Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
10 mai 1866, ziua în care prinţul Carol de Hohenzollern intra în Bucureşti. Peste mulţimea venită să salute noul suveran o ploaie caldă de primăvară încheia seceta ce mistuise într-atât oraşul. La 10 mai 1866, Carol I descoperea o ţară în care deplasarea se făcea cu greutate, fără trenuri, cu drumuri de piatră, străzi mizere. A hotărât că trebuie să construiască poduri de fier, o reţea de căi ferate, bănci de credit agricol. Că trebuie, de asemenea, să mărească armata, îmbunătăţind-o. A ridicat biserici şi şcoli, iar Capitala s-a dezvoltat şi ea alături de ţară. 10 mai este, de asemenea, ziua de care se leagă câştigarea Independenţei de stat a României între 1877 şi 1878 în luptele grele ce s-au dat la Plevna, unde regele a avut comanda supremă, participând alături de ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei şi de marele duce Nicolae. Victoria de atunci a fost cu atât mai importantă cu cât a beneficiat de sprijinul unor suflete de români adevăraţi pentru care a-şi vărsa sângele pentru patrie însemna o mare onoare. Poate nu întâmplător din oţelul tunurilor de la Plevna regele a primit o coroană în amintirea acelor lupte. În 1881, România se proclamă regat, iar Carol devine astfel regele mult dorit al românilor, domnind timp de 48 de ani, fiind supranumit Carol I Înţeleptul datorită firii sale nici vesele, nici deschise, având o privire ageră ce te izbea ca trăsnetul, punctual, corect fără abatere, cerând întotdeauna totul de la toţi ca şi de la sine însuşi, fiindcă nu şi-a îngăduit nici o abatere.
10 mai nu era doar ziua regelui. Era o zi în care bucuria se citea pe chipurile tuturor românilor. Locuitorii Bucureştilor, de exemplu, petreceau atunci, uitând de multele şi feluritele probleme. Era o zi când se simţea aerul de sărbătoare. 10 mai era ziua în care totul se împodobea. În diferite puncte ale oraşului apăreau arcuri de triumf, străzile se iluminau mai puternic decât altă dată şi toate barierele oraşului deveneau tricolore. Pentru a sărbători această zi se editau mărci poştale cu aspecte din viaţa suveranului. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu. Cele mai spectaculoase serbări de 10 mai au fost cele din 1881, când a fost proclamat regatul, şi cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I şi la 25 ani de la proclamarea regatului. Sub Carol I, 10 mai a căpătat amploare an de an, apoi, deşi a continuat să fie sărbătorită sub ceilalţi regi, această zi şi-a pierdut din strălucire.
"La începutul zilei, înainte chiar de defilare, îşi făcea apariţia un episcop militar, al armatei", afirma într-un interviu acordat Jurnalului Naţional Majestatea Sa Regele Mihai I. "Se făcea slujba respectivă, cum se face de obicei, şi după aceea începea defilarea propriu-zisă. Atunci aproape toţi din Guvern erau călare. Cred că era de departe cea mai importantă zi din istoria noastră, pe lângă Paşti şi Crăciun. Din păcate, lumea a cam uitat de ea. Chiar şi de sosirea lui Carol I în regat, povestea venirii sale... Lucrurile s-au amestecat între timp. Ştiu doar că era mare frământare înainte de această zi, se repeta mult. La aceste repetiţii noi nu mergeam, vedeam doar rezultatele. Tatăl meu m-a trimis la o şcoală organizată la palat, alături de alţi copii, reprezentând toate colţurile ţării şi toate categoriile sociale. Şcoala aceasta a fost un lucru bun. Devenit adolescent, ca principe moştenitor, trebuia să urmez cursuri de pregătire militară. La vârsta de 16 ani am devenit sublocotenent în armata română şi am depus jurămânul în faţa tatălui meu. În familia noastră, tradiţia era ca de la 16 ani principele moştenitor să devină ofiţer. Nu puteai să devii ofiţer fără să ştii ce se întâmplă cu militarul. Chiar în clasele liceului făceam instrucţie militară, simplificată dacă vreţi, dar totuşi instrucţie. Înălţarea în grad se făcea ca de obicei, de la simplu soldat până la cel mai înalt grad. Mai există câteva fotografii în care apar în uniformă, dar nu de ofiţer. Slujba religioasă se făcea pe terenul unde avea loc defilarea. Mi-aduc aminte, deşi acum mai toate s-au schimbat, defilarea se făcea pe câmpul mare la Cotroceni. Era un câmp imens acolo, nu era nimic, şi de aceea se făcea tot în acea zonă, pentru că era spaţiu. Se instituiau fel de fel de lucruri, medalii, monede, care erau conferite pe viaţă, păstrate apoi ca amintire de familie. Familia noastră are o deviză – Nihil sine deo. De aceea nimic nu era fără Dumnezeu. Se făceau slujbe la toate ocaziile."
În vitrinele prăvăliilor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. Arterele principale erau inundate de oameni, de multe ori sosiţi din provincie. Membrii Casei Regale, însoţiţi de politicienii de rang înalt, traversau oraşul dinspre Palatul Regal spre Patriarhia Română în caleşti şi automobile. Aici începeau propriu-zis festivităţile, prin oficierea unui Te Deum. În curtea Patriarhiei, invitaţii erau întâmpinaţi de o companie de onoare formată din Regimentul de vânători şi de Fanfara militară. Serviciul religios era oficiat de un sobor de preoţi alcătuit din patriarh, mitropoliţi şi episcopi. Slujbe aveau loc şi în catedralele catolice şi sinagogi. În Piaţa Victoriei se amenajau un pavilion regal şi tribune încăpătoare pentru oficialităţi şi public, zona fiind delimitată cu cordoane şi păzită de trupe de jandarmi. După-amiaza, la Teatrul Naţional se desfăşura un program artistic la care participau actorii de seamă ai vremii. Seara, edilii iluminau instituţiile publice, iar "retragerea cu torţe" prelungea atmosfera sărbătorească până în miezul nopţii. Despre cea care a fost Regina Tuturor Românilor, Maria, primul-ministru francez Georges Clemenceau exclama: "O regină ca a dumneavoastră trebuie primită cu onoruri militare!". Frumoasă şi puternică, Regina Maria a ars pentru idealurile ţării de adopţie. "România Mare" se poate spune că a fost ca un superb vis interbelic, "România Mariei". La Marea Unire, jurnalul Mariei primea următoarele cuvinte, care ne arată în acelaşi timp şi cum se sărbătorea 10 mai înainte vreme: "Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperişuri, la felinare şi steguleţe în mâna fiecărui copil. Puteam privi deasupra capetelor mulţimii drept în ferestrele caselor şi puteam prinde însufleţirea de pe fiecare chip, să răspund fiecărui zâmbet, să bag de seamă înfrigurarea fiecărui copil şi să simt o apropiată împărtăşire a bucuriei poporului meu (...). Visul de veacuri al României era acum împlinit. Nu e de mirare că-şi ieşise din fire poporul de atâta bucurie, nu e de mirare că până şi pietrele de sub picioarele noastre păreau că ne aclamă şi că se îmbată de gloria întoarcerii. Aici, de când venisem în ţară la 1893, mireasă nevinovată şi plină de dor de ţara ei, fusesem de faţă la defilarea de fiece an la 10 Mai, însă niciodată la o paradă ca aceasta în care luau parte armata franceză şi cea engleză. Poporul însoţea cu urale de entuziasm nebun trecerea desrobitorilor noştri, care veniseră de peste Dunăre, drum lung ca să fie alături de noi în această zi de pomină".
În 1939, oficialităţile au serbat în aceeaşi zi centenarul naşterii Regelui Carol I, ziua Regalităţii şi a Independenţei. Prilej pentru etalarea uniformelor înzorzonate şi paradelor militare zgomotoase! "Tatăl meu inventase fel de fel de uniforme şi ţin minte că săracii ofiţeri trebuia să scoată bani de undeva şi să-şi cumpere uniformă. Nu prea a plăcut multora acest lucru, era prea de tot. Erau aşa-zisele uniforme de ceremonie, de înaltă ţinută, împopoţonate cu fel de fel de chestii. De la trupă până la ofiţer. Dar cel puţin arătau frumos", declara în acelaşi interviu Majestatea Sa Regele Mihai I. "10 mai va fi sărbătorit într-un cadru sobru", anunţa prin comunicat, cu trei zile înaintea evenimentului, mareşalul Curţii Regale în 1947. Printre motivele oficiale, Casa Regală invoca lipsurile mari cu care se confrunta populaţia ţării, chinuită de secetă şi de urmările războiului. La festivităţi au participat membrii Casei Regale, ai Guvernului român, ai Comisiei Aliate de Control, diplomaţi străini şi ataşaţi militari. Regele Mihai I a marcat totuşi evenimentul, înmânând ordinul "Coroana României" unor membri ai Guvernului. Diferenţa dintre celebrarea, mai modestă, a zilei monarhiei şi cea a Victoriei reflecta o realitate: monarhia română intrase într-un con de umbră. După ce a fost înlăturată monarhia, în 1947, sărbătoarea de la 10 mai a ieşit din calendarul, dar şi din mintea românilor.
Citește pe Antena3.ro
