Mulţi bani publici puşi la bătaie. O afacere profitabilă de ordinul zecilor de milioane de euro. O activitate greu de controlat. Este vorba despre salubrizarea şi deszăpezirea Capitalei. Doar în lunile noiembrie şi decembrie primăriile au plătit pentru ridicarea zăpezii aproximativ 6.000.000 de euro. Dacă mai punem la socoteală ianuarie şi februarie, şi păstrăm cifrele oficiale, suma se ridică la aproximativ 12.000.000 de euro.
Cât costă deszăpezirea Capitalei? O întrebare care i-a deranjat tot timpul pe patronii firmelor de salubritate, cei care au prin contract această activitate. Este vorba despre o afacere profitabilă iar secretul ei a fost bine păzit cu toate că este vorba de bani publici. După multe solicitări oficiale adresate de ziarul nostru, au ieşit la iveală sumele pe care operatorii de salubritatea le-au încasat de la primăriile de sector pentru lunile decembrie şi noiembrie. Astfel, pentru curăţarea străzilor de zăpadă din Sectorul 1, administraţia locală a plătit firmei Romprest pentru lunile noiembrie şi decembrie 1.521.859,11 lei (aproximativ 400.000 de euro).Costurile au în vedere substanţele şi materialele antiîngheţ şi antiderapante folosite, combustibilul utilajelor de intervenţie şi plata orelor suplimentare lucrate de muncitori. La Sectorul 2 costurile au fost mult mai piperate. Pentru ultimele luni din an, firma de salubritate SUPERCOM a primit de la primărie 8.586.222 de lei, aproximativ două milioane de euro. O sumă frumuşică, mai ales că urmează să intre în conturile firmei alţi bani pentru lunile ianuarie şi februarie.
La Sectorul 3 secretomania este în floare. Culmea ironiei, nu sunt pronunţate cifre, ci nemulţumiri. Patronul SC ROSAL, Silviu Prigoană ne-a declarat că el a avut doar de pierdut, nu şi de câştigat. "Anul trecut am primit şapte miliarde de lei pentru deszăpezire şi am dat 14 miliarde de lei pe utilaje. Ce afacere este asta? Acum nu vă pot spune nimic pentru că nu s-au făcut plăţile. Trebuie să vină inspectorii de la Primăria Capitalei în control, mai durează", ne-a declarat Prigoană. Având în vedere că la celelalte firme acest lucru a fost depăşit, spusele lui Silviu Prigoană sunt greu de crezut.
FACTURI DE 2 MILIOANE DE EURO
În Sectorul 4 sunt două firme care au acest obiect de activitate: REBU, respectiv Administraţia Domeniului Public, serviciu privatizat. Cele două societăţi au încasat până acum 600.000 de euro, adică 2.500.000 de lei. Sectorul condus de Marian Vanghelie a fost catalogat drept unul "problemă". Vanghelie n-are contract cu nici o firmă pe motiv că nu este dispus să dea zeci de milioane de euro pentru ridicarea gunoiului şi a zăpezii. Aşa că s-a descurcat cu cea avut prin ogradă.
O mătură, un utilaj închiriat, o lopată. Dar şi aceste utilaje rudimentare l-au costat destul de mult. Motorină, salariile muncitorilor, nisipul, sarea, închirierea utilajelor l-au uşurat pe Vanghelie de câteva sute de mii de euro, cam 400.000. La Sectorul 6, la fel ca şi la 2, primăria a plătit firmei URBAN pentru cele două luni 8.039.495 de lei, aproximativ două milioane de euro. Dacă facem un calcul şi adunăm sumele cheltuite de primăriile de sector pentru ultimele luni din 2009 ajungem la concluzia că firmele de salubritate au încasat aproximativ 6.000.000 de euro.
Chiar dacă a ţinut secret, la acest calcul am adăugat şi Sectorul 3 cu o sumă provizorie. Iarna însă nu s-a terminat, iar facturile încă n-au fost completate şi pe lunile ianuarie şi februarie. Aşa că vor urma alte plăţi. Păstrând cifrele oficiale date până acum, administraţiile locale mai au de plătit încă pe atât.
Contracte prelungite prin acte adiţionale
Istoria contractelor încheiate între Consiliul General al Capitalei şi firmele de salubritate este lungă şi întortocheată, începând din 1997, când la şefia Capitalei era Victor Ciorbea. A început cu stângul şi a continuat la fel. În 2008 şi 2009, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Consiliul Concurenţei au verificat modul în care au fost atribuite contractele de salubrizare.
Concluzia acestora a fost că s-a încălcat legislaţia atunci când acestea au fost prelungite prin intermediul unor acte adiţionale, autorităţile locale având obligaţia să organizeze licitaţii. Pentru a înţelege fenomenul ne întoarcem puţin în timp. Pe 10 ianuarie 1997 s-a semnat un contract între Consiliul General al Capitalei şi S.C. RER-RWE ECOLOGIC SERVICE S.A. (REBU), care avea ca obiect salubrizarea oraşului. Durata iniţială a acestui contract a fost stabilită pe o perioadă de 10 ani de la data semnării, cu drept de prelungire.
Situaţia între timp s-a complicat. Pe 08.07.1999, Consiliul General al Capitalei a emis hotărârea 163 care prevedea reorganizarea serviciului public de salubritate, prin organizarea de licitaţii pentru sectoarele 2, 3 şi 6, iar pentru Sectoarele 1,4 şi 5 activitatea în discuţie urmând să fie prestată în continuare de către S.C. REBU S.A.
Ca urmare a acestei hotărâri, în 1999 municipaliatea a încheiat pe o perioadă de cinci ani contracte cu S.C. SUPERCOM S.A pentru Sectorul 2, cu S.C. ROSAL SERVIS S.R.L pentru Sectorul 3 şi S.C. URBAN S.A pentru Sectorul 6. În concluzie, primăriile Sectoarelor 2, 3, 4, şi 6 aveau obligaţia de a înceta raporturile contractuale cu prestatorii de servicii la data expirării contractelor iniţiale şi de a organiza licitaţii.
La Sectorul 1, situaţia a fost diferită. La data de 28.07.2006 aceasta a notificat S.C. REBU S.A. asupra faptului că nu doreşte prelungirea contractului încheiat în anul 1997 şi, prin urmare, acesta va expira conform prevederilor contractuale la data de 18.08.2007. În aceste condiţii, Consiliul Local al Sectorului 1 a hotărât organizarea unei licitaţii, lucru care s-a şi făcut dealtfel. Mai nou, şi Primăria Capitalei vrea să organizeze o licitaţie la nivelul întregului oraş pentru a pune în legalitate această activitate de salubrizare şi deszăpezire.
Dar şi aici au apărut deja controverse. "Organizarea unei noi licitaţii de către Primăria Capitalei, pentru atribuirea serviciului de salubritate este inutilă în cazul Sectorului 1, având în vedere faptul că prestaţia ar urma să fie achitată tot din bugetul primăriilor de sector. În privinţa Primăriei Sectorului 1, Consiliul Concurenţei constată legalitatea demersului pentru atribuirea contractului de salubrizare, singurul amendament fiind acela legat de durata contractului.
Din acest motiv, Consiliul Concurenţei a solicitat Primăriei Sectorului 1 reducerea termenului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare la o perioadă care să permită realizarea unui serviciu de salubrizare de calitate, adică mai puţin de 25 de ani", ne-au comunicat reprezentanţii Sectorului 1. Pe de altă parte, Sorin Oprescu vrea să schimbe tot sistemul. "Licitaţia va fi făcută de Primăria Capitalei, iar caietul de sarcini va fi întocmit împreună cu specialişti ai Uniunii Europene, dar şi cu reprezentanţi ai celor şase sectoare din Capitală", a declarat pe acest subiect edilul-şef.