x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Amorul in kilobiti

Amorul in kilobiti

19 Apr 2004   •   00:00

Bine ati venit in lumea „lipelilor" pe Internet, a intalnirilor on-line si a „romantelor" virtuale! In ultimii ani, intalnirile in reteaua globala au devenit foarte populare. Dar ce se afla in spatele acestei cresteri fenomenale a relatiilor on-line?

Ravasele de amor scrise la lumina lumanarii cu mana tremuranda, udate cu lacrimi calde, impaturite cu drag si purtate in corsajul parfumat au ajuns acum demodate. In zilele noastre, iubita plange la fel, insa lacrimile sale cad pe tastele computerului, conectat la reteaua mondiala a sufletelor - Internet-ul. Dincolo, la o distanta care nu mai conteaza, „jumatatea" ei asteapta, cu ochii in monitor, un e-mail de la persoana aceea draguta cu care s-a intalnit in imaginara camera electronica de flecareala (chat), acum cateva luni, dar pe care nu a vazut-o niciodata. Asa se iubeste in zilele noastre, la fel de pasional dar... virtual.

Ritual stiintific de imperechere

Intr-o societate in care oamenii muncesc din zori si pana in noapte, relatiile virtuale au devenit o moda, iar amorul se face acum in kilobiti, departe de persoana draga. La inceput de mileniu III, a face curte a devenit un mijloc perimat de seductie; acum, e-mail-ul ce contine o poza cu un trandafir a luat locul clasicului buchet inmiresmat. Alchimia - puterea de a procesa si transforma ceva comun intr-un lucru foarte pretios - incepe sa se dizolve. Nu mai exista acea rabdare de a cuceri, dorinta de a trece peste toate piedicile pentru a obtine o sarutare, iar cavalerul mult asteptat, calare pe un cal alb, vine la printesa lui, printr-un e-mail.

Sub valul anonimatului

Din pacate, usa catre legaturile amoroase pe Internet este larg deschisa pentru deceptii si distante emotionale. Multe persoane aflate in aceasta situatie devin dependente de proiectia viselor lor si se indragostesc nebuneste de o... umbra in format electronic. Protejat de anonimat este usor sa inseli pe cineva cu privire la propria persoana. Un individ timid poate sa-si joace fantezia si se transforma intr-un Don Juan innebunitor pentru orice dama, o femeie care niciodata nu se afirma in societate poate pretinde ca e barbat, un homosexual se da drept heterosexual, iar cei casatoriti pot declara ca sunt singuri, doar de dragul distractiei.

Cyberdragoste versus realitate

Internet-ul leaga oameni din toate zonele globului care altfel nu ar fi avut ocazia sa se intalneasca. Si asta doar in cateva secunde. Dar in ce fel difera o cyberdragoste de una reala? Poate prin faptul ca se bazeaza mult mai mult pe comunicare. Cuvintele care exprima sentimentele au un rol covarsitor. In timp ce pentru o intalnire reala ne aranjam parul si ne imbracam frumos, pe Internet incercam sa fermecam prin intelect, imaginatie si personalitate. In esenta, totul functioneaza invers decat in realitate. Intai ne dezvaluim frumusetea interioara si abia dupa ce repurtam o victorie, valul cade. ‘

Dana Purgaru


Jocul e joc, dar pana cand?

Internet-ul mai ofera, pe langa camerele de chat sau forumuri, unde se intalnesc multe tipuri de persoane, si o arie larga de site-uri cu anunturi matrimoniale, usor de accesat. Transparenta este relativa si in cazul acestora, deoarece informatiile pot fi cu greu verificate. Natura semi-publica a sa il face locul perfect pentru a-ti arata adevarata infatisare sau poate fi echivalentul unei ascunzatori imense. Internet-ul este, de fapt, doar o unealta, un canal, nu o bagheta magica. Pana la urma, cheia catre o relatie reusita, atat virtual cat si in viata de zi cu zi, este naturaletea si sinceritatea, cu putin efort, din partea ambelor parti.


CONTINUARE: Drag de dragostea fara sofisticarii

×
Subiecte în articol: special