x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Adamescu vrea un ordin de restricţie împotriva statului

Adamescu vrea un ordin de restricţie împotriva statului

de Ion Alexandru    |    10 Noi 2016   •   16:49
Adamescu vrea un ordin de restricţie împotriva statului
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Printr-o cerere de arbitrare halucinantă, înaintată de Dan Adamescu şi fiul acestuia, Bogdan Alexander Adamescu, Centrului Internaţional de Reglementare a Diferendelor Relative la Investiţii, aceştia îl acuză pe Victor Ponta că i-a dat ordin Laurei Codruţa Kovesi să anihileze compania Astra Asigurări şi ziarul “România liberă”, precum şi să-i aresteze pe membrii familiei Adamescu.

 O cerere de arbitrare a fost formulată de Nova Group, acţionarul companiilor lui Dan Grigore Adamescu, împotriva statului român, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis intrarea în faliment a ASTRA Asigurări şi recuperarea datoriilor istorice pe care grupul media Medien Holding le are de returnat firmei de asigurări.

În această cerere, publicată integral de “Lumea Justiţiei” petentul susţine nici mai mult, nici mai puţin decât faptul că Victor Ponta este implicat în executarea ASTRA Asigurări, la comandă, prin intermediul parchetului condus de Laura Codruţa Kovesi. “Susţinând valorile democratice, atât Dan Adamescu, cât şi «România liberă» au criticat aspru PSD (unul dintre continuatorii vechiului partid comunist al lui Nicolae Ceauşescu) şi pe liderul acestuia (…) Victor Ponta”, se arată în document. Adamescu susţine că, în mai 2014, Victor Ponta ar fi ameninţat că, în scurt timp, parchetul “se va ocupa de Adamescu” şi va asigura dispariţia ASTRA Asigurări.

Afirmaţii care frizează absurdul

Absurditatea acestor afirmaţii arată disperarea pe care familia Adamescu o resimte, ca urmare a dosarelor penale deschise pe numele lui Dan Adamescu şi a faptului că ASF şi lichidatorul Astra au demarat procedurile de executare silită a Medien Holding, editorul “României libere”, pentru neachitarea împrumuturilor ilegale acordate către trustul de presă.

De altfel, Victor Ponta este trimis în judecată într-un dosar instrumentat chiar de către instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi, mai mulţi lideri ai acestui partid au fost reţinuţi, arestaţi şi trimişi în judecată de acelaşi DNA, iar, în urmă cu câteva luni, fostul premier PSD s-a ales cu un al doilea dosar penal referitor la finanţarea vizitei pe care a efectuat-o în România ex-premierul britanic Tony Blair.

Cereri halucinante

Ce cere, totuşi, Adamescu în această acţiune? Lucruri la fel de halucinante ca si acuzaţiile aduse, cum ar fi ca instanţa internaţională să acorde firmei Nova daune compensatorii în valoarea cuantumului pentru acoperirea integrală a prejudiciilor firmei Nova, valoare care va fi stabilită, ulterior, în timpul cercetărilor.

Cea mai scandaloasă cerere sună în felul următor: “Să ORDONE statului român să înceteze toate demersurile şi procedurile de lichidare a Medien Holding şi să oprească aceste demersuri şi proceduri în viitor, în baza răspunderilor intragrup existente la data sau anterior datei deciziei Tribunalului”. O altă cerere spune că Tribunalul trebuie să “ORDONE statului român să înceteze toate demersurile civile şi penale împotriva lui Dan Adamescu şi Alexander Adamescu privind presupuse nedreptăţi apărute în gestiunea Astra sau a altor investiţii ale firmei Nova şi să nu demareze astfel de acţiuni în viitor”.

De asemenea, se mai solicită acordarea către firma Nova de daune morale pentru comportamentul statului faţă de Dan Adamescu şi Alexander Adamescu.

Datoriile istorice ale trustului media şi cauzele falimentului ASTRA

Reamintim că ASTRA Asigurări a intrat în faliment, după ce ASF a constatat că toate măsurile de redresare financiară a companiei dispuse de lichidatorul judiciar au eşuat. Una dintre cauzele principale ale situaţiei dezastruoase a managementului a fost valoarea mică a poliţelor de asigurare practicată de companie. O explicaţie a acestor tarife poate fi şi aceea că ASTRA a câştigat, pe vremea guvernărilor “portocalii”, contracte cu instituţiile statului român de peste 22 de milioane de euro, oferind, la licitaţiile respective, preţul cel mai scăzut. Coincidenţa face ca o sumă aproximativ identică să fi plecat din conturile ASTRA, cu titlu de împrumut, către compania Medien Holding, care patronează ziarul “România liberă”.

”Jurnalul Naţional” a dezvăluit, recent, faptul că peste 109 milioane de lei s-au scurs din conturile ASTRA către grupul de firme media patronat de familia Adamescu, printre care se regăseşte şi ziarul “România liberă”. Am prezentat, atunci, în exclusivitate, cele patru contracte de împrumut pe care SC Asigurare-Reasigurare ASTRA SA le-a acordat, în anul 2011, companiei Medien Holding SRL, inclusiv actele adiţionale care au prelungit, pe de o parte, datele scadente de plată şi, pe de altă parte, care au suplimentat sumele împrumutate. Grupul media a restituit, până în prezent, doar 600.000 de lei din aceste datorii, reuşind să impună conducerii ASTRA, prin influenţa exercitată de Dan Grigore Adamescu, încheierea unui contract de tranzacţie prin care datoriile ar fi urmat să fie returnate în termen de zece ani, cu toate că ASTRA se află deja în procedură de faliment, pe rolul instanţelor de judecată.

Divorţul şi poprirea conturilor

Recenta cerere de arbitrare nu este singura manevră prin care Dan Adamescu încearcă să-şi salveze averea. Anul trecut, cu puţin timp înainte ca ASF să declare falimentul ASTRA, Carmen Adamescu i-a cerut miliardarului divorţul. Iar compania REX Mamaia, patronată de aceasta, a cerut poprirea conturilor ASTRA Asigurări, pentru datorii de 4,2 milioane de euro.

Dan Grigore Adamescu acuză, într-o instanţă internaţională, o înţelegere dintre Victor Ponta şi Laura  Codruţa Kovesi pentru desfiinţarea ASTRA Asigurări şi închiderea ziarului “România liberă”. Mogulul cere instanţei să ordone statului român să nu execute silit trustul media şi să nu îi mai facă dosare penale.

×