x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchetă jurnalistică de Crăciun

Anchetă jurnalistică de Crăciun

21 Dec 2011   •   21:00
Anchetă jurnalistică de Crăciun

La capatul unui an (1937) 'pe cale de a se stinge si in preajma anului care-si va deschide portile', ziaristii i-au abordat pe fruntasii politici, dar si pe cei ai lumii culturale si stiintifice, cu cateva intrebari despre pro­blemele care ii preocupa, in
perspectiva anului 1938. Au raspuns anchetei publicatiei 'Adeverul' ministrul Sanatatii, dr. I. Costinescu, prof. Gh. Ionescu-Sisesti, prof. I. Nistor, precum si altii, al caror nume conta in epoca. Pentru dr. I. Costinescu ceea ce conta cel mai mult – reiese din raspunsul sau – era 'sanatatea satelor'. El vorbeste despre ultimii patru ani in care, ca ministru, a incercat sa lupte cu 'intunericul igienic de la sate', marcheaza infiintarea de dispensare si mici maternitati rurale si se arata interesat de aprobarea unei legi care sa ceara tinerelor care erau scolite ca infirmiere si moase sa se reintoarca in satele de origine, pentru a lucra in unitatile sanitare de acolo. Combaterea tuberculozei si unificarea tuturor institutiilor sanitare se numarau de asemenea printre preocuparile lui. Tot despre lumea rurala vorbeste si ministrul Agriculturii, profesorul Gheorghe Ionescu-Sisesti. 'Cea mai importanta problema pentru mine este ridicarea agriculturii noastre.' Profesorul Nicuale Corodeanu e preocupat de problema cazarii studentilor, in Bucuresti – 'pentru ca Universitatea sa pregateasca cat mai solid patura intelectuala a tarii ar trebui mai multe sacrificii din partea statului' –, precum si de marirea bazei de selectie: 'Selectiunea trebuie desigur facuta de la scoala cea mai de jos, numai asa putem inlesni circulatia elementelor de valoare ce poate da poporul nostru'. Prof. I. Nistor ridica chestiunea legilor necesare muncitorului si muncii, cu accent pe protejarea tinerilor, problema somajului si asigurarile sociale, in vreme ce pe primarul general Donescu il intereseaza ajutorarea nevoiasilor. 'Vine Craciunul. Nevoiasii Capitalei asteapta lemne si alimente. Copiii lor, hainute. E problema care ne umple tuturor, in momentul de fata, tot sufletul. Ne va ajuta Dumnezeu sa le dam mai mult decat in anii trecuti?' 'Prima realizare indispensabila ar fi Planul Tehnic al Capitalei', e de parere fostul primar al Bucurestilor, Dem. I. Dobrescu. 'Pana cand nu vom face acest plan tehnic, in Capitala se va lucra fara nod la ata, adica sporadic, anarhic.' 'Indroducerea sportivitatii... in sport' este tema care-l preocupa pe lt. col. A. Davilla. In fine, sa incheiem cu un gand frumos, cel al reputatei actrite Agepsina Macri: 'Un actor nu trebuie sa fie el insusi, in ceea ce joaca, ci personajul creat de autor. Solutionarea acestei probleme o caut intr-o cat mai puternica depersona­lizare si in identificarea cu faptura straina ce mi s-a impus'. (Magda Cristina Ursache)

×
Subiecte în articol: special