x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A doua zi dupa dezastru

A doua zi dupa dezastru

26 Mai 2004   •   00:00

EVENIMENT

La o zi dupa catastrofa de la Mihailesti, Buzaul isi linge ranile. Familiile indurerate isi cauta rudele la morga, medicii se zbat sa-i mentina in viata pe cei grav raniti, iar autoritatile au inceput sa remedieze pagubele materiale.
MAGDA MARINCOVICI

Potrivit datelor de ieri dupa-amiaza, numarul mortilor in explozia de la Mihailesti este de 16 - intre care sapte pompieri si doi jurnalisti.

Conform celor declarate de Dorel Nicolescu, directorul Directiei de Sanatate Publica Buzau, mai exista insa ramasite umane neidentificate, si numai efectuarea testelor ADN, la IML Bucuresti, va stabili cui apartin acestea. Dar numai dupa efectuarea testelor ADN se va sti numarul exact al decedatilor.

Ranitii de la Buzau

„Starea pacientilor internati la Spitalul Judetean este stabila, chiar mai buna, dar sa nu uitam ca toti au suferit politraumatisme si oricand pot aparea complicatii", ne-a precizat dr. Dorel Nicolescu, directorul DSPB. Un caz special il reprezinta Mariana Bratu, de 19 ani, care a fost internata in stare critica luni de dimineata la Spitalul Judetean. Ieri, directorul DSPB ne-a declarat ca s-a decis transferul pacientei la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. Doctorul Paraschiv Stanciu, directorul Spitalului Judetean Buzau, a precizat ca, la internare, Mariana Bratu avea traumatisme multiple la cap, fata si leziuni in zona urechii interne, fractura de brate, leziuni oculare.

„N-au depasit momentul critic"

Pompierul Marian Ilie si seful de post Gabriel Hurlup, internati luni la Spitalul de Urgenta Floreasca, se afla in continuare la Sectia de Anestezie Terapie Intensiva. „Pacientii sunt in stare grava si inca n-au depasit momentul critic. Din cauza traumatismelor severe perioada critica se poate prelungi de la 7 la 14 zile, ne-a spus medicul de garda Laura Bandut de la Departamentul de Garda al Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti. Ieri la pranz, functiile vitale ale lui Marian Ilie erau intretinute cu ajutorul aparatelor, in schimb Hrulup Gabriel reusea sa respire singur. O stire de ultima ora anunta ieri dupa-amiaza ca toate eforturile medicilor nu au reusit sa-i salveze lui Marian Ilie piciorul drept, asa ca s-a decis amputarea. Soldatii Romeo Baciu (21 de ani) si Ramon Patrascu (20 de ani), militari in termen la pompieri, sunt internati la Spitalul Militar „Dumitru Gerota" din Capitala. Ei au probleme cu auzul din cauza exploziei puternice. Medicii au stabilit ca starea lor este buna, dar militarii raman sub observatie inca o zi-doua.

Lista mortilor la IML Buzau

l. Doru Mihai Mihalache, capitan, 33 de ani

2. Romeo Necula, sergent, 35 de ani

3. Georgian Medeleanu, soldat, 21 de ani

4. Nicolae Jianu, soldat, 25 de ani

5. Florin Valentin Oprea, soldat, 21 de ani

6. Valentin Cezar Manta, soldat, 21 de ani

7. Silviu Stan, fruntas, 23 de ani

8. Elena Popescu, redactor-sef, 26 de ani

9. Ionut Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani

10. Daniel Pelmus din comuna Mihailesti

11. Rica Ionescu din comuna Mihailesti

12. Emil Serbu din Ramnicu Sarat

13. Camelia Simion din Ramnicu Sarat

14. Mihai Valetin Majearu din Buzau

15. Marian Alincai din Roman

16. Marcu Florin din Dolj, soferul TIR-ului

Ranitii internati la Spitalul Judetean Buzau

Chirurgie plastica

1. Raluca Popa, 15 ani

2. Gheorghe Banica, 32 de ani

3. Cornel Ciobanu, 22 de ani

Chirurgie generala

4. Alin Majearu, 28 de ani

5. Gabriel Tudose, 27 de ani

Ultimul omagiu pentru eroii Antenei 1

Intrarea in sediul Antenei 1 era ieri impodobita cu zeci de buchete de flori, coroane, iconite, candele aprinse si lumanari care strajuiau fotografiile celor doi jurnalisti morti in timp ce-si faceau datoria in explozia de la Mihailesti. Colegi de breasla, studenti, copii si oameni obisnuiti, impresionati de soatra tragica a ziaristilor Elena Popescu (26 de ani) si Ionut Barbu (25 de ani), au venit sa le aduca un ultim omagiu. „Sincere condoleante" sau „Veti ramane mereu in memoria noastra", se putea citi pe banderolele coroanelor depuse pe treptele Antenei 1 de colegii din Televiziunea Romana, Academia Catavencu, Pro TV, Televiziunea OTV. Pompilius Onofrei, jurnalist Radio Romania Actualitati: „Cred ca e o dovada de profsionalism sa vii si sa depui un omagiu unui erou care nu a stiut ca este erou". Luminita, studenta la ASE: „Am simtit nevoia sa aprind o lumanare pentru acesti ziaristi care au vrut sa fie cat mai aproape, chiar cu pretul vietii. Intentionam sa dau la Jurnalistica, dar acum nu cred ca mai am curajul". A.N., student: „M-a impresionat ca au murit niste reporteri romani. A fost un lucru foarte curajos din partea lor, sunt niste eroi".(Carmen Dragomir)

Elena si Ionut, ultimul drum la serviciu

Pentru prima oara dupa revolutie, buzoienii au fost impreuna in jurul a doua sicrie: dintre ei s-au ales, in chip tragic, primii doi ziaristi romani care au murit muncind. Ionut Barbu si Elena Popescu, jurnalistii spulberati de explozia de la Mihailesti, au fost dusi intr-o procesiune emotionanta de la morga la sediul radioului local, la care Elena a fost redactor-sef pana acum doua luni. Trupurile lor au ajuns abia astazi acasa si vor fi inmormantate maine.
TATIANA DABIJA

Aproape 100 de oameni asteapta sa iasa pe usile de fier ale morgii din Buzau sicriele cu trupurile lui Ionut Barbu si Elenei Popescu. Sufletele tac, gurile vorbesc. Se dau detalii infioratoare. Rude, prieteni si necunoscuti curiosi ofteaza si vorbesc cu palma la gura. Liviu, fratele lui Ionut, sta lipit de-un perete, fara grai si fara putinta. Isi smulge cu greu din gura cate un cuvant despre fratele lui mai mare. In ultimii ani nu prea s-au mai vazut. Abia acum, cand nu mai este nici o cale de intalnire, Liviu isi da seama cat de mult i-a lipsit fratele.

ORA 13:30. Elena este scoasa in sicriu, dusa pe brate de sase ziaristi.

Oricare dintre ei ar fi putut sa moara, ca si ea, daca n-ar fi intarziat, romaneste, cateva minute. Pozele vechi o arata pe Elena frumoasa si proaspata. Ca o petala. Intinsa in sicriu, sub spuma voalului de mireasa, ea are acum un ochi vanat si obrajii taiati de sfori de sange. Si tot e frumoasa. Niciodata n-a durut mai mult un bocet. Oamenii au incremenit in mutenie si se cutremurau la zgomotul infernal al tacaniturilor infernale ale aparatelor de fotografiat. Liviu o priveste pe colega fratelui sau. Isi tine mainile impletite pe gura, de parca i-ar fi frica sa accepte ca Ionut va iesi pe aceeasi usa. Mult timp dupa ce Elena nu mai era in curtea spitalului, iese din urma un asistent si striga: „Elena Popescu?... Ti-ai uitat actele...".

Numai ei doi au murit

Dupa doua ore, timp in care ochii multimii s-au uscat, Ionut Barbu este si el scos, cu gesturi ceremoniale, din morga. Intr-un sicriu inchis. Anica, mama lui, se arunca peste capacul din lemn, cu disperare. „Vreau sa-mi vad copilul! Acum!", striga ea. O suta de maini sar s-o opreasca. Sicriul aluneca, purtat pe maini straine, pe platforma unei Dacia-papuc. Se va grabi sa o ajunga din urma pe Elena, care il asteapta la Radio Campus.

Acolo ii vor primi, pentru ultima oara, colegii si prietenii. Au lucrat, s-au bucurat, au muncit impreuna. Numai ei doi au murit.

La radio, ca si la scara blocului, unde locuia Ionut, ard lumanari ca niste inimi care ar vorbi. Se aprinde inca o lumanare, si-nca una... atata timp cat nu vom uita de ei.

Propunere adresata presedintelui Ion Iliescu

Stimate domnule Presedinte Ion Iliescu, In tragicul eveniment de la Mihailesti au disparut si doi ziaristi - Elena Popescu si Ionut Barbu, de la televiziunea Antena 1. Ei se aflau in timpul exercitarii profesiei, fiind primii ziaristi din Romania care si-au pierdut viata la datorie.

Actul lor de curaj si abnegatia fata de profesie au impresionat puternic opinia publica romaneasca si comunitatea jurnalistilor din tara si strainatate.

Credem, stimate domnului Presedinte al Romaniei, ca sacrificiul celor doi ziaristi, Elena Popescu si Ionut Barbu, merita recunostinta noastra si o inalta apreciere morala din partea societatii. Ne facem o datorie pioasa fata de memoria celor doi ziaristi disparuti prematur si in conditii dramatice, sa va supunem judecatii dumneavoastra propunerea de a-i decora post-mortem pe Elena Popescu si Ionut Barbu. Aceste distinctii ar insufla tarie si ar da un reper moral breslei ziaristilor, constituind, totodata, o recompensa morala adusa familiilor indoliate.

ANTENA 1 JURNALUL NATIONAL

Mama lui Ionut Barbu a aflat de la televizor ca baiatul ei a murit

Ionut Barbu, cameraman la Antena 1, ar fi implinit, in octombrie, 26 de ani. Parintii sai spun ca a fost un elev model, un copil ascultator si a incheiat masteratul, la Politehnica Bucuresti, cu nota 10. Era pasionat de camerele de filmare si acum sase luni a fost angajat la Antena 1. Pe 24 mai 2004, pasiunea i-a fost fatala.

Pe la 5 dimineata, cand Anica Barbu, mama lui Ionut, abia se trezise, geamurile de la balcon zanganeau. Anica s-a „racit toata", a zis ca-i cutremur. Dupa cinci minute a aflat de la televizor, din gura unui pompier, ca explozia unei cisterne cu azot, la 40 de kilometri de Buzau, a omorat mai multi oameni, printre care doi ziaristi de la Antena 1. Inima i-a stat. Cand a prins curaj, a deschis usa camerei lui Ionut si i s-au inmuiat genunchii. Ionut, fiul ei cel mare, nu era acasa.

Anica l-a luat pe Sterian, sotul sau, si au fugit intr-un suflet la Mihailesti. Oameni sfartecati, noroi, saci din plastic, peste tot. Nu au fost lasati sa se apropie. A doua zi dupa accident, la ora 16:00, cei doi inca nu-si vazusera copilul.

Era primul la evenimente

Ionut Barbu, cameraman, si colega lui, Elena, angajati ai Antenei 1, au fost primii ziaristi care a ajuns la Mihailesti. Cineva l-a sunat, inainte de a se lumina de ziua, si l-a anuntat de accident. A lasat patul cald si a plecat prin ploaie, in viteza, sa filmeze. „Mereu era primul la evenimente de-astea", ne marturiseste fratele lui Ionut, Liviu. „Era pasionat de ceea ce facea. Cand s-a petrecut un accident de avion aici, langa Buzau, el a fost singurul care a avut curaj sa se bage printre fiare si a luat imagini de aproape." Era obsedat de camerele video. Chiar avea una, i-a cumparat-o tatal sau, anul trecut. A dat 44 de milioane de lei pentru placerea fiului. Nu si-au inchipuit vreodata, nici Anica, nici el, ca aceasta pasiune tarzie a lui Ionut avea sa il omoare.

„Plang cei care i-au auzit vocea la radio"

VIOREL ILISOI

Acasa la Elena Popescu, in comuna Valea Ramnicului, oamenii stau in ulita si asteapta sa vina sicriul cu, zic ei, cea mai cunoscuta si, poate, cea mai iubita dintre femeile pe care acest sat le-a dat vreodata. Aici nu mai exista lacrimi. Tuca - asa i se spunea Elenei Popescu - ar gasi daca ar mai fi printre noi, la fiecare curte cate un pahar cu apa. N-a suparat pe nimeni in viata ei. In statia de autobuz sunt oameni care nu au cunoscut-o niciodata, dar o plang: i-au auzit vocea la radio cand transmitea din Ramnicu Sarat, stiau ca daca ii doare ceva pe ei, Elena spunea ce ii doare.

Tatal Elenei a murit acum opt ani. A ramas singura mama, Elisabeta cu Tuca si cu Teodor. Casele lor mari si frumoase din centru le-au vandut, iar acum familia s-a mutat intr-o casa cu doua palme de pamant pe de laturi, ca sa aiba fata bani de facultate. Elena a fost sefa de promotie la Liceul „Alexandru Vlahuta" din Ramnicu Sarat, a terminat a doua Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti.

Bunica Elenei, uscata de plans, isi aminteste „ce bun copil, ce fata frumoasa, ce paine a lui Dumnezeu… si Dumnezeu ne-a luat-o". Bunica Ileana Pusca scoate de undeva niste fotografii cu Tuca mica si iar da in plans si tremura in mana cu carja in care isi sprijina oasele. Vecinii spun ca toti profesorii au plans dupa Elena cand termina o clasa. „Nu stiu, nu ne-a spus niciodata daca ea a avut vreun prieten", spune Petrica Pusca, unchiul Elenei. „Era o fire retrasa", continua el, „statea tot timpul cu nasul in carti si cu telefonul sub cap, cand taraia la telefon se ducea de nebuna si nu mai stia unde se duce. Si s-a dus ieri… Si am vazut la televizor ca nu mai vine."

Primarul Cristian Dobre a lasat caminul cultural pentru praznic. Acasa la Elena oricum nu ar fi fost loc: e, acolo, o curte nu mai mare decat un biscuit. Un verisor de-al Elenei, de numai 8 ani, a agatat intr-un cires un capac de radio. Asculta de la el: nu aude nimic, dar asteapta sa auda o voce ca si cum ar fi inviat Elena.

Pagube de cinci miliarde

Aproximativ 4 miliarde de lei va costa refacerea drumului distrus, pe o lungime de aproximativ 40 de metri de suflul exploziei. Grabite, autoritatile au inceput santierul in zona, la doar cateva ore de la explozie, inainte chiar ca procurorii sa aiba timp sa izoleze perimetrul si sa adune probele. Ieri craterul era astupat; e o chestiune de zile ca soseaua sa arate ca si cum acolo nu s-ar fi intamplat nimic.

Altfel stau lucrurile in comuna Mihailesti. Circa 500 de locuinte au ramas fara usi, geamuri, sau acoperisuri. Prejudiciile se ridica la aproape un miliard de lei. Ieri, Prefectura Buzaului a inceput sa trimita in zona azbociment, tigla pentru acoperisuri, precum si sticla si tamplarie pentru usi si ferestre.

Tot ieri, reteaua de alimentare cu energie electrica era in plina refacere, cu inlocuirea stalpilor afectati si rebransarea localitatii. Efectele exploziei sunt inlaturate, raman neglijentele care indeobste duc la astfel de dezastre. (T.C.)

"Mihailesti, 75 km de Budapesta"

Confuzia dintre Bucuresti si Budapesta urmareste Romania in continuare. Prestigiosul cotidian american Washington Times a publicat o stire despre dezastrul de la Mihailesti, localitate situata la "75 de kilometri de Budapesta".
×
Subiecte în articol: eveniment barbu popescu buzău elena ziaristi