x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „Băieții deștepți” ai pandemiei livrează, fără licitație, către ONAC teste de salivă de 17 milioane de euro

„Băieții deștepți” ai pandemiei livrează, fără licitație, către ONAC teste de salivă de 17 milioane de euro

de Ion Alexandru    |    21 Feb 2022   •   07:35
„Băieții deștepți” ai pandemiei livrează, fără licitație, către ONAC teste de salivă de 17 milioane de euro

Cea mai prolifică grupare de afaceriști care au profitat de pe urma pandemiei continuă afacerile cu statul, fără licitație. SC Best Achiziții SRL, controlată de fiul fostei directoare PDL a Hotelului Sport, Elena Neagu, companie asociată într-o afacere imobiliară cu avocatul Robert Ionescu și cu celebra Simona Ciulavu, ex-consiliera lui Ludovic Orban, va livra ONAC zece milioane de teste de salivă pentru școli.

Ionescu și Ciulavu sunt protagoniștii stenogramelor din dosarul fostului director UNIFARM, Adrian Ionel, înregistrați în timp ce făceau intervenții la cel mai înalt nivel guvernamental pentru încheierea unui contract pentru achiziția de măști și combinezoane din Turcia.

Cel mai recent contact de pandemie cu statul al acestei rețele datează din 3 februarie 2022, când ONAC a atribuit, fără licitație, al treilea lot al acordului-cadru pentru achiziția a 55 de milioane de teste rapide, necesare determinării agentului SARS-CoV-2, efectuate din probe de salivă, pentru „asigurarea monitorizării permanente și efective a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ”.

Conform ONAC, în 17 decembrie 2021, a fost lansată intenția de participare pentru această achiziție de teste, împărțită pe trei loturi, dintre care primele două având ca obiect contractarea unei cantități de câte 18,5 milioane de teste, iar lotul al treilea, atribuit la începutul acestei luni, viza o cantitate de 18 milioane de teste.

Potrivit anunțului de atribuire publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), ONAC susține că achiziția s-a făcut fără publicarea prealabilă a unei invitații la procedura concurențială de ofertare în Jurnalul Uniunii Europene, invocându-se „o extremă urgență, determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”. Totuși, această urgență fusese prevăzută în Hotărârea CNSU nr. 84, din 8 octombrie 2021, privind stabilirea unor categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, necesare asigurării monitorizării permanente și efective a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ, act administrativ prin care s-a decis achiziționarea, în regim de urgență, a unor produse prevăzute în Anexă.

8,4 lei, un test

Pentru lotul al treilea al acordului-cadru în discuție, au fost primite de către ONAC nu mai puțin de 33 de oferte, însă, la 3 februarie 2022, a fost aleasă oferta celebrei companii SC Best Achiziții SRL, care a cerut un preț de 70.200.000 de lei fără TVA, adică 83.538.000 de lei cu TVA inclusă (17.048.571,4 euro). În acest preț intră zece milioane de teste, din cele 18 milioane pe care ONAC dorea să le achiziționeze prin atribuirea acestui lot. Prețul inițial estimat era de 10 lei pe un test, iar prin contractul nr. 1296/3 februarie 2022, încheiat cu SC Best Achiziții SRL, valoarea unui test se ridică la 8,4 lei cu TVA.

Până în prezent, ONAC a contractat 18,54 de milioane de teste aferente acestui acord-cadru, potrivit informațiilor furnizate de autoritatea contractantă. Pentru primul lot, a fost acceptată oferta SC RCV medical Healt SRL, pentru 540.000 de teste, iar pentru al doilea lot a fost acceptată oferta Sintofarm România SRL, cu 4 milioane de teste. Mai există un lot, tot de 4 milioane de teste, ofertate de Asocierea SC NMD Net Zone SRL și Sintofarm DOO Beograd SRL.

Sugativa contractelor cu statul

SC Best Achiziții SRL, compania care a încheiat, pe 3 februarie, cu ONAC, contractul de 17,4 milioane de euro este una dintre firmele care s-a lipit, precum marca de scrisoare, de contractele de achiziții publice pentru echipamente de protecție, în timpul pandemiei. Însă istoricul acestei firme este la fel de spectaculos. Societatea a fost fondată în 18 septembrie 2013, în Bragadiru, județul Ilfov, de Mihaela Elena Neagu și de Antonio Marius Dobre. Mihaela Neagu a gestionat, în cursul anului 2006, Hotelul Sport din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, fiind, ulterior, demisă, după ce poliţia a descoperit că aceasta şi-a falsificat cartea de muncă, în care a menţionat în mod nereal că deţine calificarea de recepţioner.

 După ce PDL a ajuns la putere, Mihaela Elena Neagu a fost propulsată în funcţia de manager al Complexului Sportiv Olimpia, entitate aflată la vremea respectivă în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport. Presa dezvăluia faptul că propulsarea aici se datora faptului că Mihaela Neagu se afla în relaţii apropiate cu fostul ministru PDL al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi.

În 7 ianuarie 2016, asociatul Dobre părăsește structura acționariatului SC Best Achiziții SRL, în august 2018, în calitate de asociat unic, Mihaela Elena Neagu majorează capitalul social, de la 200, la 2.000 de lei, prin cooptarea lui Alexandru Vlad Mihai Cristescu, un tânăr despre care presa a scris, în urmă cu mai mulți ani, că este chiar fiul Mihaelei Neagu. Ulterior, Cristescu rămâne unicul asociat al acestei companii.

Gruparea Ionescu-Ciulavu și achizițiile de la UNIFARM

Jurnalul a dezvăluit, recent, că protagoniștii afacerilor cu măști și combinezoane din timpul pandemiei s-au reunit, la finalul anului trecut, în calitate de asociați în cadrul unei firme care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară. Este vorba despre SC Diamond Real Estate SRL, firmă în care îi regăsim pe Robert Constantin Ionescu, avocat, fost viceprimar PDL al Capitalei și actual patron de firmă de securitate abonată la contracte cu statul (Akyle Security SRL), pe Simona Ciulavu, fosta consilieră a lui Ludovic la Primăria Capitalei și la Ministerul Transporturilor, patroana companiei BSG Business Select SRL (cea din dosarul fostului director al UNIFARM, Adrian Ionel), precum și compania SC Best Achiziții SRL, entitatea care a primit de la OINAC contractul privind testele de salivă.

Robert Ionescu și Simona Ciulavu sunt personajele care apar în stenogramele aflate la instanță, în dosarul fostului director UNIFARM, Adrian Ionel. Simona Ciulavu a deținut, până în data de 30 octombrie 2020, calitatea de asociat, alături de iranianul Yousefi Jocubari Alizeria, al companiei BSG Business Select SRL, compania pentru care, așa cum rezultă din respectivele stenograme, s-au făcut intervenții de la cel mai înalt nivel al Guvernului Orban, în vederea încheierii unui contract cu măști și combinezoane în starea de urgență. 

Despre Simona Ciulavu, presa a dezvăluit, în anul 2020, că a fost arestată, în anul 2006, într-un dosar al Clanului Sportivilor și condamnată, ulterior, la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat.

Al treilea personaj al acestei afaceri, Alexandru Vlad Mihai Cristescu, este asociatul unic al SC Best Achiziții SRL, el fiind partener cu Robert Ionescu și în compania SC Akyle Security SRL, alături de Constantin Pitcovici, tatăl fostului ofițer DGA Petru Pitcovici, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul lui Puiu Popoviciu. Iar legăturile dintre cei trei merg și mai departe, deoarece Simona Ciulavu este asociată cu Robert Ionescu în compania SC Global Eurobusiness Solutions SRL.

Afaceri fără număr cu instituții, spitale și chiar ministere

SC Best Achiziții SRL a fost implicată în contractele cu statul, privind achiziția de măști și combinezoane încă din starea de urgență. Însă aceste afaceri continuă inclusiv în prezent. Jurnalul a identificat cel puțin 15 entități publice care au achiziționat, numai în ultimul an, astfel de produse de la firma lui Cristescu.

Numai în ultimul an, la produsele furnizate de această companie au apelat Spitalul Județean de Urgență Slatina, Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuta Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Sanatoriul de Pneumoftiziologie, Ministerul Finanțelor Publice, Compania Municipală Energetica Servicii București SA, Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Județean Reșița, Ministerul Apărării Naționale prin UM 02175 Constanța, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, Inspectoratul Județean de Poliție Olt, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. Spitalul Județean de Urgență Tulcea, Spitalul Municipal Clinic „Dr. Gavril Curteanu” sau Spitalul Județean de Urgență Zalău.

×