Adam Michnik: Mărturisirile unui optimist lucid

La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa, Adam Michnik, figură emblematică a "Solidarităţii" poloneze, face bilanţul tranziţiei. Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, el vorbeşte despre drumul anevoios spre democraţie, despre decepţii şi primejdii, dar şi despre speranţă.

Orice întâlnire cu Adam Michnik este un prilej de mirare. Mai uimitoare decât biografia sa extraordinară este încăpăţânarea cu care a refuzat să se lase întemniţat în propria-i legendă. Simbol al rezistenţei anticomuniste, Michnik a reuşit să reziste cu aceeaşi bravură celebrităţii şi succesului. Nu s-a lăsat schimbat de faimă, nici sedus de bani sau de putere. Ar fi putut fi milionar în euro, dacă nu ar fi decis să doneze contravaloarea acţiunilor sale la ziarul pe care l-a fondat, "Gazeta Wyborcza", azi cel mai mare din toată Europa Centrală şi de Est. Istoric, scriitor şi jurnalist, Adam Michnik a rămas unul dintre cei mai influenţi lideri de opinie ai timpului său. Nu şi-a pierdut firescul, generozitatea, umorul sau disponibilitatea pentru dialog. Aşa l-am redescoperit săptămâna trecută, când a sosit la Bucureşti pentru a-şi lansa cel mai recent volum în limba română, "Mărturisirile unui disident convertit". Titlul cărţii este cel al discursului ţinut de Michnik în 2001, când a primit prestigiosului Premiu "Erasmus". Atunci, îşi propusese să facă bilanţul "celor 12 ani de libertate" de după miraculosul 1989. La două decenii de la prăbuşirea comunismului în Europa, concluziile sale nu s-au schimbat prea mult.  

Marele disident polonez nu crede în logica revanşei. De aceea, s-a opus ideii de lustraţie, atragându-şi critici dure chiar din partea unor foşti camarazi. "Să nu facem anticomunism cu metode bolşevice", avertizează Michnik. Refuză vânătorile de vrăjitoare şi sentinţele colective. În primul rând fiindcă ele perpetuează un cerc vicios al abuzurilor şi al urii. Michnik crede în toleranţă şi în nuanţe. Refuză să judece în alb şi negru o lume plină de "ambiguităţi morale". El explică: "Îi respect pe disidenţi. Dar fără Gorbaciov şi perestroika, nu am fi putut schimba sistemul. La fel, oamenii regimului Jaruzelski, care au cedat puterea paşnic, în urma negocierilor, trebuiau trataţi ca nişte cetăţeni cu drepturi depline. Istoria e foarte complexă şi simplificările sunt periculoase".

Adam Michnik nu-şi ascunde neîncrederea în toţi cei care "se cred posesorii adevărului absolut". Este structural ostil oricărui tip de fanatism. Chiar şi celui anticomunist. Şi repetă că orice regim care promite o lume perfectă nu poate fi decât totalitar.

DECEPŢIILE DEMOCRAŢIEI
Făcând bilanţul celor două decenii de libertate, Adam Michnik consemnează câteva mari dezamăgiri. În primul rând, apariţia curentelor naţionaliste, şovine, în Europa răsăriteană, eliberată, în sfârşit de sub tutela sovietică. Michnik explică: "Dispariţia URSS nu a creat, aşa cum sperasem, state multietnice tolerante. Emanciparea naţională s-a transformat de multe ori în egoism naţionalist, în separatism şi xenofobie. Exemplul cel mai tragic este fosta Iugoslavie".

Pentru Adam Michnik, o altă mare dezamăgire a fost "emanciparea sindicală". Numărând milioane de membri, "Solidaritatea" ar fi trebuit să fie un model de succes. În schimb, "s-a transformat în propria sa caricatură, încercând să se substituie Partidului Comunist în întreprinderi şi în stat". Tranziţia a adus privatizări frauduloase şi şomaj. Economia de piaţă a adus şi un soi de "materialism primitiv", în care "banul a devenit unic criteriu al valorii şi al succesului". Cenzura a fost înlocuită de "dictatura tirajelor". Adam Michnik explică: "Tradiţional, ziarele erau locul marilor dezbateri. Acum sunt ameninţate de tabloidizare. Presiunea comercialului este inimaginabilă". Pentru tot mai mulţi est-europeni, politica a devenit echivalentul "corupţiei şi al demagogiei". O percepţie care generează cinism şi apatie. Exacerbarea individualismului a zădărnicit mult sperata "emancipare civică". Adam Michnik a fost decepţionat şi de felul în care religia, profund persecutată în anii comunismului, a devenit instrument politic în democraţie": Bisericile s-au lăsat antrenate în lupte electorale şi au promovat adeseori atitudini extrem de intolerante." Clerului polonez, Michnik îi reproşează şi o anumită ostilitate faţă de Uniunea Europeană, a cărei laicitate trezeşte teama multor înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice. Fostul lider al "Solidarităţii" este un euro-entuziast declarat.

Crizele europene
"Ideea Uniunii Europene a fost răspunsul practic la nebuniile totalitare ale secolului al XX-lea şi la naţionalismul etnic care a dus la războaie şi dictaturi, dar şi la practica totalitară a imperiului sovietic" -, spunea Adam Michnik în 2001, la primirea prestigiosului premiu "Erasmus". Pe atunci, Polonia nu era încă membră în UE. Azi, la cinci ani de la aderare, Michnik crede cu aceeaşi tărie în binefacerile Uniunii: "E o construcţie în care toată lumea câştigă. O idee bună şi generoasă. Nu propune nimeni desfiinţarea statelor naţionale. Este doar o redefinire a rolului statului."

Adam Michnik avertizează, însă, că - la fel ca democraţia - construcţia europeană nu se produce spontan, fără efort. Un asemenea proces nu poate fi impus de la vârful politicii, fără voinţă şi participarea cetăţenilor.  Înainte de orice, UE ar trebui să fie o "comunitate civică". Absenteismul de la recentele alegeri sugerează o "criză a identităţii Uniunii Europene". Cauza? Marele disident polonez o identifică în "egoismul naţional", amplificat de criza economică: "Există acum în Europa două procese paralele, cel de integrare şi cel de separare. Acest fenomen se vede pretutindeni, în Belgia, Spania, Italia...".

Acest gen de egoism nu este neapărat specific ţărilor bogate. Mentalităţile ar trebui să se schimbe şi în rândul membrilor mai noi ai Uniunii. Adam Michnik explică: "În Polonia sunt mulţi care cred că UE e o instituţie care ne va da tot timpul bani. Nu se gândesc şi la responsabilităţile pe care ni le-am asumat noi faţă de Uniune. Avem de-a face cu o criză de înţelegere, prezentă şi în alte ţări".

Şi, totuşi, mesajul lui Michnik este unul plin de speranţă. În ciuda decepţiilor, bilanţul său rămâne - fără ezitare - pozitiv: "Mulţi se întreabă dacă cei 20 de ani scurşi din 1989 şi până acum au fost un succes sau un eşec. Este ca şi cum te-ai întreba dacă paharul e pe jumătate plin, sau pe jumătate gol. Depinde de perspectiva fiecăruia. Eu am ales să fiu optimist. Acum e la modă pesimismul, aşa că sunt şi original...". Ce se va întâmpla de acum încolo depinde, până la urmă, şi de noi.