x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 230 de milioane de euro alocate fără licitaţie

230 de milioane de euro alocate fără licitaţie

de Iulia Barbu    |    13 Apr 2010   •   00:00
230 de milioane de euro alocate fără licitaţie

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a pus la cale anul trecut o adevărată inginerie financiară cu bani publici. Peste 200 de milioane de euro au fost oferite fără licitaţie firmei Romairport pentru una dintre etapele programului de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti (AIHCB).

Surse din minister au precizat că afacerea a fost vegheată îndeaproape de naşul ministrului Transporturilor, Tudor Bistreanu, director de siguranţă al AIHCB, şi de omul de încredere al lui Berceanu, Adrian Ionescu, director proiecte autostrăzi în cadrul CNADNR. Cu cele 200 de milioane de euro, specialiştii contactaţi de Jurnalul Naţional au precizat că s-ar fi putut realiza un aeroport nou-nouţ, cu un trafic de peste 6 milioane de călători!

Firma Romairport, cea care a fost cadorisită numai anul trecut cu 230 de milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Otopeni, are o colaborare îndelungată cu instituţiile statului. De altfel, contractul este unul dintre cele mai mari şi mai vechi încheiate de AIHCB. Acesta a fost semnat în anul 1991 şi prevedea dezvoltarea şi modernizarea aeroportului. Proiectul a fost împărţit în trei faze de execuţie, numai că, în dulcele stil românesc, acestea nu au fost respectate.

Termenele de finalizare s-au prelungit, iar sumele iniţiale au fost umflate. Prima fază de dezvoltare a început în 1992 şi s-a finalizat în 1998, deşi termenul prevăzut era de trei ani. Fireşte că sumele de plată au fost majorate! Faza a II-a a început în 1999, cu acelaşi antreprenor, termenul de finalizare fiind de trei ani.

ÎNTÂRZIERI ŞI COSTURI MARI
Nici în ziua de azi, la mai bine de zece ani, această etapă a lucrărilor nu a fost încheiată. Ba, mai mult, la contractul iniţial a fost încheiat un Addendum prin care se stabilea o Fază a II-a extinsă şi se trecea chiar la Faza a III-a. În ciuda istoriei zbuciumate cu firma Romairport, a termenelor depăşite şi a sumelor triplate, Ministerul Transporturilor nu a considerat necesară găsirea altui antreprenor.

Mai mult, în nota de fundamentare se precizează următoarele: "Având în vedere capacitatea tehnică dovedită a antreprenorului general SC ROMAIRPORT SRL - realizatorul «Master Plan»-ului - organizarea de şantier de care dispune în prezent, necesitatea compatibilităţii tehnice cu capacităţile puse în funcţiune până la această dată şi a asigurării securităţii pe perioada desfăşurării lucrărilor în zonele operaţionale, s-a optat pentru continuarea lucrărilor, în vederea finalizării obiectivului, de către SC ROMAIRPORT SRL".

Joint Venture-ul format din societăţile italiene: ItalStrade, ItalAirport, CEI MILANO şi societatea românească SC CCCF SA au câştigat în 1991 licitaţia pentru modernizarea Aeroportului Otopeni. Mai târziu s-a format deja cunoascuta firmă Romairport. Potrivit ultimelor date de la Registrul Comerţului, firma are un singur administrator - Canino Pier Luca. Acesta este prezent în mai multe firme de construcţii din România: Astalrom SA, Astaldi Spa Italia, Max Bogl, Italstrade - CCCF - JV Romis SRL.

75 DE MILIOANE UMFLATE LA 230 DE MILIOANE DE EURO
Primele două etape ale proiectului de modernizare au costat, la momentul semnării contractului, 22 de milioane de dolari (la cursul de 76 lei/USD, din 1992). Sumele au fost suplimentate succesiv printr-o hotărâre de guvern din 2005, ajungându-se la 45 de milioane de dolari, cu toate că obiectivele contractului au fost realizate parţial. Prin HG 862/2007 s-au aprobat Faza a III-a şi finalizarea Fazei a II-a, la valoarea de 75 de milioane de euro. Potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor, Comitetul Tehnico-Economic al instituţiei conduse de Radu Berceanu a analizat chiar anul trecut majorarea sumei de 75 de milioane de euro la 230 de milioane.




Decizia ar urma să fie reglementată printr-o hotărâre de guvern! Mai mult decât atât, pentru cele 230 de milioane acordate cu presiuni anul trecut nu s-a organizat nici o licitaţie publică. "Din nefericire pentru ministrul Radu Berceanu, presiunile sale şi ale lui Adrian Ionescu asupra funcţionarilor din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din cursul anului 2009 pentru aprobarea ilegală a acestei inginerii financiare au atras atenţia procurorilor, care au iniţiat pe numele acestora un dosar penal! Practic, cele 230 de milioane de euro sunt în mare parte folosite pentru această a treia etapă de modernizare a aeroportului.

Chiar dacă face parte din acelaşi contract încheiat în 1991, a fost legat ilegal! Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice recomandă proceduri transparente în condiţiile în care se depăşeşte 100% din valoarea contractului. Sumele publice sunt atribuite prin proceduri transparente! Contractul acesta, realizat cu presiuni anul trecut, a fost făcut în afara legii!", au precizat surse din Ministerul Transporturilor.

"Această HG care stă la baza actului pentru ultima fază a modernizării aeroportului fundamentează urgenţa adaptării la cerinţele UE. Am impresia că acest proiect a fost în aşa fel conceput, încât să existe oricând baza legală de a-l modifica! Trebuie văzut dacă este respectată Legea achiziţiilor publice, pentru că o hotărâre de guvern nu ţine locul unei legi. Să nu mai vorbim despre faptul că se ştia din 2003 că în 2011 trebuie să ne adaptăm la spaţiul Schengen.

S-au trezit la finalul anului 2009 că trebuie să facă de urgenţă modificările pe Aeroportul Otopeni!", a precizat pentru Jurnalul Naţional senatorul PSD Sorin Bota, cel care a solicitat de altfel în luna decembrie a anului trecut o comisie de anchetă privind activitatea din Ministerul Transporturilor.

 

Moţiunea pe Transporturi a fost respinsă în Senat
Moţiunea "Transporturile din România - trase pe dreapta de guvernarea cu aceeaşi orientare" a fost respinsă aseară de senatori, aşa cum de altfel se preconiza, având în vedere majoritatea deţinută de putere în această cameră, demersul opoziţiei întrunind numai 47 de voturi pentru şi 65 împotrivă. Cei 38 de senatori semnatari ai moţiunii l-au acuzat pe ministrul Radu Berceanu (foto), catalogat ca fiind "pacostea României", că prin managementul de la minister a distrus sistemul de transporturi din România şi că va rămâne în istorie prin faptul că a reuşit să piardă finanţări europene pe contracte deja încheiate.

5650-117850-kk20100113140919023.jpg

Karina Knapek/Jurnalul Naţional

În replică, Radu Berceanu a invocat, o dată în plus, lipsa fondurilor necesare pentru finanţarea construirii de autostrăzi şi a arătat cu degetul în curtea PSD când a vorbit despre contractul dat prin încredinţare directă pentru construirea Autostrăzii Transilvania. În faţa acuzei că nu a respectat Pactul naţional pentru autostrăzi iniţiat de PSD, Berceanu a susţinut că acesta nu poate fi lansat decât dacă, în urma unor discuţii şi cu PSD+PC şi opoziţia, s-ar găsi soluţii de finanţare.

De altfel, Berceanu şi-a exprimat disponibilitatea de a reveni la discuţii cu parlamentarii, amintind de comisia de anchetă preconizată pentru a investiga activitatea de la Ministerul Transporturilor începând cu 2005. Legându-se de această comisie, Berceanu a anunţat că a sesizat DNA referitor la privatizarea Hotelului Astoria. "Şi atunci am putea vorbi şi despre modul în care s-a făcut privatizarea Hotelului Astoria (...) şi poate, când o să vedeţi actele, o să le daţi şi dumneavoastră la DNA, căci eu deja le-am dat."
    ● Aniela Nine

"Am impresia că acest proiect a fost în aşa fel conceput, încât să existe oricând baza legală de a-l modifica! Trebuie văzut dacă este respectată legea achiziţiilor publice, pentru că o hotărâre de guvern nu ţine locul unei legi. Se ştia din 2003 că în 2011 trebuie să ne adaptăm la spaţiul Schengen. S-au trezit la finalul anului 2009 că trebuie să facă de urgenţă modificările pe Aeroportul Otopeni"
Sorin Bota, senator PSD

×