Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Toti prietenii venisera pentru ultima data; se varsara lacrimi, se facura fagaduinte si mici daruri duioase se strecurara in mainile ce se strangeau pentru ultima oara!... Ni se parea ca ni se rup inimile in bucatele. Simteam, inconstient, ca lasam in urma noastra cei mai frumosi ani ai copilariei si ca se inchideau dupa noi portile raiului; eram izgonite dintr-insul si trebuia sa ne intoarcem fata intr-alta parte... Multumii lui Dumnezeu ca prietenul cel mai bun dintre toti, Maurice Bourke, putea ramane printre noi, un rastimp. Fiind comandant al yachtului «Surprise» ne conduse pana la Neapole. A fost si aceasta o minunata clatorie; ne opriram in drum spre Palermo, Syracusa si Girgenti si vizitaram minunile de la Monreale si Capela Palatina si pasiram in cerdacurile manastirii Sf. Apostol de Eremite, cunoscuta noua din tabloul ce se afla in iatacul mamei. Urcaram calare pe magari Muntele Pelegrino, vazuram pe St. Rosalia, in pestera cu numerosii «Exvoto» adusi din departari, de pelerini evlaviosi. Vizitaram falnicele temple din Girgenti, maretele ruine si adanca vale stancoasa de la Syracusa si, in sfarsit, de la Neapole merseram la Pompei. Seara, se apropiau de barci cantaretii care modulau duios «Santa Lucia» si «Mia Bella Napoli» sau «Funiculi-Funicula» sub ferestrele deschise ale cabinelor noastre. Pe vremea aceea simteam arta, fara insa a o intelege. Firea avea pentru mine mai mult inteles decat lucrurile faurite de mana de om. Numai in chip nedeslusit imi dadeam seama ca frumusetile naturii capata un pret deosebit cand sevesc de frontispiciu unor temple uriase, unor biserici umbroase sau unor palate cu linii falnice, ce privesc spre gradinile lor, ca niste regi de demult domnind peste tinuturi care n-ar fi fost atat de regesti daca n-ar fi fost ei acolo, sa ne stapaneasca.
Marea, stancile, dealurile incruntate erau ca fondul unui tablou, ca acompaniamentul muzicii; fiecare intetea frumusetea celuilalt, caci poezia traia de pe-atunci in sufletul meu, cu toata frageda mea varsta. Frumusetea ma misca, mi se infigea in inima. Toate tablourile privite de ochii mei imi ramaneau adormite in minte, neuitate, si nasteau in mine un dor, ce ma tragea mereu spre acele locuri; un dor ce trebuia sa fie candva implinit. Minunate descoperiri, privelisti dupa privelisti, comori pentru ochi, toate insa patrunse de intristarea despartirii, de simtamantul ca eram smulse dintr-o viata lasata deoparte, pentru a intra intr-alta noua si deosebita; insa ceea ce ni se smulgea fusese atat de frumos, incat nu ne trebuia nimic nou, nimic diferit. Cu maini neputincioase, incercam sa ne agatam de ceva care de atunci era trecutul, si de pe atunci ne izgonea, nimic nu se va putea opri in loc! «Vorbei, vorbei» (S-a sfarsit, s-a sfarsit), venise sfarsitul!
Ultima sfasiere, ultima renuntare la tot ceea ce fusese asa de nespus de scump, fu clipa cand ne luaram ramas-bun de la «Surprise» si de la capitanul Bourke. In cea din urma seara, dupa duiosu-i obicei cand eram pe bord, veni sa ne spuna noapte buna si sa ne infasoare cu plapuma, in patucurile noastre albe.
« Adio, Capitan drag!
Adio, fetitelor, sa fiti cuminti ca sa poata fi totdeauna capitanul drag mandru de voi. Sa nu uitati niciodata ca sunteti fiice de marinar si ca aveti cea mai buna mama din lume.
Da, Capitan drag, nu vom uita»', si-i incolaciram gatul cu bratele, sarutandu-l pentru prima si ultima oara caci acel ceas sfasietor al despartirii nu se putea sfarsi fara un sarut. «Adio, Capitan drag, adio, adio!»
Despartirea oficiala avu loc a doua zi de dimineata, insa adevaratul adio, singurul cu inteles, a fost cel din scumpele nostre cabine albe, cand se aplecase deasupra noastre ca un mult iubit frate mai mare si ne facu sa fagaduim ca vom fi cuminti..."
Citește pe Antena3.ro
