x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 19 miliarde de euro, puși de Europa în pușculița Kremlinului

19 miliarde de euro, puși de Europa în pușculița Kremlinului

de Dan Constantin    |    24 Mar 2022   •   07:05
19 miliarde de euro, puși de Europa în pușculița Kremlinului

Nu mai sponsorizați, vă rog, armele de război ale Rusiei - era apelul patetic al președintelui Zelenski către Uniunea Europeană.

Liderul ucrainean solicita europenilor să impună Rusiei un embargo asupra surselor de energie fosilă care sunt cumpărate masiv de țările UE după începerea invaziei. Achizițiile de gaz, petrol și cărbune rusești s-au ridicat, la zi, la peste 17 miliarde de euro după 24 februarie. Cererea lui Zelenski a fost făcută la începutul acestei săptămâni, în care urmează reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului European și NATO.

Centrul de Cercetări în Energie și pentru Aer Curat (CREA), un ONG ecologist fondat la Helsinki, a estimat că fluxul de export de combustibili fosili al Rusiei către Europa s-a ridicat în 26 de zile de la declanșarea invaziei la 16,8 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 646 de milioane de euro. Suma se compune din livrările de gaz (10,6 miliarde de euro), petrol brut și rafinat (5,77 de miliarde de euro) și cărbune (438 de milioane de euro). În acest ritm al livrărilor, până joi, 24 martie, ziua deschiderii la Bruxelles a summitului Consiliului European, în pușculița Kremlinului vor intra 18,7 miliarde de euro UE. Foarte bun primul bilanț comercial al Rusiei după prima lună de război! Până se încheie și reuniunea NATO, se poate raporta cu mândrie de comercianții de resurse energetice ruși și europeni o cifră rotundă: 20 de miliarde de euro!

Bani pentru mașina de război a Rusiei

 Această masă monetară permite Rusiei să finanțeze războiul din Ucraina și să reziste momentan la sancțiunile economice impuse de Occident. CREA, organizație civică autointitulată independentă, furnizează acest tablou de bord al livrărilor de combustibili fosili rusești după o metodologie elaborată solid, cu date certe de la  Eurostat, Marine Traffic și ENTOSAG - compania care monitorizează conductele de gaze europene. Alte estimări arată niveluri și mai mari ale exporturilor rusești spre Europa. Economistul șef de la Allianz (https://twitter.com/Ludovic_Subran) avansează doar pentru importurile zilnice de gaz suma de 800 de milioane de euro. Observatorii pieței de energie constată că după declanșarea războiului, importurile de gaz rusesc au crescut la niveluri superioare celor din decembrie 2021. Este evident că banii europenilor sunt folosiți pentru susținerea războiului cu Ucraina.

 Embargoul ar urca prețurile și mai mult

Zelenski le cere europenilor să stopeze importurile de hidrocarburi din Rusia. Apelul se adresează explicit Germaniei, care este cel mai puternic dependentă de gazul rusesc. Până acum, europenii au exclus de la sancțiuni sectorul energetic, din motive lesne de înțeles. UE a importat din Rusia în 2021 peste 155 de miliarde mc de gaz, ceea ce reprezintă 45 la sută din importurile totale de gaz. Oportunismul UE criticat de ucraineni și de Statele Unite pornește de la o situație de fapt, care nu poate fi schimbată radical imediat. Kremlinul știe că un embargo al europenilor pe gaz și petrol din Rusia ar perturba piața globală și ar arunca în aer prețurile, deci ar fi tot în câștig. Europa a început să se organizeze pentru a mai reduce din această dependență. Contracte pe termen lung cu Qatar pentru gaz natural lichefiat, importuri mai mari de GNL din SUA, comenzi comune pentru asigurarea stocurilor de gaz sunt primele măsuri, dar efectele lor nu tulbură pentru pentru moment fluxul financiar care susține efortul militar al Rusiei.

×