x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Adrian Năstase: Imaginile cu Băsescu lovind un copil reprezintă o răzbunare a istoriei

Adrian Năstase: Imaginile cu Băsescu lovind un copil reprezintă o răzbunare a istoriei

27 Noi 2009   •   00:00

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie, pe blogul său, că imaginile din campania din 2004 în care Traian Băsescu pare că ar fi lovit un copil reprezintă, într-un fel, o "răzbunare a istoriei".



"Am văzut, în seara asta, adevăratul caracter al lui Băsescu. Mulţi au bănuit de ce e în stare, dar nu aveau o reprezentare vizuală. Nu mi-a venit să cred. Auzisem despre episodul ăsta, din alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2004, dar atunci când vezi e groaznic. Lovirea, pe şest, a unui copil, în campania electorală, ni-l arată, în adevărata lumină, pe Băsescu atunci când se pregătea să devină preşedinte al României", scrie Năstase pe blogul său. El mai spune că aceste imagini din campania din 2004, "care îl scot pe Băsescu din campania pentru prezidenţialele din 2009, reprezintă, într-un fel, o răzbunare a istoriei". Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral.

Cu o zi înaintea publicării acesteia, omul de afaceri Dinu Patriciu declara că acţiunea s-a petrecut în timpul campaniei electorale din anul 2004, într-un miting electoral la Ploieşti, şi că a văzut personal incidentul. Omul de afaceri spunea că reacţia lui Băsescu a fost determinată de faptul că băieţelul ar fi strigat "din greşeală Trăiască Iliescu!". El a menţionat că au fost şi alţi oameni care l-au văzut şi ar putea depune mărturie "dacă n-ar fi membri PDL".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini şi va da o explicaţie publică, după care a spus: "Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii". "Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?", a spus Băsescu, întrebat despre filmuleţ. "Poate m-a înjurat", a adăugat Băsescu.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viaţa lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susţinând că s-a ajuns "prea departe cu campania murdară" şi că acest lucru"arată disperare". "Aş vrea să încep cu o precizare necesară: Niciodată în viaţa mea nu am lovit un copil. Nu mi-am lovit copiii, nu mi-am lovit soţia, nu am lovit copiii altora. Nu i-am lovit, nu i-am bătut", a spus Băsescu, referindu-se la imaginile difuzate pe internet şi în presă potrivit cărora ar fi lovit un copil. El a opinat că s-a ajuns "prea departe" cu campania murdară. În această dimineaţă, în jurul orei 3.30, preşedintele a declarat, în momentulîn care părăsea sediulş său de campanie, pentru Mediafax,  că  "eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă şi publicul". Băsescu a continuat arătând că "mâine" fi dată publicităţii o "demonstraţie" în acest sens făcută "de un specialist".

×
Subiecte în articol: politic