x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special A venit iar Crăciunul

A venit iar Crăciunul

de Carmen Plesa    |    06 Ian 2008   •   00:00
A venit iar Crăciunul


Creştinii de rit vechi, care respectă calendarul iulian, vor sărbători Crăciunul măine, la 7 ianuarie.

PE VECHI - Sărbători după calendarul iulian


Creştinii de rit vechi, care respectă calendarul iulian, vor sărbători Crăciunul măine, la 7 ianuarie.

Pentru lipovenii, ucrainenii, sărbii sau grecii de la noi din ţară, Crăciunul vine abia măine, conform vechiului calendar iulian. Acesta este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial, cel gregorian.

La lipoveni, astăzi e Ajunul cel sobru, in care se ţine "sacelnic" - post negru. Staroverii merg la biserică la slujba de prănz, la vecernie, şi apoi la slujba de noapte. Primul semn al Crăciunului e adus in biserică prin "Hristos Rajdaetsja", o căntare religioasă, unicul colind al lipovenilor. Familia se adună la masa de Crăciun abia după o slujbă scurtă, care se face la biserică in dimineaţa sărbătorii. Inainte de a gusta din măncare, membrii familiei fac impreună o rugăciune, cer binecuvăntare şi dezlegare pentru bucatele "de dulce".

LIPOVENEŞTE. Specific mesei de Crăciun este "Haladeţul" - piftia pe care lipovencele o fac cu hrean, in loc de usturoi. Cozonacii pentru această sărbătoare sunt copţi in forme rotunde. La masa de dulce mai vine şi peştele - in ciorbă, chifteluţe ori sărmăluţe. Blini (clătitele) nu mai sunt umplute cu struguri, ca-n post, ci cu urdă, iar in vareniki (colţunaşi) lipovencele pun brănză in locul umpluturii cu mere pe care au făcut-o in post.

Cetele de colindători, alcătuite din "crălăşani" - copiii care căntă in strană, la biserică, incep să sosească la casele lipovenilor după prănzul din ziua de Crăciun. "Hristos Rajdaetsja" (Să-l slăvim pe Hristos!) este căntat in colţul cu icoane specific locuinţelor staroverilor.

Â

UCRAINENI. Pe masa de Crăciun. ucrainenii din ţara noastră pun 12 feluri de măncare. Nu lipsesc colacul tradiţional, grău fiert sau fructe. In timpul cinei de sărbătoare, copiii imită animalele din gospodărie, aducănd binecuvăntarea asupra lor. Ei vor fi răsplătiţi mai tărziu de moşul care la ucraineni se numeşte "Crociun". Sarcina colindatului revine flăcăilor. Ei au căntări specifice pentru tineri căsătoriţi, pentru bătrăni, pentru văduvi şi văduve. Oprirea cea mai lungă o face insă "trupka" de colindat la casele fetelor nemăritate.

Dacă dintre colindători face parte şi iubitul ei, fata nemăritată trebuie să rupă un colac, să păstreze o jumătate, iar pe cealaltă să o dea băiatului, care o va impărţi cu ceilalţi din "trupka".

Â

ARMENI. Crăciunul a venit la armeni astăzi, de Bobotează, potrivit tradiţiei iniţiale a creştinismului, conform căreia Iisus a fost botezat după 33 de ani, in aceeaşi zi in care s-a născut - adică la 6 ianuarie. "Moşul" copiilor armeni este Gaghant Baba. Sărbătoarea vine după un post de o săptămănă, in care tradiţia spune că trebuie consumate şapte feluri de măncare. Specifice sunt sărmăluţele cu linte, sărmăluţele cu stafide şi alune, rulada cu năut şi nucă, vinetele umplute cu legume, măncarea de pălămidă, salată de sfeclă roşie cu nucă şi rodie. La masa de Crăciun, armenii mănăncă peşte, pilaf, spanac. Colindul pe care il căntă astăzi armenii este Horurt Horin (O taină adăncă).

carmen.plesa@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: eveniment