Ambasadorul Securităţii

ION PASCU, DECONSPIRAT DE FOSTUL DIPLOMAT MIRCEA RĂCEANU
Diplomaţia română găzduieşte un nou scandal după numirea lui Ion Pascu ambasador în Turcia. Acesta a fost "deconspirat" ca agent DIE încă din anul 2000, de fostul său coleg din MAE Mircea Răceanu. Pînă să fie trimis la Ankara, Pascu a fost şef al Compartimentului Protocol de la Cotroceni, calitate în care s-a întîlnit "la nivel înalt" cu secretarul generalul al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în timpul summit-ului din aprilie.

"SPIONI" LA COTROCENI? ● La şefii de protocol, Băsescu nu e-n mînă bună!
Preşedintele Traian Băsescu se bate cu pumnul în piept la orice ocazie cu condamnarea comunismului şi deconspirarea "criminalelor servicii secrete", însă asupra celor mai apropiaţi colaboratori ai săi planează mai mult decît... pericolul unor dubii!

În "săptămîna patimilor", printre ştirile privind masa de Paşte şi sănătatea patriarhului, a trecut aproape neobservată o informaţie extrem de importantă despre apropiaţii preşedintelui Băsescu. Valeriu Arteni, numit în dimineaţa zilei de 24 aprilie la conducerea Compartimentului Protocol al Administraţiei Prezidenţiale, a fost demis după cîteva ore, fără prea multe justificări de la Cotroceni. Cauza neobişnuitei "mişcări" a lui Băsescu a fost reacţia presei online faţă de Arteni, "deconspirat" ca fost agent DIE de un coleg de breaslă într-un interviu acordat ziarului Gardianul în anul 2006.


CULISELE "PROTOCOLULUI". În concluzie, dacă gazetarii nu scotoceau puţin prin ziarele mai vechi, Băsescu ar fi avut azi un nou şef de Protocol, în locul lui Ion Pascu, fostul titular al postului, trimis ambasador în Turcia.

Povestea e însă mai lungă şi mai ramificată decît pare. Arteni a fost "deconspirat" datorită relatărilor colonelului SIE Octavian Hîrşeu, adjunct al ambasadorului român în Irak. Printre altele, acesta povestise în Gardianul cum a fost racolat împreună cu Valeriu Arteni de "externe" în anii ’70, pe cînd erau amîndoi studenţi. Hîrşeu a fost apoi repartizat spre lumea arabă, iar Arteni spre Orientul Îndepărtat: Vietnam, China, Coreea de Sud, Pakistan.
Încurcătura cu "gradele" lui Arteni este amplificată de "culisele" numirii acestuia la postul din Cotroceni – la propunerea lui Ion Pascu, fostul titular al postului. Asupra lui Ion Pascu planează, de asemenea, dubii că ar fi fost agent al DIE înainte de 1989.

Pentru Jurnalul Naţional, "deconspirarea" lui Arteni poate fi un răspuns la întrebările ce i le-am adresat cu cîteva săptămîni în urmă lui Ion Pascu privind propria apartenenţă la DIE – "echipa" Securităţii ce-a jucat în deplasare. Grăbit să-şi facă bagajele pentru Turcia şi tot atît de puţin verificat, probabil, de CNSAS ori alţi "abilitaţi", ca Arteni, Ion Pascu încă nu a infirmat sau confirmat "deconspirarea" sa ca ofiţer DIE.


DECONSPIRAREA LUI PASCU. Informaţia că ambasadorul României în Turcia are un trecut de agent DIE a fost furnizată de fostul diplomat Mircea Răceanu şi pusă în circuit în cartea memorialistică "Infern ’89", apărută la Editura Silex din Bucureşti în anul 2000. Răceanu fusese condamnat la moarte în anul 1989 pentru spionaj în favoarea Statelor Unite, pedeapsă comutată la închisoare pe viaţă de Nicolae Ceauşescu. În timpul anchetei, Mircea Răceanu a fost pus să recunoască după fotografii mai mulţi agenţi acoperiţi ai DIE din Ministerul de Externe, pentru ca securiştii să verifice dacă aceştia s-au conspirat bine. Printre colegii săi prezentaţi de anchetatori spre recunoaştere figurează şi numele lui Ion Pascu, informaţia găsindu-se în cartea sus-amintită, la pagina 109.

Este acelaşi Ion Pascu, fostul consilier al preşedintelui Băsescu şi actualul ambasador în Turcia, sau nu? Cum actualul diplomat nu a binevoit să ne îndrume în consideraţiile şi judecăţile inspirate de cartea lui Mircea Răceanu, o scurtă analiză a biografiei sale îngroaşă semnele de întrebare asupra ascensiunii diplomatice neobişnuit de rapide din cariera sa. După ce a terminat Academia de Studii Economice în 1971, Pascu a fost "păstrat" asistent universitar. După doi ani a fost trimis în SUA la "specializare". În 1974 se întoarce acasă, fiind promovat... nu în instituţia de unde plecase (şi spre folosul căreia se presupune că se "specializase"), ci în Ministerul Afacerilor Externe, ca "referent relaţii".

Securitatea îşi racola agenţii de pe băncile facultăţilor

EXCLUSIV. Ion Stănescu, fost preşedinte al Securităţii, dezvăluie metodele de racolare a studenţilor

Pentru a mai desluşi puţin din istoriile cu studenţi racolaţi de pe băncile facultăţilor şi trimişi în misiune peste hotare cu diverse acoperiri, am discutat cu domnul Ion Stănescu, preşedinte al Consiliului Securităţii Statului în perioada 1968-1972.

• Jurnalul Naţional: Domnule Ion Stănescu, a existat un plan al Securităţii să-şi recruteze ofiţeri acoperiţi dintre studenţii care puteau să fie "plasaţi" în posturi "civile" în afara ţării?

Ion Stănescu: Sigur că da. Se urmăreau studenţii merituoşi şi cu anumite calităţi. Pentru că trebuie să ai şi calităţi în activitatea aceasta.

• Cum se făcea racolarea?

De regulă, era luat cam la mijlocul facultăţii, atunci se începea prelucrarea sa. Pe urmă lucrurile avansau – nu devenea imediat ofiţer, mai întîi era colaborator. Se făcea o evaluare, în primul rînd trebuia să ştie limbi străine – engleză, franceză, germană. Ofiţerul care avea sarcină trebuia să-l recruteze pe domeniul care-l interesa pe el – pe unul îl interesa America, pe alţii Franţa, pe alţii Germania, pe alţii Italia. Apoi era instruit – nu pleca pînă nu i se făceau verificări. I se pregăteau capcane, i se puneau în faţă nişte persoane. Îl încercai aici în ţară, dar şi acolo i se făceau testări, să ne convingem că e bun. Dacă el relata că s-a întîlnit cu persoana X în ziua de, la ora de, la hotelul cutare cînd îl verificam noi, înseamnă că raporta totul şi era de încredere. Tot timpul erau verificaţi, sub tehnică, ca să mă exprim aşa.

Infiltrarea

• Cine erau "racolatorii"?

Păi, aveam agenţi atît printre profesori, cît şi printre studenţi. Nu se ştiau unul pe altul. Fiecare îşi recruta pentru el. Nu erau, să zicem, patru ofiţeri de la Direcţia de Informaţii Externe care se duceau într-o facultate şi îi ştia lumea.

• Cum se realiza infiltrarea agenţilor recrutaţi în acest mod?

După ce-l racolam şi-l instruiam, îi dădeam grad de locotenent sau sublocotenent acoperit, nu-l ştia nimeni, avea nume conspirativ. Cînd pleca la post, se ducea pe agenda lui normală. Nu se ştia de numele conspirativ pe care-l primea de la Securitate...

• Puteau fi trimişi doi studenţi cu bursă care să nu se ştie între ei?

Sigur... Nu ştiau unul de altul – păi, atunci era deconspirare. Că se întîmplau destăinuiri între ei, se mai întîmpla, dar era un accident. Regula era categoric nu.

• În cazul în care un ofiţer de Securitate era trimis la un post diplomatic, colegii din ambasadă ştiau că "are grade" sau era, de asemenea, infiltrat?

Nu, nu ştia ambasada nimic. El la ambasadă era funcţionar internaţional, diplomat etc. Şi atît! Avea cerneală simpatică, avea căsuţe de astea de cod şi trimitea informaţii acasă. Iar cînd avea acolo legătura superioară, îi transmitea acesteia datele prin sistemul curierului diplomatic (nu putea nimeni să-i desfacă geanta). Sau se lucra cu căsuţă poştală – punea coletul într-un loc pe care-l ştia numai el şi se ducea legătura şi lua plicul. Era un mod de scriere simpatică, în caz că nu ştiai, se ducea imediat informaţia.

Diplomaţi cu grade

• Adică vreţi să spuneţi că în ambasade nu se ştia cine-i de la Securitate şi cine nu?

A fost o perioadă în care se ştia pe faţă care-s oamenii Securităţii în ambasade. Cînd am fost numit preşedinte al Consiliului Securităţii Statului era o hotărîre de pe vremea lui Teohari Georgescu (care era ministru de Interne) şi a Anei Pauker (care era ministru de Externe) conform căreia Securitatea avea distribuiţi funcţionari în ambasade, pe ţări. De exemplu, în America, Departamentul de Informaţii Externe, cum se numea atunci, avea un post de consilier, un post de ataşat economic, un post de secretar... Era bătut în cuie, adică se ştia oficial de toată lumea. La Londra, ministrul-consilier, al doilea după ambasador, era ofiţer de Securitate. Cifrorii, toţi erau ai Securităţii. Eu m-am dus la Corneliu Mănescu, care era ministru de Externe, şi i-am zis: "Măi, hai să anulăm acest document care este anacronic şi nu e bun". A zîmbit, s-a uitat la mine, nu-i venea să creadă: "Înseamnă că aveţi alte metode", mi-a spus. "Nu, n-avem nici o altă metodă. Care-i merituos şi consideraţi că aveţi nevoie de el, foarte bine, o să ne ajute şi pe noi, şi normal că o să-şi ajute ţara." Şi aşa am anulat acest document în care era stipulat concret cîte posturi avea Securitatea. Era pe faţă, se ştia cu clopoţei. Cu noul regulament categoric nu se mai ştia – nici ambasadorul, nici altcineva. Ofiţerul nostru avea cu ambasadorul relaţii de serviciu, pe funcţia pe care o îndeplinea.

• În ce an aţi avut această iniţiativă?

În toamna lui 1967. Am avut grijă să ne asigurăm noi, să penetreze ambasadele băieţi tineri, nişte oameni care să ajungă să ne reprezinte interesele. Ori i-am recrutat din personalul de la Externe, i-am făcut ofiţeri, pe aceia care erau merituoşi şi-i socoteam folositori cît timp erau acolo la post.

• Cînd trimiteaţi oamenii "pe teren", ce se urmărea? Spre exemplu, cam ce putea "culege" un cercetător pe care-l trimiteaţi să facă un master la o universitate americană?

Căutau oameni de influenţă pe viitor: profesori, oameni de ştiinţă, savanţi. Pentru că noi ne ocupam nu numai de partea politică, ci şi de spionaj economic. De exemplu, aşa am reuşit să fabricăm circuitele integrate, cu sistemul acesta. Fabrica de circuite integrate din Băneasa s-a făcut cu tehnologie adusă pe calea respectivă...

Rezultate…

• Aceste metode de spionaj economic au dat randament, oamenii şi-au îndeplinit întotdeauna misiunile?

N-a fost chiar o eficienţă 100%... Dacă se întîmpla ceva şi nu-şi făcea datoria, era exclus. Se înceta colaborarea, i se aducea la cunoştinţă – era chemat, i se punea în vedere că din momentul ăsta încetează colaborarea, i se lua declaraţie că nu va destăinui nimic, că va păstra secretul că pe perioada cît a colaborat a avut funcţia respectivă şi înceta colaborarea.

• Care erau beneficiile aduse de "branşarea" la Securitate?

El lua două salarii – o soldă pentru funcţia oficială care era la Externe, la Comerţ Exterior sau la o altă instituţie cu activitate în străinătate, şi a doua era aceasta pe care nu o ştia nimeni şi o primea el, solda de grad. Era bunicică, două mii de lei, două mii şi ceva, trei mii. Erau bani pe vremea aceea. În misiune îşi primea drepturile normale, ca orice salariat de acolo, conform funcţiei pe care o îndeplinea. Însă la întoarcere în ţară îşi primea leafa pentru activitatea de Securitate. La trei luni, la şase luni sau cînd se ducea legătura lui. Erau diverse metode, nu i se dădeau în fiecare lună, dar se ţinea o evidenţă.

• Au existat cazuri cînd ofiţerii infiltraţi de Securitate s-au retras din proprie iniţiativă, nedorind să se mai "mînjească"?

Se puteau retrage, sigur, însă se expuneau unor suspiciuni. Dar erau cazuri rare... De regulă, se încurcau pe acolo sentimental, făceau relaţii cu vreo femeie, lăsau vreun copil şi ieşea scandal. Şi atunci îl retrăgeam ca să încheiem orice scandal.

• Au fost cazuri de oameni care s-au revoltat pe faţă, că acum mulţi se laudă că au înfruntat Securitatea?

Aiurea... Cît am fost eu n-am avut cazuri.

Arhive secretizate

• Cum putem afla astăzi identităţile reale ale ofiţerilor care au lucrat în DIE înainte de 1989? Sigur, aceştia aveau nume conspirative, dar ar trebui să existe un dosar în care e menţionat traseul lor...

Păi, sigur că există un dosar – îl găsiţi în arhiva SIE. Dar, din păcate, nu s-a deschis arhiva SIE – CNSAS-ul a luat numai din arhiva actualului SRI. Arhiva SIE, pe linie de contraspionaj şi spionaj, toate documentele se găsesc la Serviciul de Informaţii Externe.

• Dar Direcţia de Informaţii Externe îşi avea propria arhivă, nu era încorporată în arhiva Securităţii?

DIE, fiind departament în cadrul Securităţii, era condus de doi generali: Nicolae Doicaru şi Ioan Mihai Pacepa, care a trădat. Doicaru era şi vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Statului, iar activitatea lor avea o oarecare autonomie, inclusiv în ceea ce priveşte arhiva.

• Au avut timp cei de la SIE să-şi extragă întreaga arhivă aşa de repede în 1990?

Cum să nu... S-a scos imediat. Pentru că Departamentul de Informaţii Externe avea arhiva sa. S-a luat cu totul, grămadă. Ceea ce nu se spune este că în arhiva fostului DIE se găsesc cele mai importante informaţii – cei mai periculoşi sînt aceştia care au trădat, care au făcut spionaj în favoarea unei puteri străine. Documentele acestea se găsesc la Serviciul de Informaţii Externe!

Cît din DIE e în SIE?

Cu toate că demnitarii Administraţiei Prezindeţiale ar trebui să fie "oameni verificaţi" în ceea ce priveşte relaţia cu fostele servicii de informaţii comuniste, iată că apar şi surprize "neplăcute" pentru "luptătorul cu Securitatea" Traian Băsescu. Jurnalul Naţional a insistat să afle poziţia lui Ion Pascu faţă de informaţiile prezentate de Mircea Răceanu în cartea "Infern ’89", însă solicitările redacţiei trimise instituţiei prezidenţiale au rămas fără răspuns de la Cotroceni. Dacă Valeriu Arteni a fost numit oficial de Băsescu consilier prezidenţial, chiar şi preţ de cîteva ore, înseamnă că trecuse "testul cu Securitatea" din partea CNSAS-ului. Ori că nu i se aplicase nici unul sau este în continuare ofiţer DIE şi nu poate fi deconspirat (în acest caz nici CNSAS-ul nu va primi vreodată dosarul său)! A fost nevoie de "memoria presei" pentru a se "clarifica" unele aspecte ale biografiei sale.
De ce oare dosarul său nu a fost transferat la CNSAS? Dar dosarul lui Pascu ce zice, oare? Jurnalul Naţional a trimis Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii o adresă în care solicita rezultatul verificării în "cazul Pascu", însă această instituţie nu ne-a remis nici un răspuns, deşi a expirat termenul legal pentru soluţionarea cererii noastre! Sau CNSAS-ul nu deţine astfel de date, deoarece SIE îşi ptotejează foştii agenţi? Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu ne spune Serviciul de Informaţii Externe care sînt regulile de verificare şi deconspirare a foştilor "spioni"?
Sînt întrebări la care aşteptăm în continuare răspunsuri de la instituţiile statului – Preşedinţia şi SIE.