O companie de construcții, cu sediul în zona agricolă a județului Dolj, a reușit performața să încheie, în ultimii ani, contracte cu statul de peste 128 de milioane de lei. Dintre acestea, cea mai mare podere o au lucrările executate pe banii Spitalului Universitar București. Pe vremea guvernării Ponta, firma în cauză a devansat alți operatori economici din domeniul de activitate, punând mâna pe două contracte de lucrări pentru Serviciul Român de Informații și pentru serviciul secret al Ministerului de Interne, iar anul trecut a fost contractată chiar de către RA-APPS, pentru a repara o clădire guvernamentală în care se află birourile administrative și tehnice ale Direcției Naționale Anticorupție. Pe ultimii “metri” ai anului care tocmai s-a încheiat, aceeași firmă, patronată de o persoană fizică din Craiova, a primit un contract de 5 milioane de euro din partea Aeroportului “Traian Viua” din Timișoara, pentru construcția unui terminal de pasageri pentru cursele externe.
Aeroportul Internațional “Traian Vuia”, din Timișoara, a contractat, în ultimele zile ale anului 2018, lucrări importante de construire a unui nou terminal pentru rutele externe de pasageri, punând la bătaie, pentru acest proiect, peste 5 milioane de euro. Investiția a fost anunțată încă din luna aprilie a anului trecut, când pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) a fost postat un anunț de participare vizând intenția Aeroportului de a achiziționa lucrări de execuție în vederea realizării obiectivului denumit “Construire teriminal Sosiri curse externe de pasageri”.
În vederea atribuirii lucrărilor, autoritatea contractantă a ales calea organizării unei selecții de oferte, prin procedură simplificată, și nu organizarea unei licitații deschise, chiar dacă suma pusă în joc nu este deloc una de neglijat. Din anunțul de atribuire, publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, rezultă faptul că, prin acest contract, Societatea Națională Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara SA vizează 27 de obiective destinate acestui proiect. Este vorba despre organizarea de șantier, amenajarea terenului, execuția de săpături și de umpluturi, realizarea de fundații, stâlpi din beton armat, structuri metalice, realizarea a două plăci – una peste parter și alta peste etajul clădirii, precum și despre realizarea de învelitoare și de scurgeri pluviale. De asemenea, proiectul mai vizează realizarea de închideri perimetrale cu panouri tip “sandwich”, realizarea fațadei clădirii cu cornișă din sticlă și tâmplării exterioare, placarea fațadei cu plăci ceramice, dar și realizarea de pereți interiori nestructurali, realizarea instalațiilor sanitare, finisarea pereților interiori, realizarea de tavane, finisaje la tavane, la pardoseli interioare și instalarea corpurilor de iluminat. Alte obiective vizate sunt instalarea unui lift, realizarea de balustrade, instalarea unor “windfang-uri” și a ușilor de acces, realizarea de tâmplării interioare, montarea obiectelor sanitare și a panourilor despărțitoare în băi, instalarea luminii exterioare la fațada terminalului, realizarea de trotuare pentru acces, realizarea de spații verzi și a sistemului de irigații, la care se adaugă curățenia și eliminarea lucrărilor aferente organizării de șantier.
I-a “luat fața” lui Urdăreanu
Ei, bine, pentru toate aceste obiective prezentate mai sus, autoritatea contractantă a anunțat că era dispusă să aloce un buget maxim de 21.812.601,36 de lei fără TVA. Conform informațiilor oficiale, de la depunerea anunțului de participare s-au arătat interesate să participe la acest proiect nu mai puțin de opt companii de construcții, în final SN Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara SA stabilind că doar cinci societăți au depus oferte considerate admisibile. Iar dintre acestea, doar una a îndeplinit criteriul de departajare, respectiv acela al prețului cel mai scăzut.
În 18 decembrie 2018, după deschiderea ofertelor, contractul având numărul 13272/2018 a fost atribuit companiei SC Eldiclau SRL, cu sediul în Zona Agricolă 1 Cârcea, județul Dolj, care a prezentat un preț de 19.020.241,37 de lei fără TVA. Interesant este faptul că, printre ofertanții necâștigători, s-a aflat și omniprezenta companie, abonată la contractele cu statul, UTI Grup SA, controlată de denunțătorul de serviciu al DNA, Tiberiu Urdăreanu. UTI a fost descalificată, deoarece a solicitat un preț de 19,499,931,47 de lei fără TVA, adică cu aproximativ 106.597,8 euro mai mare decât oferta SC Eldiclau SRL. Celelalte trei companii descalificate, Construcții SA, Porr Construct SRL și Hidroconstrucția SA, au solicitat prețuri care au depășit valoarea de 20 de milioane de lei fără TVA.
Contractul final pe care Aeroportul “Traian Vuia” la încheiat cu firma din Cârcea se ridică, astfel, la 22.034.087,23 de lei cu TVA inclusă (5.029.797,2 euro).
A pus tapet, pentru SRI, de 450.000 de euro
SC Eldiclau SRL nu se află la primul contract cu statul și, din istoricul lucrărilor publice, consultat de Jurnalul, pe care această companie le-a prestart în ultimii ani, se poate spune că este preferata unor instituții de forță ale statului. Spre exemplu, în 2 martie 2015, tot prin procedura simplificată a selecției de oferte, firma din județul Dolj a reușit să pună mâna pe o lucrare scoasă la “mezat” de către Serviciul Român de Informații. Este vorba despre un contact mai mult decât spectaculos și care se referea la faptul că SRI, prin UM 0461 București, a contractat atunci o extindere a execuției lucrărilor de reparații curente la sediul Serviciului din județul Constanța. Concret, contractul viza montarea de acoperitoare de podea și pereți, precum și lucrări de tapetare. Suma pe care SRI a pus-o la bătaie, în această speță, s-a ridicat la nu mai puțin de 1.975.892,5 lei cu TVA inclusă, adică aproximativ 450.000 de euro.
Și de această dată, SC Eldiclau SRL Cârcea a prezentat prețul cel mai scăzut, devansându-i pe ceilalți șase participanți la procedura de selecție.
În anul 2014, Inspectoratul Județean de Polițe Constanța a decis să cedeze Serviciului Român de Informații o clădire în care funcționaseră, până atunci, Poliția Municipiului Constanța și Secția 3 de Poliție Constanța, imobil situat în strada Cuza Vodă. SRI avea nevoie de acel spațiu, pentru că sediul în care a funcționat anterior, într-o clădire din Bulevardul Mamaia, era unul considerat impropriu.
Clădirea DIPI și sediul scundar al DNA
Contractul încheiat, în anul 2015, de către SC Eldiclau SRL, cu Serviciul Român de Informații nu este singura afacere pe care compania în cauză a derulat-o cu “sistemul”. Tot în 2015, dar, de această dată, în ziua de 23 iunie, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DIPI), din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (fosta “Doi și’un Sfert”), a organizat, la rândul ei, o selecție de oferte, prin procedură simplificată, pentru contractarea unor lucrări de consolidare, extindere și modernizare a sălii de conferințe și de relații cu publicul din cadrul unui imobil al DIPI, amplasat în zona Răzoare, din sectorul 6 al Capitalei. Și de această dată, ofertantul câștigător s-a dovedit a fi aceeași SC Eldiclau SRL, care a primit un contract în valoare de 4.834.954,68 de lei cu TVA inclusă (1.098.853,3 euro).
Anul trecut, la începutul verii, firma în cauză a fost contractată chiar de către Guvernul României. Mai exact, de către Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A. – A.P.P.S.), care a achiziționat lucrări de reparații ale fațadei, cornișei și frontonului, precum și a podului Corpului E al clădiri SAIFI situată în Piața Walter Mărăcineanu, de lângă Parcul Cișmigiu, din București. Clădirea este cunoscută publicului larg, deoarece a găzduit unul dintre sediile fostului Partid Democrat-Liberal, unde aveau loc întâlnirile importante ale liderilor fostului regim controlat de Traian Băsescu. Însă, imobilul cu pricina mai găzduiește o instituție importantă. Este vroba despre Direcția Națională Anticorupție, care deține aici mai multe spații de birouri și administrative. Pentru lucrările din Walter Mărăcineanu, SC Eldiclau SRL a încasat de la R.A. – A.P.P.S. suma de 4.446.861,5 lei cu TVA inclusă (1.010.650,3 euro).
Afaceri cu statul de 128 de milioane de lei
Începând cu anul 2008, compania de construcții Eldiclau SRL Cârcea, județul Dolj, preferata serviciilor de informații, a derulat mai multe contracte și cu instituțiile civile ale statului. Unele lucrări au fost contractate prin licitații deschise, altele prin negociere directă sau prin selecție de oferte.
Debutul, potrivit informațiilor furnizate de SEAP, a avut loc în 18 marie 2008, când Eldiclau SRL a fost contractată de Primăria Comunei Balboși, județul Gorj, pentru realizarea unor lucrări de alimentare cu apă. Valoarea contractului s-a ridicat, atunci, la 2.516.375 de lei cu TVA inclusă.
În anii care au urmat, societatea în cauză a derulat nu mai puțin de 15 contracte cu Spitalul Clinic Universitar de Urgență București, pentru realizarea de lucrări de reparații, modernizare și consolidare, contracte care s-au ridicat, în total, la 68.489.539,6 lei cu TVA inclusă (16.225.480,5 euro).
La rândul său, Consiliul Județean Timiș a organizat, în data de 20 noiembrie 2017, o licitație în vederea contractării unor lucrări de prevenire și combatere a înzăpezirii pe anumite drumuri județene. Contractul, în valoare de 1.272.092,4 lei cu TVA inclusă, a fost adjudecat tot de către SC Eldiclau SRL. Anul trecut, în 15 mai, aceeași firmă a făcut parte dintr-o asociere, alături de SC Delta ACM 93 SA și ADP București SA, care a câștigat un contract în valoare de 33.261.151,6 lei cu TVA inclusă, pentru realizarea unor lucrări de demolare și de desființare a unor construcții existente pe terenurile aparținând Consiliului Local al Sectorului 3. Valoarea totală a acestor contracte se ridică la suma de 128.182.246,03 lei cu tot cu TVA, adică la 29.648.296,3 euro.
La toate aceste contracte se mai adaugă și lucrările adjudecate de Eldiclau SRL ca urmare a unor selecții de oferte la care a fost declarată câștigătoare de către Complexul Energetic Craiova, Primăria Comunei Cârcea, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Județean Covasna, Primăria Municipiului Timișoara, Primăria Comunei Ghiorda, Direcția pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș, Primăria Comunei Fiba, Primăria Comunei Dumbrăvița sau Consiliul Județean Arad.
Firma, pasată între trei acționari
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania Eldiclau SRl Dolj a luat ființă în anul 2008, sub denumirea de SC Eldiclau Impex SRL, având un unic asociat și administrator în persoana bucureșteanului Etlon Claudiu Dincă. Obiectul de activitate inițial era acela al construcției clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. În aprilie 2009, Etlon Claudiu Dincă vinde firma, contra sumei de 20.000 de lei, unei anume Doina Șarpe, din Craiova. Aceasta din urmă, cesionează, în iulie 2009, o mare parte din acțiuni, Ștefanei Dincă, din Craiova, după care, în luna septembrie, părăsește definitiv structura acționariatului.
Din 2011, noul asociat unic, pe care îl regăsim și în prezent, deschide mai multe puncte de lucru în București și extinde domeniile secundare ale firmei cu activități de producție, transport și comercializare a energiei electrice, realizarea de soft la comandă, consultanță în tehnologia informației, management al mijloacelor de calcul sau tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase sau nepericuloase.
SRI, RA-APPS și Direcția de Informații și Protecție Internă a Ministerului de Interne s-au numărat printre cei mai importanți contractanți ai societății Eldiclau, în ultimii ani. Acestea și-au reparat clădirile cu ajutorul companiei doljene
22 de milioane de lei, cu TVA, este suma pe care compania în cauză o va încasa de la Aeroportul “Traian Vuia”. Contractul a fost atribuit, în 28 decembrie 2018, pe baza unei selecții de oferte, unde UTI Grup a pierdut, pentru că s-a “calicit” cu 100.000 de euro