In prezent, prin Stramtoarea Bosfor intra si ies din Marea Neagra 150 de vapoare pe zi, dintre care 25 sunt tancuri petroliere.
Acest aflux de nave indica o crestere substantiala a volumului de schimburi comerciale in bazinul Marii Negre. Insa, o data cu aceste schimburi, si volumul contrabandei si al altor operatiuni ilegale a crescut in regiune. Ambasadorul american, precum si oficiali ai tarilor din zona Marii Negre vorbesc despre migratie ilegala, trafic de persoane, terorism si trafic de droguri si de arme. CARARILE HEROINEI AFGANE. Potrivit reprezentantilor oficiului de combatere a traficului de droguri din cadrul ONU, heroina din Afganistan urmeaza doua rute principale inspre pietele europene, ambele rute trecand prin preajma Marii Negre. Ruta traditionala, cunoscuta sub numele de ruta balcanica, traverseaza Iranul, Turcia, Bulgaria si de aici se ramifica fie spre Romania, fie spre Serbia. Cea de-a doua ruta trece prin tari din Asia Centrala si mai apoi prin Rusia si alte tari din Europa de Est, cum ar fi Ucraina. Eficienta traficantilor de heroina poate fi observata cu ochiul liber in cartiere din Bucuresti, dar si in alte orase ale tarii, unde drogurile se vand la preturi modice datorita ofertei extrem de bogate. Pe de alta parte, agentiile guvernamentale care lupta impotriva traficului mai au mult de lucru pana cand vor ajunge la o cooperare transfrontaliera eficienta. Totusi, tarile din zona incheie acorduri de cooperare si incearca, cel putin pe hartie, sa combata traficul de heroina. Astfel, in luna martie a acestui an, Politia de Frontiera bulgara si Garda de Coasta din Turcia au semnat un protocol prin care isi unesc fortele pentru lupta impotriva traficului de droguri si a traficului de persoane. Nu trebuie uitat, in acest context, nici centrul regional pentru combaterea criminalitatii transfrontaliere SECI, ce isi are sediul la Bucuresti si este format din reprezentanti ai autoritatilor din tarile balcanice. SECI organizeaza regulat actiuni de combatere a contrabandei si traficului de persoane si droguri in regiune.Intalnire-surpriza
Citește pe Antena3.ro
O MARE SUFOCATA
| |
|
OAMENI SI ARME
|
Tarile de la malul Marii Negre, cu exceptia Turciei, sunt asa numite tari de origine din punctul de vedere al traficului de persoane. Traficantii de oameni isi gasesc in Ucraina, Romania, Georgia sau Bulgaria victimele pe care, ulterior, le exploateaza fie in Europa de Vest, fie in Turcia. De altfel, anul acesta, Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM) a lansat un program antitrafic ce include participarea tuturor natiunilor din zona Marii Negre care sa contribuie la stoparea sclaviei moderne.
Traficul ilegal in zona Marii Negre este facilitat si de existenta in regiune a unor "gauri negre", precum Transnistria. De curand, oficiali vamali europeni au descoperit o afacere de contrabanda cu pulpe de pui importate din SUA. In sase luni au intrat in Transnistria mai mult de 40.000 de tone de pui, care insa au fost mai apoi trecute ilegal peste granita, inapoi in Ucraina, si vandute fara plata taxelor vamale aferente. Principala firma care a importat copanele in Transnistria este Compania Sherif Tiraspol, firma ce detine si echipa de fotbal cu acelasi nume. Oficialii europeni si americani sustin ca prin Transnistria se mai desfasoara si trafic cu armament de provenienta sovietica, armament ce ajunge in posesia gruparilor de crima organizata active in tarile Europei de Vest.
|