x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Statul bagă jumătate de miliard de lei în aeroporturi regionale aflate la limita supraviețuirii

Statul bagă jumătate de miliard de lei în aeroporturi regionale aflate la limita supraviețuirii

de Adrian Stoica    |    27 Mai 2025   •   07:40
Statul bagă jumătate de miliard de lei în aeroporturi regionale aflate la limita supraviețuirii

În plină criză financiară, Guvernul interimar a decis să aloce aproape 500 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de investiții la unele aeroporturi din țară.

Alocarea acestor bani nu are însă și o justificare economică, având în vedere traficul redus de pasageri din aceste aerogări și rezultatele financiare modeste înregistrate. Modernizarea lor pe fonduri europene era singura soluție viabilă, dar acest lucru nu s-a reușit până la capăt, iar acum statul a fost obligat să suporte financiar incompetența unor funcționari de-ai săi. Pe lista aeroporturilor care au reușit să obțină bani de la Guvern sunt cele din Craiova, Maramureș, Satu Mare și Târgu Mureș. Traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de valorile din anul 2023. Astfel 26.033.372 de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, față de 24.593.281 de pasageri, raportați în 2023, dar cea mai mare parte a creșterii se datorează aeroporturilor din București, Cluj, Iași și Timișoara.

Proiectele nu dispun de resurse suficiente pentru acoperirea valorii rămase de executat, iar statul riscă să piardă finanţările europene deja utilizate, pentru că Executivul comunitar ar urma să recupereze aproximativ un miliard de lei. „Lipsa modernizării va limita capacitatea de operare, determinând scăderea traficului aerian, ceea ce va reduce încasările aeroporturilor și va afecta stabilitatea financiară a acestora. În plus, constructorii vor solicita penalități contractuale semnificative, iar administrațiile aeroportuare ar putea ajunge în situație de insolvență sau chiar faliment. Acest scenariu va genera o reacție în lanț, afectând operatorii aerieni, furnizorii de servicii, dar și mediul de afaceri local, care depinde de conectivitatea aeriană pentru transportul de persoane și mărfuri. Aeroporturile regionale sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și atragerea investițiilor străine”, susține Ministerul Transporturilor. 

Subvențiile țin în viață Aeroportul Craiova

Pe lista beneficiarilor de fonduri guvernamentale figurează și aeroportul din Craiova, care a primit 250 de milioane de lei (circa 50 de milioane de euro). În 2024, aeroportul a estimat un profit brut de 300.000 de lei la venituri totale de 51,81 de milioane de lei, în condițiile în care subvenția de la Consiliul Județean Dolj a fost de 21,9 milioane de lei. Pentru anul în curs lucrurile arată mai rău, estimându-se un profit brut de aproximativ 200.000 de lei la venituri de 55,42 de milioane de lei, ele incluzând și subvenția de 17 milioane de lei primită de la Consiliul Județean Dolj. Anul acesta prin bugetul de venituri și cheltuieli s-au alocat nu mai puțin de 210.000 de lei pentru expertize tehnice necesare înscrierii unor construcții edificate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia, fără însă să se specifice cum a fost posibil acest lucru. De asemenea, 60.000 de lei vor fi utilizați pe parcursul anului pentru strategii de rebranding și poziționare pentru creșterea vizibilității și atractivității aeroportului. Până la finalizarea lucrărilor de modernizare, care prevăd construirea unui nou terminal, aeroportul va plăti nu mai puțin de 800.000 de lei pentru chiria spaţiilor în care a fost depozitat mobilierul destinat noului terminal.

În prezent, la nivelul Regiei Autonome Aeroportul Internațional Craiova este în derularea procedura de selecție a unui nou consiliu de administrație format din cinci persoane.

„În cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a finanțat modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeriene, inclusiv extinderea și securizarea aeroporturilor din România. Prin acest program au fost contractate 65 de proiecte destinate modernizării și extinderii infrastructurii aeroportuare regionale.

Cu toate acestea, o serie de proiecte nu au fost finalizate până la termenul-limită de 31 decembrie 2023 și nu au fost eligibile pentru etapizare în cadrul Programului Transport 2021-2027, acesta neacoperind finanțarea infrastructurii aeroportuare. Lipsa finalizării acestor proiecte generează riscuri economice, sociale și operaționale semnificative, afectând conectivitatea aeriană regională și națională”.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii 

Proiectul pentru Aeroportul Maramureș a fost croit greșit

Aeroportul Maramureș are în derulare un amplu proiect care vizează extinderea şi modernizarea terminalului de pasageri şi dotarea cu aparatură de securitate aeroportuară. Finanțarea în valoare de 51 de milioane de euro era asigurată din fonduri europene, dar pentru că lucrările riscă să nu se finalizeze la termenul prevăzut, Guvernul interimar a decis să-i aloce aeroportului 65 de milioane de lei din Fondul de rezervă. În lipsa acestei alocări proiectul ar fi trebuit oprit sau era necesară contractarea unui credit bancar. Potrivit președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valeriu Zetea, s-a ajuns în această situație pentru că proiectul de modernizare a aeroportului a fost făcut prost, fără o sursă clară de finanțare. Astfel, din valoarea de 225 de milioane de lei, doar 100 de milioane provin din fonduri europene, restul neavând asigurată o finanțare, potrivit unui comunicat al Biroul de presă a Consiliului Județean Maramureș. Nu este prima dată când autoritățile județului cer bani de la guvern pentru finalizarea unor proiecte de modernizare pentru că nu a fost în stare să respecte termenele. Aeroportul Maramureș a mai fost supus unor modernizări în 2016, care au fost contractate inițial din fonduri europene, dar o contestație a licitației a blocat finanțarea lucrărilor, astfel că banii europeni s-au pierdut, finanțarea venind ulterior de la Guvern. Cifra de afaceri a Aeroportului Internațional Maramureș a fost de 19.387.728 de lei în anul 2024, raportându-se un profit net de numai 144.966 de lei. În 2023 profitul aeroportului a fost de 201.010 lei, acesta fiind cel mai mare din ultimii 20 de ani. Mai trebuie făcută precizarea că în fiecare an datoriile aeroportului au fost mult mai mari decât profitul raportat. 

108 milioane de lei pentru un profit de 890.000 de lei

Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș derulează cel mai mare proiect de investiții din istoria sa, în valoare de 35 de milioane de euro din fonduri europene. Lucrările prevăd construirea unui nou terminal, care va tripla capacitatea de deservire a pasagerilor și o zonă de parcare a aeronavelor extinsă. Pentru finalizarea proiectului și aici a trebuit să intervină statul, care a alocat 108,35 de milioane de lei (circa 21 de milioane de euro) din Fondul de rezervă. Lucrările au fost terminate, dar nu au fost recepţionate din cauza neplăţii unor facturi. Potrivit ultimelor date disponibile, aeroportul a avut în 2023 un profit net de 710.742 de lei după activitate cu o cifră de afaceri de 12.276.247 de lei, iar pentru 2024 estimările indicau un profit de 890.000 de lei. La un asemenea profit, recuperarea „investiției” făcute din fondul de rezervă s-ar realiza în peste 100 de ani. Pentru anul în curs, aeroportul a estimat un deficit de finanțare pentru activitatea curentă în sumă de 5,5 milioane de lei, iar pentru activitatea de investiții - în sumă de 780.000. În această situație, Consiliul Județean Mureș a aprobat, în cursul lunii aprilie, alocare unei subvenții de 6,28 de milioane de lei. 

Profituri zero la Aeroportul Satu Mare 

Și Aeroportul Satu Mare primește peste 60,76 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară. Acest sprijin este esențial pentru finalizarea completă a lucrărilor, care se află deja într-un stadiu avansat. Valoarea proiectului, a cărui finanțare se ridică la aproape 312 milioane de lei, a fost semnată în februarie 2023. La începutul acestui an a fost dat în folosință un nou terminal de plecări, iar vechiul terminal va fi transformat în unul de sosiri. Rezultatele financiare ale aeroportului sunt însă slabe pentru a justifica asemenea investiții. Potrivit ultimelor date disponibile, în 2023 aeroportul a raportat un profit zero la o cifră de afaceri de circa 9 milioane de lei (mai puțin de două milioane de euro). Profituri zero au fost raportate și în anii 2022 și 2021, potrivit termene.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: aeroporturi regionale Investitii