x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Bodyguarzii demnitarilor s-au apucat de alpinism și se antrenează pentru lupta cu avalanșele 

Bodyguarzii demnitarilor s-au apucat de alpinism și se antrenează pentru lupta cu avalanșele 

de Ion Alexandru    |    21 Noi 2022   •   08:00
Bodyguarzii demnitarilor s-au apucat de alpinism și se antrenează pentru lupta cu avalanșele 

Demarată, în prima parte a anului trecut, seria de cumpărături pe care Serviciul de Protecție și Pază le-a făcut pentru dotarea cu echipamente și sisteme pentru intervenții la dezastre, urgențe și crize, a continuat, în această toamnă, în forță.

După ce au fost cumnmpărate avioane fără pilot și alte vehicule specifice, instituția condusă de Lucian Pahonțu a scos, recent, din buget, 770.000 de lei fără TVA pentru a intra în posesia altor echipamente aferente aceluiași proiect. Interesant este că două dintre contracte vizează operațiuni de căutare și salvare montană, respectiv echipamente de alpinism și pentru salvare din avalanșă, precum și două scutere submersibile. La începutul lunii în curs, SPP a reușit să finalizeze și un sistem de monitorizare rutieră destinat circuitelor auto. Proiectul viza, însă, și achiziția unui simulator mobil de derapaje laterale și aparatură de diagnosticare computerizată pentru opt mărci de autoturisme. Iar la finalul lunii trecute, aceeași instituție a contractat servicii de transport cu gabarit depășit pentru a aduce la Fortul 12 din Popești Leordeni o machetă de antrenament a unui avion și o machetă similară a unui vagon de tren.

Una dintre achizițiile din această campanie de contracte de toamnă încheiate de SPP, în cadrul acestui proiect interesant, a avut loc în data de 7 noiembrie, când instituția condusă de generalul Lucian Pahonțu a încheiat, prin procedură simplificată, un contract în valoare de 142.568 de lei fără TVA, pentru a intra în posesia unui sistem de măsurare rutieră pe circuit auto. Compania care și-a adjudecat contractul, SC Optoelectronica SRL, singurul ofertant interesat să participe la această procedură, a făcut Serviciului de Protecție și Pază un discount față de valoarea maximă pe care SPP era dispusă să o plătească pentru acest echipament de… 0,4 lei fără TVA. 

De altfel, în cadrul acestui contract ar fi trebuit să se regăsească și alte echipamente pentru „pregătirea în tehnica de conducere a autovehiculelor de intervenție și aparatură de diagnosticare comparativă și de analiză specifică fiecărui brand auto”, în cadrul proiectului „Sistem integrat pentru intervenție la dezastre, urgențe și crize”. Spre exemplu, SPP intenționa să achiziționeze un simulator mobil de derapaje laterale pentru antrenamente, destinat pentru poligon, compatibil cu Dacia Logan, pe care era dispus să plătească 86.580 de lei fără TVA. Apoi, în dotarea SPP trebuia să intre un aparat de diagnosticare computerizată pentru mașini Volkswagen, Mercedes, Dacia, Renault, Opel, Toyota, Ford și Opel, pentru care bugetul alocat a fost de 130.700 de lei fără TVA. Aceste loturi, însă, au rămas neatribuite.

 

Urgențe montane

 

Proiectul „Sistem integrat pentru intervenții la dezastre și crize”, în cadrul căruia SPP a făcut aceste achiziții, dar nu numai vizează „dezvoltarea unui complex modern de pregătire multidisciplinară și multisectorială, prevăzut cu toate dotările și utilările conexe necesare funcționării acestuia, și dotarea Serviciului de Protecție și Pază, cu tehnică, mijloace și echipamente de intervenție, de suport logistic și protecție a personalului de intervenție, pentru patru tipuri majore de capabilități (terestre, aeriene, maritime, comandă și control)”.

În aceste condiții, la data de 28 octombrie 2022, SPP a mai încheiat un contract de furnizare a echipamentelor pentru pregătirea în intervenții la operațiuni de căutare-salvare în mediul montan. Este vorba despre trei aparate GPS pentru căutare, de 12 corzi statice, despre 18 hamuri de alpinism, de 90 de carabiniere cu siguranță, de 90 de bucle echipate, de trei trolii de salvare din abrupt, de trei tărgi cu accesorii pentru transport pe timp de iarnă și de vară, de 18 role tandem, de 18 blocatoare de piept, de 18 stoppere, de trei corzi dinamice, de 18 cordeline de doi metri de 18 sonde pentru avalanșă, de șase lopeți pentru avalanșă, de 12 piolete tehnice, de 18 lanterne frontale, de șase sisteme „grigri” pentru căutare și salvare și de 18 colțari. La toate acestea, se mai adaugă patru megafoane cu microfon integrat. 

Și aceste echipamente au fost achiziționate prin procedură simplificată, de la SC G.D. Escape SRL, pentru suma totală de 110.530 de lei fără TVA.

 

Skijet-uri dedicate

 

Din același registru, „Jurnalul” a identificat o altă achiziție făcută de Serviciul de Protecție și Pază, la data de 14 septembrie 2022. De data aceasta a fost organizată o licitație deschisă, în vederea încheierii unui contract de furnizare de mijloace de căutare și salvare și intervenții montane.

Potrivit caietului de sarcini, achiziția a fost împărțită în patru loturi. Primul lot viza cumpărarea a două skijet-uri cu platformă de transport dedicată, pentru care SPP era era dispus să plătească 192.311,11 lei fără TVA. Cel de-al doilea lot consta în cumpărarea a două scutere submersibile, pentru care fusese pregătit un buget estimat de 217.448 de lei fără TVA. Al treilea lot consta în cinci complete de echipament de protecție pentru ATV, în valoare estimată la 41.400 de lei fără TVA. Mai exact, este vorba despre cagule, căști, jachete, pantaloni, costume de corp, veste de protecție și genunchiere,

Al patrulea și ultimul lot consta în cinci complete de echipament de protecție pentru snowmobil, la o valoare estimată de 40.815 lei fără TVA. SPP a decis, în cele din urmă, să anuleze licitațiile organizate pentru loturile 1, 3 și 4. Singurul lot atribuit este lotul 2, respectiv cele două scutere submersibile, pe care, la data de 14 septembrie 2022, SPP le-a achiziționat de la S Jitt Krentz SRL, exact la valoarea maximă estimată de autoritatea contractantă - 217.448 de lei fără TVA.

 

Transport cu gabarit depășit

 

Nu putem încheia această serie de achiziții făcute de Serviciul de Protecție și Pază în cadrul proiectului de intervenții la dezastre, urgențe și crize, fără să amintim de contractarea unor servicii speciale de transport. Și nu orice fel de transport, ci unul destinat „gabaritului depășit”, constând în aducerea de la sediul Romaero Băneasa, respectiv de la Gara din Popești Leordeni, a două machete de antrenament constând într-un avion și într-un vagon de tren. 

Prima machetă de antrenament este o replică a unui aparat de zbor de tip McDonnell Douglas MD-80 (VEZI FOTO), care trebuia transportată de la Romaero la Fortul 11 din Popești Leordeni. A doua machetă de antrenament este replica unui vagon de tren, care trebuie adusă din gară, la același Fort 11 din Popești Leordeni. 

Pentru aceste transporturi speciale, SPP a organizat o procedură simplificată de selecție de oferte, pentru care a pus la bătaie un buget de 176.470,59 de lei fără TVA, procedură la care s-a prezentat un singur ofertant. Este vorba despre compania SC Deme Macarale SRL, cu care, la data de 20 octombrie 2022, a și fost parafat contractul.

 

SRI a cheltuit peste o jumătate de milion de euro pe echipamente de intervenție specială

 

Nu doar Serviciul de Protecție și Pază a „dat iama” în cumpărături, în această iarnă. Și Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară UM 0929 București, a achiziționat echipamente de intervenție specială, conform unui anunț de atribuire publicat de instituția în cauză pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice).

Este vorba despre un acord-cadru, constând în 14 loturi, care vizează achiziția de bocanci speciali pentru instrucție, căciulițe din tricot, cagule de protecție, centuri tactice pentru intervenție, costume de intervenție antiteroristă de iarnă, costume de intervenție antiteroristă de vară, ecusoane pentru echipamente de intervenție, ghete tactice, lenjerie atermică, pulovere pentru intervenție, scurte pentru intervenție, șepci pentru intervenție, tricouri la baza gâtului și tricouri cu guler.

Pentru toate aceste echipamente, Serviciul Român de Informații a pus la bătaie un buget estimat inițial de 2.568.919,79 de lei fără TVA, respectiv de 3.075.014,55 de lei cu TVA inclusă (623.880,52 de euro) și a organizat o licitație deschisă. În urma procedurii de licitație, un singur lot, din cele 14, a fost anulat. Este vorba despre Lotul 10, care consta în achiziția de pulovere pentru intervenție, lot pentru care fusese alocat un buget inițial de 56.722,65 de lei fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza achiziției, SRI, prin UM 0929 București, arată că își desfășoară activitatea în cadrul sistemului de ordine și siguranță publică, iar obiectivul încheierii acordului cadru este „asigurarea, conform legislației, a echipamentului de intervenție necesar cadrelor militare în activitate din structurile specializate, în vederea desfășurării în condiții de siguranță a misiunilor ordonate”.

Acordul-cadru a fost atribuit, la data de 1 noiembrie 2022, fiind adjudecat de către patru companii. Două loturi, în valoare de 108.800 de lei fără TVA, au fost câștigate de SC Tactica Outdoor SRL. Un lot a ajuns, pentru 20.000 de lei fără TVA, la SC Valyeom Prod SRL. Alte două loturi au ajuns la compania SC Europrotect Safety SRL, pentru 211.012,5 lei fără TVA, iar șapte loturi au fost adjudecate, pentru suma totală de 2.036.000 de lei fără TVA, de către firma SC Viper Concept SRL.

În total, achiziția făcută de SRI a costat 2.375.812,5 lei fără TVA, respectiv 2.827.216,9 lei fără TVA (576.983 de euro). Echipamentul trebuie să intre în dotarea SRI în termen de 90 de zile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: demnitari bodyguarzi alpinism spp