Interventia Armatei in reprimarea revoltei din Cluj a incalcat toate legile Republicii Socialiste Romania si regulamentele militare. In anii de dupa Revolutie, comandantii au utilizat o multime de trucuri si minciuni pentru a scapa de Justitie. Cum de-au ajuns soldatii sa traga in civili, ce ordine s-au dat in acele zile si care era "inamicul oficial"?

Ziua de 21 decembrie 1989, asa cum s-a scurs ea la Cluj-Napoca, reprezinta un adevarat „caz-scoala" despre modul concret in care Armata s-a implicat, inainte de caderea lui Ceausescu, in reprimarea Revolutiei. Caci de la primele focuri de arma si pana la „Armata e cu noi!", multi romani, „huligani, elemente declasate, destabilizatoare", aveau sa muste din asfaltul marilor orase, sub gloantele militarilor.

Iar zilele, lunile si chiar care au urmat au fost folosite de unii capi ai Armatei pentru a sterge urmele, a boicota aflarea adevarului si a-si proteja gradele obtinute „la exceptional" in primele zile de dupa caderea dictatorului.

Cum a fost posibil ca militarii sa traga in civili? De la ministrul Apararii si pana la ultimul comandant de grupa care a stat fata in fata cu civilii dezarmati (cu unele notabile exceptii), toata lumea a calcat in bocanci legile tarii, regulamentele si onoarea militara.

La ora 16:00 a zilei de joi, 21 decembrie 1989, in Cluj-Napoca erau deja 12 morti si 26 de raniti, dupa incidentul din piata Libertatii. Avea sa fie doar inceputul. Caci la acea ora, comandantii Armatei a IV-a Transilvania, condusi de generalul Iulian Topliceanu, se intreceau in a lua masuri de lupta impotriva civililor angajati in actiuni de protest.

Pentru „asigurarea ordinii publice", Armata mobilizase doua unitati militare (UM 01215 Floresti si UM 01278 Someseni), ai caror militari, organizati dupa ordinul ministrului Vasile Milea, isi pregatisera dispozitivele de lupta in oras.

Ordinele erau clare: prevedeau iesirea soldatilor cu munitie de razboi si deschiderea focului.

Cum au gestionat militarii situatia: numarul total al victimelor se ridica, dupa 6 ore de „lupta" in diverse zone ale orasului, la 26 de morti si peste 100 de raniti.

Dupa masacrul din Piata Libertatii au urmat alte trei puncte fierbinti: zona Astoria-Metropol, Piata Marasti si Fabrica de bere. Nici unul dintre cei care au tras in Piata Libertatii nu a fost vreodata inculpat. Anchetele in celelalte trei cazuri au scos la iveala cateva vinovatii vagi, fapte prescrise, schimbarea incadrarilor si preocuparea tuturor de-a ingropa totul.

O singura ancheta serioasa a fost deschisa chiar in ianuarie 1990, de catre procurorul militar colonel Tit-Liviu Domsa, seful Parchetului Militar din Cluj. Dosarul sau a fost insa „desfiintat" cateva luni mai tarziu, iar documentele si marturiile din el le-am folosit noi in documentarea materialului de fata.

Dispozitivele de lupta si victimele

Dupa mortii cazuti in Piata Libertatii au urmat cei din zona Astoria-Metropol. Dispozitivul l-a avut ca protagonist pe capitanul Ilie Dicu, de la Unitatea Someseni, cel care s-a remarcat prin modul brutal in care i-a impuscat pe manifestanti chiar cu mana lui. Bilantul activitatii lui Dicu la Astoria: 4 morti si 10 grav raniti. In anchetele care au urmat, soldatii si unii civili, martori oculari, au descris cum Ilie Dicu a ridicat un demonstrant care se apropiase de dispozitivul sau, l-a dus cu fata la un zid si l-a executat cu sange rece, de la cativa centimetri.

In Piata Marasti - unde au avut misiune de lupta tot militarii de la Someseni, condusi de col. Timis Gheorghe - a murit un om si au fost raniti alti trei.

Atat col. Timis Gheorghe, cat si capitanul Ilie Dicu primeau ordine de la col. Florian Caba, membru in comandamentul Armatei a IV-a, care avea misiunea sa tina legatura intre comandament si unitatea din Someseni aflata in „lupta".

Ultimul punct fierbinte al Clujului a fost Fabrica de bere. Intre orele 18:15 si 22:30, dispozitivele formate din soldatii de la unitatea din Floresti au omorat 9 oameni si au ranit 13. Seful plutonului care a executat foc era maiorul Laurentiu Cocan. In depozitiile lor, soldatii povestesc cum Cocan le cerea sa inceteze focul atunci cand din grupul de manifestanti iesea vreunul mai in fata, dupa care il lua el in bataia pistolului si-l dobora.

Atat maiorul Laurentiu Cocan (responsabil cu macelul de la Fabrica de bere), cat si capitanul Dando Carp (cel care a insangerat Piata Libertatii) se subordonau comandantului unitatii, maiorul Valeriu Burtea, prezent si el in dispozitivul de la Fabrica de bere la ora cand se tragea in civili. Pe linie de subordonare, intre sefii plutoanelor de represiune din Cluj-Napoca si comanda Armatei a IV-a Transilvania se aflau col. Florian Caba si mr. Valeriu Burtea.

„Veti trage in tinte vii"

Soldatii care au actionat in Cluj, in ziua de 21 decembrie erau, la ora cand trageau in civili, in cea mai mare parte neinstruiti. Fusesera incorporati in luna septembrie si fusesera apoi dusi la munci agricole, pana la sfarsitul lui noiembrie. O luna mai tarziu, primeau incarcatoarele pline cu munitie de razboi si erau trimisi in strada. Care a fost insa linia de comanda, de la ministrul Milea si pana la soldatul speriat din fata demonstrantilor?

Joaca de-a razboiul cu civilii

La data de 17 decembrie, dupa izbucnirea revoltei de la Timisoara, ministrul Milea transmisese celebrul sau ordin in 14 puncte. Ordinul a ajuns si la generalul Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a Transilvania, cu sediul la Cluj, ale carei trupe de la Arad erau deja implicate in reprimarea de la Timisoara. Punctul 11 suna asa: „Demonstrantii sa fie serios avertizati, apoi sa se traga la picioare".

Cateva ore dupa ordinul lui Milea, si Topliceanu trimite catre unitatile din subordine propriul sau ordin, tot in 14 puncte, nitel „imbunatatit".

La punctul 14 sta scris: „Se va actiona prin fixare de front (in fata) si executarea concomitenta a unor manevre in flanc si spate pe strazi paralele (laterale)". Ceea ce inseamna ca stia ca „fortele ostile" nu erau „inamicul care actioneaza din exterior", ci erau demonstranti.

La data de 19 decembrie se constituie la unitatile din Someseni si Floresti trupele de interventie care urmau sa reprime revolta clujenilor. Sefii de dispozitive s-au dus in oras si au studiat locurile unde urmau sa-si amplaseze soldatii. Intre ei, si capitanul Carp Dando, care-si studiase amplasamentul de unde soldatii sai aveau sa ucida.

"Planul de operatiuni" pentru interventia si amplasarea in oras a Armatei este elaborat la comandamentul Armatei a IV-a, printre artizanii sai numarandu-se si Constantin Degeratu, viitor ministru al Apararii.

La data de 20 decembrie vine la Cluj Ilie Ceausescu si se intalneste cu comandamentul de criza din Cluj, compus, printre altii, din primul secretar Ioachim Moga, generalul Topliceanu si colonelul Ioan Serbanoiu, sef peste Militia si securitatea din Cluj. Dupa prelucrarea politica, toata lumea cade de acord ca pe strazile Clujului vor urma sa actioneze „forte ostile, care urmaresc destabilizarea Romaniei si ruperea Ardealului de patria mama". Se da indicativul „Radu cel Frumos" pentru Cluj - alarma partiala de lupta - si se pune la cale riposta armata.

Din acest moment intervine excesul de zel al lui Topliceanu si al oamenilor de legatura cu militarii care urmau sa actioneze, colonelul Florian Caba, pentru unitatea Someseni, si Valeriu Burtea, pentru Unitatea Floresti. Exces de zel care s-a propagat in jos, pana la ultimul soldat, sub forma unei presiuni care a dus la mortii si ranitii Clujului.

„Trageti in ei ca nu sunt oameni"

In dimineata zilei de 21 decembrie, Caba si Burtea incep pregatirea „teoretica" a militarilor din subordine, pe care-i trimiteau sa traga in multime. In declaratiile din primul dosar al Revolutiei din Cluj (cel facut de col. Tit-Liviu Domsa si blocat mai apoi la insistentele lui Victor Athanasie Stanculescu), ofiterii trimisi „in teren" povestesc cum au stat lucrurile in unitate. Laurentiu Cocan (inculpat pentru macelul de la Fabrica de bere) declara ca militarii au fost asigurati de pericolul iminent care planeaza asupra Clujului si ca tara e atacata de trupe iredentiste si diversioniste. La raportul din dimineata de 21 decembrie (cu cateva ceasuri inainte de masacre), „Maiorul Burtea Valeriu ne-a precizat ca vom trage in tinte vii, ca nu vom avea in fata tintele de carton in care trageam la sedintele de tragere si in care, pentru a obtine calificative mari, faceam gauri cu creionul sau cu sula" - declara maiorul Cocan. Dosarul blocat in 1990 mai consemneaza ca acelasi Valeriu Burtea i-a asigurat atat pe militarii lui Cocan, cat si pe cei ai lui Dando Carp, care aveau dubii cu privire la „inamic", ca cei in care trebuie sa traga sunt „elemente declasate". „Trageti in ei, ca nu sunt oameni" - a ordonat Valeriu Burtea.

La fel au stat lucrurile si la unitatea din Someseni, de care raspundea col. Florian Caba. Iata ce declara, in 1990, capitanul Dicu Ilie, cel responsabil cu omorurile de la Astoria-Metropol: „Inainte de plecarea in oras, col. Caba Florian ne-a informat ca muncitorii de la CUG au intentia sa ajunga in Piata Mihai Viteazu sa produca destabilizare. (...) Mi-a spus ca daca cineva trece prin dispozitivul meu (se referea la demonstranti - n.n.) ma va face tradator de tara".

Prima de omor: 250 de lei

N-a fost nevoie ca Florian Caba sa-l faca pe Ilie Dicu „tradator de tara" si sa-l trimita la Curtea Martiala (cum sustine un alt martor ca ar fi continuat amenintarea). In noaptea de 21 spre 22 decembrie, cand, la ora 3:00, Dicu Ilie se intorcea in unitate cu mainile pline de sange, colonelul Caba ii felicita pe toti militarii pentru „indeplinirea misiunii" si-i promitea capitanului un premiu in valoare de 250 de lei. N-a mai apucat sa i-l dea. Cateva ceasuri mai tarziu fugea Ceausescu, Ilie Dicu devenea un criminal care a tras in muncitorii de la CUG, iar Caba si Topliceanu se grabeau sa-si scape pielea, sa treaca „de partea poporului", sa fie avansati la exceptional si sa devina eroi.

Cum a calcat Armata legea in picioare

Principala intrebare care se pune astazi: ce-a cautat Armata, cu armele incarcate cu munitie de razboi, cu ordinul clar de a trage, fata in fata cu civilii. Toate trucurile folosite dupa Revolutie, pentru a justifica omorurile din Cluj si de aiurea, se izbesc de legile limpezi, clare si pentru o tara aflata sub dictatura: Republica Socialista Romania. Iata cateva actiuni pe care, conform legii si regulamentelor, Armata nu avea voie sa le faca.

1. Constitutia Republicii Socialiste stipula ca „scopul serviciului militar este apararea patriei", iar Legea 14 din 1972 prevedea rolul Armatei ca fiind acela de „aparare a teritoriului patriei impotriva oricarei agresiuni armate, de natura sa atenteze la integritatea, suveranitatea si independenta statului roman". Nici o lege nu permitea Armatei sa intervina pentru „stoparea miscarilor de strada". Cu atat mai putin pentru interventia cu arme de razboi. Or, Armata, prin comandantii ei, tocmai asta a facut.

2. Alarma partiala de lupta „Radu cel Frumos" permitea alte actiuni decat cele de-a trimite militarii impotriva civililor neinarmati. Regulamentul activitatii de stat major stipula, in cazul alarmei partiale: „obligatia de ridicare la maximum a puterii operative si de reactie armata, fara a iesi din cazarmi, in asteptarea ordinului de iesire la lupta". Iar Armata, prin ordinele date de comandanti, tocmai asta a facut.

3. Legile specifice dictaturii, care socoteau ca infractiuni „propaganda impotriva oranduirii socialiste" (Art. 166 CP), precum si cele referitoare la ordinea publica, nu prevedeau ca pedepse reprimarea si deschiderea focului de catre Armata. Pentru aceste infractiuni, Codul Penal prevedea pedepse individuale, clare si precise, alaturi de institutiile care trebuiau sa intervina (Militia si Securitatea). Or, Armata, prin comandantii ei, ajunsese sa aresteze raniti.

4. Regulamentele militare cu privire la disciplina si la folosirea armelor de foc au fost incalcate intr-un mod incredibil. Decretul 367 din 1971, privind disciplina militara, spune ca „se interzice uzul de arma impotriva copiilor, femeilor gravide, precum si in situatiile in care s-ar primejdui viata altor persoane decat cele vizate (...)". Or, la Cluj, o buna parte dintre morti si raniti au fost pe trotuare sau nu aveau nici o treaba cu activitatile de „destabilizare a ordinii de stat".

5. Regulamentul serviciului interior al armatei spune ca „comandantul poarta intreaga raspundere pentru hotararile luate, ordinele si dispozitiile date". Or, de la Milea (care a ordonat sa se traga la picioare) si pana la capitanul Carp Dando, nimeni inca nu a suportat consecintele unei astfel de raspunderi.

6. Minima onoare i-ar fi interzis oricarui militar, de la general la soldat, sa deschida focul impotriva civililor despre care nu aveau cum sa nu stie ca nu sunt „inamici", ci oameni care protestau pur si simplu pentru drepturile lor. Or, Armata s-a jucat pur si simplu de-a razboiul.

Pe scurt, Armata nu avea ce sa caute pe strazi si de acest lucru sunt responsabili comandantii care si-au trimis trupele inarmate sa spulbere revoltele. Acolo unde comandantii s-au opus (au existat si astfel de cazuri, pe care le vom prezenta intr-un numar viitor), nu aveau cum sa moara oameni.

Trucuri prin care Armata s-a straduit 15 ani sa scape de raspunderea crimelor de la Cluj

1. Armata nu a ascultat de ordinele lui Ceausescu, generalul Topliceanu a scos in strada efective putine, nu s-a tras in plin, daca militarii ar fi inabusit Clujul in sange.

Argument fals: militarii au primit ordinul sa traga, („In tinte vii!", „Impuscati-i, ca nu-s oameni!") doar doi comandanti s-au opus opus invocand legea si regulamentele militare (si au avut de suferit), soldatii au iesit si au facut victime. E drept, gen. Topliceanu avea efective cat sa rada Clujul de pe fata pamantului. Patria trebuie sa-i fie recunoscatoare ca n-a omorat decat 26 de oameni.

2. Tara era in pericol de-a fi invadata de forte externe care atentau la integritatea ei.

Argument fals: toate ordinele date si toate actiunile arata ca ofiterii stiau ca vor lupta contra civililor. Capitanul Dicu a fost trimis in strada de col. Caba cu scopul explicit de a-i spulbera pe muncitorii care veneau de la CUG. In plus, cum rezulta din ordinul lui Topliceanu, „inamicul" trebuia luat de pe flancuri, deci se stia ca e vorba de o masa de demonstranti.

3. Armata iesise sa apere obiectivele de prima importanta, tara fiind amenintata din exterior.

Argument fals: armata nu a aparat (e vorba de 21 decembrie) nici o fabrica, dimpotriva, avea misiunea sa blocheze intrarea in oras a demonstrantilor care veneau din fabrici.

4. Starea de necesitate decretata de Ceausescu ar fi impus scoaterea armatei pe strazi pentru a asigura linistea.

Argument fals: la Cluj, in 21 decembrie nu era stare de necesitate, desi primul-secretar ceruse acest lucru, e drept, abia dupa ce fusesera impuscati primii clujeni. Starea de necesitate a fost decretata in 22 decembrie, cand la Cluj erau deja 26 de morti.

5. Militarii au deschis focul pentru ca au fost provocati si atacati de „elemente huliganice, destabilizatoare".

Argument fals: priviti fotografiile care prezinta succesiunea evenimentelor din Piata Libertatii. La venirea militarilor in strada era numai Calin Nemes; cu toate acestea, militarii aveau armele incarcate si indreptate in plan orizontal; nu aruncase nimeni cu obicte contondente, nu sparsese nimeni nici o vitrina; soldatii au deschis focul inainte ca Nemes sa se incaiere cu capitanul Carp. Cat priveste argumentul ca Nemes era beat, admitand ca asa au stat lucrurile si ca a fi fost beat era un delict pedepsit de Armata romana, Nemes putea fi „rezolvat" cu un pat de pusca. Nici nu-i de mirare ca aceste poze nu au fost acceptate ca probe de procurori, cata vreme ele spulberau teza „atacarii de catre civili a militarilor".

6. De vina nu au fost comandantii, de la Topliceanu si pana la Caba si Burtea, ci numai ofiterii care au fost in dispozitive si au tras in oameni dupa ce au pierdut situatia de sub control.

Argument fals: colonelul Florian Caba si maiorul Burtea le dadusera soldatilor ordine clare sa traga. In plus, Caba l-a felicitat pe capitanul Dicu si l-a premiat pe acesta cu 250 de lei pentru ca a impuscat oameni.

Referitor la aceste responsabilitati, care nu tin de Armata in general, ci doar de niste ofiteri care, pentru a-si pastra functiile, au facut exces de zel pentru a apara „valorile socialismului" (ofiteri care au nume, functii - mai mari decat inainte - si adrese), incheiem citandu-l pe colonelul (pe atunci maior) Laurentiu Cocan, intr-o emisiune televizata la Cluj: „Cum adica, credeti ca eu, maiorul Cocan, m-am dus asa, singur si de capul meu, sa impusc oameni la Fabrica de bere?".

Vinovatii sunt liberi

Pentru cei 12 morti si 26 de raniti din Piata Libertatii n-a fost inca nimeni inculpat. Pentru reprimarea revoltei din celelalte puncte fierbinti ale Clujului, cei 15 ani de anchete au stabilit vinovatii vagi, unele prescrise, pentru cinci dintre participantii la represiune.

Au fost scosi de sub urmarire penala Ioachim Moga (fostul prim secretar si seful celului??? de criza), precum si Marian Bolbos, un fruntas trimis cu pusca in mana sa omoare oameni in piata. Ceilalti, pentru care Justitia a gasit pedepse, printr-o sentinta din aprilie 2003 (la 14 ani de la incidente!) sunt: generalul Iulian Topliceanu, maiorul Valeriu Burtea, maiorul Cocan Constantin - gasiti vinovati pentru omor din culpa, spre deosebire de rechizitoriul initial de instigare la omor deosebit de grav. Faptele s-au prescris, nu mai au nici o neplacere. Dicu Ilie a fost condamnat la 5 ani pentru omor. E liber si asteapta recursul, care va avea loc luna viitoare. Poate are noroc si scapa si el cu schimbarea incadrarii juridice. Au fost scosi curati ca lacrima Dando Carp si colonelul Florian Caba, cel care l-a felicitat si premiat pe Dicu pentru omoruri. Toti cei enumerati aici au beneficiat, la inceputul anului 1990, de avansari in grad „la exceptional", pentru eroismul de care au dat dovada in Revolutie. Un ultim amanunt: in municipiul Cluj-Napoca, dupa seara zilei de 21 decembrie n-a mai murit nimeni. Asta in ciuda faptului ca a doua zi, dupa fuga lui Ceausescu, civilii au patruns in sediul Militiei, de unde au furat arme.

---

Cititi in ziarul de maine! Aventura dosarelor de cercetare a asasinilor de la Cluj, incercarile de musamalizare si presiunile exercitate asupra procurorilor, precum si ce-au facut dupa Revolutie unii dintre cei implicati in acele evenimente. Si, pentru ca ar fi nedrept sa fie blamata intreaga Armata, vom prezenta pe cei doi subordonati ai lui Topliceanu, care au refuzat sa impuste manifestanti.