mitru, Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Silviu Stănculescu.

Ca o iniţativă personală a realizatorilor a fost iniţiat însă spectacolul "Eminescu… după Eminescu" la 12 ianuarie, de Ion Caramitru şi Dan Grigore. "Spectacolul a început la Botoşani şi a mers apoi prin toată ţara", îşi aminteşte actorul. "Spectacolul conţinea, printre altele, fragmente din manuscrise eminesciene negândite a fi spuse vreodată pe scenă, texte care ţin de o filozofie onirică şi abstractă în plin realism socialist. La finalul spectacolului, am scris pe o tablă de şcoală, cu apă, «Ajutor», transpunând astfel momentul tragic în care Eminescu a fost luat dintr-o baie publică întunecată spre a fi dus şi internat la un spital de boli nervoase."

Revistele de literatură şi almana­hurile cu apariţie la început de an conţineau însă câteva pagini în care abundau obişnuitele clişee de recep­tare şi limbajul de lemn. În almana­hul Femeia, două pagini conţineau citate din criticii care girau în orice context poezia lui Eminescu şi câteva poeme reunite sub titlul: "Din lirica eminesciană". Textele din rubrica "Sentimentul Eminescu" nu făceau referiri la aniversarea din acel an.

Poetul şi opera sa au trecut prin importante "primeniri" şi "valori­ficări" în sensul ideologiei partidului. Au  avut parte, de asemenea, şi de o se­rioasă ocultare aspectele care nu erau "pe linie". "Părţi masive din ope­ra lui Eminescu n-au convenit ni­mănui", apreciază  Nicolae Georgescu, fost jurnalist, actualmente filolog şi profesor universitar. "Nici o formă de stat din România nu a putut să şi-l apropie pe Eminescu. E incomod. Nu e un par­tener de discuţie cu instituţia numită stat. El discută cu poporul. Cu na­ţiunea, cu alte forţe." Pe de altă parte, interesul spontan şi mândria firească a publicului au fost încet, încet confiscate şi transformate în festivism, în prilej de a justifica regimul şi de a-i preamări pe conducătorii săi. Cum Ceauşescu era prezent ca imagine în toate manifestările vieţii publice, se ajunsese la situaţia de "a fi lăudat se­cretarul general al partidului pentru că permite editarea operei lui Eminescu. La un moment dat, chiar s-a pus sub patronajul lui Ceauşescu toată munca de editare de la Biblioteca Academiei. Din fericire, niciodată nu au apărut volumele cu fotografia lui pe pagina de gardă, doar cu o banderolă care evoca şi omagia Congresul din anul respectiv", ne-a povestit Georgescu.

Aşadar, opera, ca şi viaţa poetului, cu datele ei concrete, a făcut obiectul a tot felul de tranzacţii şi aranjamente între mai-marii ţării şi in­telectualii vremii. "Tot timpul a fost foarte greu cu realizarea numerelor tematice pentru aniversarea de la 15 ianuarie, consideră Georgescu. Pentru că ziua lui, 15 ianuarie, pica între zilele lor. Între Ceauşeasca (7 ianua­rie) şi Ceauşescu (26 ianuarie). Iar presa de­votată ideii lui Eminescu nu-şi putea organiza numărul dedicat pentru că trebuia să se sacrifice câteva pagini pentru ea şi câteva pagini, apoi, pentru el. Multă vreme ne-a preocupat un raţionament dublu. Mai ales în iarna ’88-’89. A circulat o campanie de presă prin care urmăream să mutăm ziua de naştere a poetului acolo unde a fost ea, să îi redăm zodia, la 20 decembrie, când, de fapt, s-a născut Eminescu. Am luat în calcul această posibilitate ca să scăpăm de menghina aniver­sărilor celor doi. Au apărut două sau trei astfel de articole, dintre care unul al meu. Dar s-a suspendat repede cam­pania. Se spunea că astfel le-am da lor toată luna ia­nuarie sau că i-am  jigni cumva, că nu le-am lăsa «dia­man­tul din coroană». Ei îşi făcuseră o mândrie din faptul că flanchează cu aniversările lor naşterea lui Eminescu." Anul 1989 a fost deosebit de interesant pentru eminescologi, pentru politicieni, pentru presă şi opinia publică. Pentru că se împli­neau 100 de ani de la moartea lui Eminescu. Printre şcolari se zvonea că în anul respectiv la trepte sau la Bac sigur se va da ceva din Eminescu. Tezele la română implicau recapitulări serioa­se din Eminescu. Colectivul care ve­ghea la studierea şi publicarea operei complete eminesciene era în fierbere. De  ani buni se încerca tipărirea unei ediţii care să conţină poezia "Doina", elimi­nată  de cenzură încă din 1957. Toate speranţele colectivului de cercetători se legau de 1989, de aniversarea de la 15 ianuarie şi comemorarea de la 15 iunie. Soluţia găsită a fost retipă­rirea ediţiei princeps editată de Titu Maiorescu în anul 1883.  Petru Creţia, care conducea colectivul de cercetători, plănuise acest lucru pentru anul 1983. Dar nu fusese posibil. "Şi nici în 1984, nici în 1985", îşi aminteşte Nicolae Georgescu. "Ideea era să apară poezia «Doina». Acesta era pretextul. Să apară sub formă anastatică." În sfârşit, în 1986, cartea a fost tipărită, dar a fost ţinută dosită în Biblioteca Academiei. Georgescu este printre puţinii care au văzut cartea. "Eu am văzut-o, de exemplu, am smuls un exemplar şi l-am contemplat." Vigilenţa cenzurii fusese înşelată o dată, fiindcă se reuşise tipărirea. Cartea avea să apară abia în 1989, în contextul centenarului eminescian, dar în iunie. În săptămâna 13-20 ianuarie, Petru Creţia nu putuse decât să insiste, încă o dată, asupra necesităţii acestei apariţii printr-un articol din România Literară. În Convorbirile României Literare, în dis­cuţia cu Ştefan Agopian, Petru Creţia susţinea că aceasta "ar trebui tipărită aidoma, prin fotografiere". Ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă.

În 1989 a apărut şi volumul X din edi­ţia Academiei Române, după mul­te eforturi depuse de editori. Apa­riţia volumului X nu era agreată, pentru că "se referea strict la Războiul de Independenţă şi cuprin­dea textele lui Eminescu despre ruşi. Vol. X din Ope­re a apărut în România abia după 1989". Istoria volumului este însă in­te­resantă. Mihai Ungheanu, redactor-şef la revista Luceafărul, "a smuls pur şi simplu un volum de la Editura Aca­demiei şi, la 23 august, a prezentat public această lucrare la Chişinău. A citit din el, a spus ce este cu el, ce este cu această ediţie din Eminescu. A fost pri­mit peste Prut cu o frenezie nemai­po­menită. În România a fost tăcere totală în faţa acestui gest.
Dar cei din Molodova, care prin­deau la televizor postul de la Chişinău, au ştiut. Evident, Mihai Ungheanu nu a putut scrie nimic atunci la Luceafărul, dar Literatura şi Arta, revista din Chi­şinău, a scris. Astfel, volumul a exis­tat în anul 1989 doar în afară. Motivul pentru care nu a fost dat la topit a fost că s-a făcut publică existenţa lui". 

×
Subiecte în articol: special anul eminescu