Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În momentul transferului de putere de la Boris Elțîn la Vladimir Putin, forța oligarhilor care se ridicaseră la nemaipomenite privilegii în deceniul care se scursese de la prăbușirea Uniunii Sovietice era redutabilă. Oamenii de afaceri moscoviți propulsați în față prin primele experimente de economie de piață ale perestroikăi, beneficiind de susținerea KGB-ului, se eliberaseră de mult de sub tutela foștilor lor stăpâni, pentru a se impune nestingheriți de nimeni și de nimic la vârful puterii în Rusia. „Ei acaparaseră - potrivit jurnalistei de investigații Catherine Belton, autoarea biografiei „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Litera, 2022) - o bucată considerabilă din economia rusă, profitând de vulnerabilitatea lui Elțîn în ajunul alegerilor din 1996 și convingându-l pe acesta să le ofere bijuteriile industriei Federației. Licitațiile de tipul «împrumuturi contra acțiuni» facilitaseră preluarea a aproape 50% din averea Rusiei de către șapte familii. Elțîn depindea, în parte, de acești parveniți care se obișnuiseră să joace roluri cruciale în politica Rusiei, dictând inclusiv regulile regimului de la Kremlin”.
Datorii fabuloase
Conform unor estimări ale Fondului Monetar Internațional (FMI) raportate la anul 2000, în jur de douăzeci de miliarde de dolari s-ar fi scurs în conturi bancare din Occident în fiecare an, începând cu 1994, în timp ce vistieria guvernului Elțîn era aproape goală. „Fondurile pe care oligarhi ca Hodorkovski și Boris Berezovski le depuseseră în străinătate slăbiseră atât de mult statul rus, încât eminențele cenușii din KGB ajunseseră să creadă că țara se afla în pragul colapsului la începutul mandatului lui Putin”, aprecia cercetătoarea Catherine Belton. Adevărul este că în anii ’90 restanțele salariale se acumulau, iar plata impozitelor era evitată aproape în toată Rusia. În plus, guvernul se îndatorase masiv la instituții occidentale precum FMI și Banca Mondială, iar scadența unei datorii de 40 de miliarde de dolari - mai bine de o treime către creditori străini - afectase și mai mult finanțele și-așa jerpelite ale Federației. „În viziunea oamenilor din KGB cu care am discutat în cadrul mai multor întâlniri, libertățile politice oferite de Elțîn regiunilor aduseseră țara și mai aproape de prăpastie, așa că n-a mai mirat pe nimeni când, în ultimul lui an de mandat, unii guvernatori regionali au refuzat pur și simplu să-și mai plătească partea cuvenită din taxe către administrația federală”, mai evidenția Belton în lucrarea citată anterior.
În pragul dezintegrării
„Vedeam cum țara se dezintegrează sub ochii noștri”, avea să-și amintească, la două decenii distanță, Serghei Bogdancikov, azi un apropiat al lui Vladimir Putin, director la Rosneft, una din puținele companii petroliere păstrate în proprietatea statului în era Elțîn. Șef al administrației prezidențiale la Kremlin în acea perioadă, Aleksandr Voloșin avea s-o spună, la rândul lui, și mai pe șleau: „Republicile nu mai plăteau dările, în schimb erau pe punctul de a bate monedă proprie. În Cecenia era război. Unii guvernatori refuzau să trimită militari pentru armată. Restanțele la pensii și la salarii se acumulau, iar popularitatea lui Elțîn ajunsese la doar 4%. Pe fundal, comuniștii erau puternici, la fel și alianța Primakov-Lujkov. Dușmanii erau tari, iar noi eram slabi. Exista riscul ca țara să intre în haos”. Practic, la preluarea puterii, Putin a moștenit o Rusie divizată, jefuită, sărăcită, cu indivizi la capătul răbdării. „Dacă Putin n-ar fi venit la putere și ar mai fi trecut vreo doi, trei ani - estima, sumbru, Aleksandr Voloșin -, nu am mai fi avut Federația Rusă. Ar fi fost doar niște state separate, cum sunt în Balcani”. Gulerele albe din KGB supravegheau însă atent, până la urmă din cauza nebuniei instalate în Rusia la acea vreme au și intervenit, detronându-l pe Elțîn și impunând omul lor la putere.
Un raport secret
Vladimir Iakunin, fost ofițer superior în KGB, care servise sub acoperire la sediul ONU din New York și care preluase, la întoarcerea la Sankt-Petersburg, în anii ’90, conducerea instituției create de Uniunea Sovietică în vremea perestroikăi lui Gorbaciov, Banca Rossiia, a pregătit o lucrare amănunțită privind economia rusă din timpul guvernării Elțîn. Concluzia? În 1998-1999 - arăta studiul - aproape 50% din produsul intern brut al națiunii era generat de companiile deținute de doar șapte familii! „Dacă lucrurile ar fi rămas așa - avea să-i mărturisească Iakunin cercetătoarei britanice Catherine Belton la douăzeci de ani distanță de la acele calcule -, aceste familii privilegiate ar fi ajuns să controleze peste jumătate din banii Rusiei. Toți intrau în buzunarele lor, fără să achite vreo taxă la bugetul de stat. Era, pur și simplu, jaf organizat. Mi-a fost clar atunci că, fără o intervenție hotărâtă, drumul Rusiei s-ar fi înfundat. Raportul întocmit de Iakunin a ajuns pe masa lui Putin (cei doi erau prieteni apropiați din anii petrecuți la Sankt-Petersburg) imediat cum fostul locotenent-colonel KGB a preluat funcția de președinte al Rusiei.
Valmet, compania-sifon Est-Vest
Dincolo de disprețul arătat pe față lui Anatoli Ciubais, arhitectul programului rus de privatizare - considerat marioneta Occidentului - ofițerii KGB care au preluat puterea în Rusia după evacuarea lui Elțîn de la Kremlin au fost șocați de schemele financiare prin care oligarhii înstrăinau materiile prime, bunurile și banii Federației. Una, îndeosebi, i-a intrigat. „Miliardele de dolari scurse prin Valmet, compania offshore înființată de consilierul lui Hodorkovski, Christian Michel, ajungeau, prin filialele de la Londra, Geneva și Insula Man, în Vest. Valmet gestiona conturile bancare din străinătate ale Grupului Menatep, al lui Hodorkovski, precum și pe cele ale comerciantului de țiței elvețian Rumicom, care exporta hidrocarburi de la Sibneft, principala companie petrolieră rusă, creată de Boris Berezovski și Roman Abramovici”, explica, nu fără migală, Catherine Belton, combinațiile barosanilor crescuți din mâna lui Elțîn. „Hodorkovski și Berezovski - mai arăta Belton - erau doi dintre oligarhii care își afirmau deseori independența față de regim și, în multe privințe, Valmet ajunsese să reflecte noua ordine de după Războiul Rece, cu SUA singura superputere planetară. Era, cumva, firesc ca banii îmbogățiților ruși să ajungă în bănci occidentale”. Ele le puteau asigura protecția, nu?
Alarma
Când Riggs Național Bank of Washington, una din cele mai vechi și respectate bănci ale Americii, a cumpărat 51% din acțiunile Valmet - în vederea extinderii dominației economice în vastul spațiu estic - KGB-ul, alarmat, s-a activat. Era prea mult. Reacția lui Zbigniew Brzezinski, consilier de securitate națională al SUA în timpul Războiului Rece, care a pufnit în râs când a comentat în legătură cu averile elitei ruse depozitate în Occident - „Dacă toți acei bani erau în Vest - se întreba el ironic - a cui este elita, a Rusiei sau a Occidentului?” - n-a făcut decât să pună capac frustrărilor gulerelor albe din KGB, care aveau pretenția că supervizează siguranța Federației Ruse. Și-atunci, au dat drumul moriștii schimbării în țară. Sau vânării oligarhilor, mai explicit. Putin, proaspăt uns președinte, s-a aliniat. În februarie 2001, la doar câteva luni de la instalarea la Kremlin, el a promovat un discurs șocant (pentru ariviștii ultimilor ani): „Când vom strivi căpușele economiei? Dar nu este suficient să le distrugem. Este extrem de important să creăm condiții egale pentru toți, astfel încât nimeni să nu se poată agăța de putere și să poată folosi acest avantaj doar în folosul propriu. Nu vom mai tolera niciun clan, niciun oligarh!”. Zarurile fuseseră aruncate, războiul începuse.
Cum să pui mâna pe un imperiu
Oligarhii nici nu l-au luat în seamă la început pe Putin. Știau că jocurile le făceau cei din KGB. „Îl considerau pe Vladimir Vladimirovici doar o figură temporară și chiar credeau că-l puteau ține sub control. Doar Boris Berezovski a mirosit ceva” - avea să-i mărturisească un apropiat al regimului de la Kremlin jurnalistei de investigații Catherine Belton. Primul barosan care a fost îngenuncheat de Putin și armata lui de siloviki a fost Vladimir Gusinski, mogulul care deținea imperiul Media Most, ce includea și postul de televiziune NTV, cel mai vocal critic al regimului abia insinuat la Kremlin. Comandouri de polițiști de la brigăzile speciale, doldora de arme automate și mascați cu cagule, au luat cu asalt birourile lui Gusinski. Atacul n-a fost întâmplător, ba mai degrabă a reprezentat un gest de răzbunare.
Citește pe Antena3.ro
„Kukli”
În timpul campaniei pentru cursa prezidențială, Gusinski îl promovase pe Lujkov, primarul Moscovei cu ambiții prezidențiale, în vreme ce Putin era înțepat, ironizat, umilit. O emisiune de satiră, săptămânală și celebră în Rusia, intitulată Kukli („Marionetele”) -, îl prezenta pe Vladimir, bărbat scund, drept piticul nedemn de postul ce-i fusese sortit. Piticul cu pricina se numea Cinabru, după numele personajului basmului lui E.T.A. Hoffman, pitic care moștenise un regat plin cu bogății fără să ridice un deget. „Cinabru/Putin” l-a pedepsit însă pe îndrăznețul Gusinski. La nici o lună de la descinderea ca-n filme a trupelor de soldați la sediul companiei Media Most, patronul Vladimir Gusinski a fost arestat, învinuit pentru delapidarea a 10 milioane de dolari din fondurile statului și încarcerat pentru trei zile la Butîrka, faimoasă pușcărie din Moscova. Când, la scurtă vreme, i s-a propus să-și vândă afacerea în schimbul libertății și al unei sume exorbitante (473 de milioane de dolari în debite și 300 de milioane de dolari în bani lichizi!), Gusinski a semnat actele cu ochii închiși. Media Most a intrat astfel în proprietatea Gazprom, colosul răspunzător de furnizarea gazelor naturale în Rusia, controlat de stat. Procurorii au retras apoi toate acuzațiile formulate inițial la adresa lui Gusinski.
Norilsk Nickel, Lukoil, AvtoVAZ, coloși înșirați ca mărgelele pe ață
La o săptămână după pedeapsa aplicată de regimul Putin lui Vladimir Gusinski, procurorii moscoviți au deschis un nou dosar penal, de data aceasta contestând privatizarea din 1997 a Norilsk Nickel, uriașa companie producătoare de nichel, care, deși avea o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de dolari, fusese vândută cu doar 170 de milioane de dolari, prin intermediul unei licitații controversate (de tipul „împrumuturi contra acțiuni”) lui Vladimir Potanin, nimeni altul decât „creierul” schemei de privatizare a companiei de stat. După această ultimă operațiune, oamenii lui Putin au lansat nu una, ci două acțiuni similare în 48 de ore. Prima vizată a fost compania Lukoil, vastul conglomerat energetic deținut și administrat de un abil oficial al epocii sovietice din Azerbaidjan, Vaghit Aleksperov, care a fost acuzat de falsificarea deducerilor fiscale.
Frica
A venit apoi rândul unui alt puternic simbol al capitalismului epocii Elțîn, AvtoVAZ, cel mai mare producător de autoturisme din Rusia, care era controlat de interpuși ai lui Boris Berezovski, mentorul lui Roman Abramovici. Șeful agenției de supraveghere fiscală pretindea că uriașa companie executase o evaziune fiscală de ordinul a sute de milioane de dolari. „Panica în rândurile afaceriștilor a atins atunci proporții incomensurabile - opina cercetătoarea Catherine Belton. În aceeași zi în care oficialii de la Fisc pătrundeau în sediile AvtoVAZ, Putin acorda un interviu televizat, justificând raidurile și promițând că va face dreptate în privința celor care își construiseră averile pescuind în ape tulburi după colapsul Uniunii Sovietice”. „Nu putem confunda democrația cu anarhia”, a decretat Putin, nu înainte de a da asigurări că libertățile vor fi respectate: „Nu ne vom întoarce la o formă de stat polițienesc, dar afaceriștii, chiar și cei mai bogați, trebuie să respecte regulile, mai ales acum, după introducerea cotei unice de impozitare de 13%, menită să susțină eforturile de liberalizare”. Semnalele au fost înțelese. Cei mai mulți oligarhi s-au încolonat la ușa biroului lui Putin, pentru a învăța de la țar noile reguli ale jocului. Cine nu s-a supus, plânge și astăzi departe de Maica Rusia.
„Dacă Putin n-ar fi venit la putere și ar mai fi trecut vreo doi, trei ani, nu am mai fi avut Federația Rusă. Ar fi fost doar niște state separate, cum sunt în Balcani”, Aleksandr Voloșin, fost șef al administrației prezidențiale în era Elțîn
„Când vom strivi căpușele? Dar nu este suficient să le distrugem. Este extrem de important să creăm condiții egale pentru toți, astfel încât nimeni să nu se poată agăța de putere și să poată folosi acest avantaj doar în folosul propriu”, Vladimir Putin, în februarie 2001, când abia ce se agățase de putere
„Nu vom mai tolera niciun clan, niciun oligarh!”, Vladimir Putin
„Nu putem confunda democrația cu anarhia”, Vladimir Putin, după ce a pornit vânătoarea oligarhilor din epoca Elțîn
4% era procentul de popularitate al președintelui Boris Elțîn în momentul în care Vladimir Putin, sprijinit de KGB, a preluat puterea în Rusia
