Anca Parghel, o personalitate puternică, animată de o uriaşă energie interioară, de o nesecată dragoste pentru viaţă, pentru oameni, pentru artă.
Născută la Câmpulung Moldovenesc, la 16 septembrie 1957, Anca Parghel şi-a tras energia din aerul acela ozonat, din urcuşurile pe munţii din jur, din relaţia cu pădurea. Cu tatăl ei a avut o relaţie ieşită din comun, iar de la mama ei a moştenit vocea superbă, cristalină. Voia să se facă medic chirurg, dar a început să cânte şi a rămas la asta. La 11 ani, ţinea afişul tuturor serbărilor şcolare. Din Câmpulung, a plecat la Liceul de Muzică din Suceava, apoi la Conservatorul din Iaşi, unde a studiat canto clasic. A descoperit jazzul improvizând, împreună cu colegii ei, cântând mai întâi la reuniunile studenteşti, apoi în festivaluri. A urmat cursurile Academiei de Arte “George Enescu” din Iaşi şi după absolvire, Anca s-a întors pe meleag bucovinean, la Suceava, unde a predat la Liceul de Muzică şi unde a înfiinţat primul club de jazz din ţară.
Poveste de iubire
La 14 ani, poza ca model studentului la Arte Plastice Virgil Parghel. S-au îndrăgostit şi după patru ani se căsătoreau, iar după încă un an, primul copil. Povestea de iubire dintre cei doi se sfârşea în 1997, când Anca obţinea prin concurs un post de profesoară de canto la Conservatorul Regal din Bruxelles. Tot atunci, cei doi fii, Ciprian şi Tudor, urmau să plece tot la Bruxelles cu burse de merit excepţionale. A debutat oficial în jazz în anul 1980, pe scena Festivalului de la Sibiu, alături de formaţia condusă de compozitorul ieşean Titel Popovici. Anca Parghel era singura cântăreaţă din estul Europei al cărei chip a apărut pe coperta prestigioasei reviste germane Jazz Podium, turneele sale în afara ţării ca reprezentantă de frunte a jazzului nostru fiind foarte numeroase. A participat de asemenea la importante festivaluri în diverse centre europene. “Am cunoscut-o pe Anca Parghel încă de la debut (ediţia 1980 a Festivalului de Jazz de la Sibiu)”, spune Florian Lungu. “Ceea ce am admirat înainte de toate la artistă a fost faptul că ea nu s-a mulţumit cu zestrea nativă a talentului, ci şi-a îmbogăţit şi înnobilat disponibilităţile cu aprofundate cunoştinţe de teorie muzicală, armonie, estetică, studiul pianului. Şi-a exersat şi dezvoltat tehnica improvizaţiei, creativitatea rămânând principalul atu al mesajului, al interferării ei spirituale cu beneficiarii actului artistic – ascultătorii!”Dor
“Îşi dorea să fie apreciată în ţara ei. A reuşit până la urmă. A plătit cu viaţa, dar a murit împăcată la ea acasă, toată lumea o ştie acum, de la mic la mare. Ne-a lăsat o casă, un nume pe care îl vom duce mai departe, un nume clădit cu sânge”, spune Ciprian Parghel. “A luat totul cu ea, toată bucuria mea de viaţă, toată energia cu care mă hrăneam zilnic, am rămas gol şi trist şi nu înţeleg de ce aşa, de ce acum? Mi-e dor de ea, de înnebunesc, dar voi trăi cu asta şi sper că ne vom regăsi undeva în altă lume...” “Nu-mi amintesc ca mama să-mi fi povestit prea multe despre copilăria ei”, spune Tudor Parghel. “A făcut tot posibilul ca noi, eu şi Ciprian, să avem o copilărie cât mai frumoasă. Nu avea nici un rost să-şi amintească lucruri mai puţin plăcute din trecutul ei şi să ne încarce şi pe noi. Simt că, acum, când mama nu mai este, sunt atâtea proiecte pe care prezenţa în media mi le poate oferi. Mama a beneficiat de experienţa asta cam târziu. Eu consider că ar fi putut să spună foarte multe. Într-un an a făcut cât alţii în zece. A devenit modelul, omul Anca Parghel. Avea credinţă în Dumnezeu, în puterile proprii, în familie, a fost o mamă model. Din punctul meu de vedere avea enorm de multe de spus.”Nu (O) uitaţi!
Adrian Păduraru îşi aminteşte de prima întâlnire cu Anca Parghel: “«Iubiţii mei, ce să vă cânt?» Am uitat de ţigară, de nazurile mele de june-prim cinematografic (deja trei filme, între ele «Declaraţie... ») peste care se revărsau admiraţie şi flori, am uitat de tot. M-am pierdut între ceilalţi care o ascultau. Am înţeles. Era o întâlnire. Poate doar am intuit sau pur şi simplu am trăit-o. Trebuie să ne aducem aminte cât mai des că trăim şi printre oameni adevăraţi. Anca este. Prea puţin cunoscută şi recunoscută, pentru că nu a jucat fotbal, nu a făcut politică şi nici emisiuni tv, nu a cântat două cuvinte pe trei note, nu a bârfit, nu s-a dat în stambă. De-asta scriu, ca să ştiţi! Dacă nu mai admirăm, demitizăm totul, lăsăm nimenii să ne strivească sub nulitatea lor agresivă şi rea. Să păstrăm Lumina din noi şi să o recunoaştem în cei din jurul nostru! Lecţia Ancăi este una de artă. Dar şi una de viaţă. Nu (O) uitaţi! «Viaţa este minunată, de-asta trăim: ca să ne bucurăm şi să facem fericiţi cât mai mulţi oameni»...”Bijuterii muzicale
“Prea puţine apariţii de felul Ancăi Parghel în spaţiul acesta în care ne zbatem sau trăim cu toţii. Poate că şi acesta este un secret, esenţele tari sunt în picături mici. Acesta este un sentiment de satisfacţie, i s-ar fi cuvenit mai mult”, ne-a spus Maia Morgenstern. Tocmai de aceea o Ediţie de Colecţie Anca Parghel, însoţită de un CD de colecţie, ce cuprinde opt dintre cele mai frumoase bijuterii muzicale ale artistei. Pentru că esenţele tari trebuie păstrate la locul pe care îl merită. Esenţele tari trebuie recunoscute la ele acasă. Numele ei va fi dus mai departe de fii, Tudor şi Ciprian, şi poate, cine ştie, de micuţa rază de speranţă în vârstă de numai 4 ani ce-i poartă atât numele, cât şi zâmbetul, Anca, fiica lui Ciprian. Luni, 9 martie, citiţi Ediţia de Colecţie Anca Parghel şi ascultaţi un CD special!“Anca nu s-a putut despărţi de vocea ei, care părea izvor din Rarău, natural, încărcat cu ozon, o voce de ozon. Te făcea bine, putea face terapie muzicală, cu posibilităţi de acoperire în orice fel de tonalitate în înalt”
Virgil Parghel
Citește pe Antena3.ro